Boris Johnson va avea majoritate de Brexit în Parlament (YouGov)

Boris Johnson și conservatorii vor avea în Parlament o majoritate suficientă astfel încât să-și treacă planul de Brexit, arată un sondaj făcute de YouGov. Aceeași companie a preciz cu exactitate și că Theresa May își va pierde majoritatea ca urmare a alegerilor din 2017.

Potrivit sondajului, citat de Politico, Partidul Conservator va câștiga 359 de mandate, cu 42 mai mult decât acum și cu 33 peste pragul necesar formării unui guvern. În condițiile în care toți cei 650 de candidați ai formațiunii au spus că vor vota pentru planul lui Boris Johnson, asta înseamnă că un Brexit la 31 ianuarie 2020 este ca și garantat.

În schimb, se anunță o înfrângere usturătoare pentru Partidul Laburist, care ar urma să piardă 51 de mandate și să aibă doar 211 parlamentari, a doua cea mai gravă înfrângere de după 1945. 47 dintre fotoliile pierdute s-ar duce la conservatorii lui Johnson, o mare umilință pentru Jeremy Corbyn.

Liberal democrații, care venit în campanie cu un mesaj anti-Brexit, vor câștiga doar un mandat, pentru un total de 13. SNP, naționaliștii separatiști scoțieni, vor ajunge la 43 de reprezentanți, cu 8 mai mult decât în prezent, iar Plaid Cymru (naționaliști galezi) și Verzii vor păstra același număr de mandate – 4, respectiv 1.

Studiul YouGov a fost făcut pe 100.000 de oameni, a scris Politico. Britanicii vor vota un nou Parlament pe 12 decembrie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here