Situat chiar vizavi de orașul Herson, pe malul estic al râului Nipru, orașul ucrainean Oleșki se află sub ocupație rusă din februarie 2022. După distrugerea barajului Kahovka, în iunie 2023, Oleșki a fost afectat de inundații devastatoare. Acum, locuitorii rămași sunt împinși în pragul foametei. În fața bombardamentelor constante, livrările de alimente și evacuările au încetat, iar fiecare zi a devenit o luptă pentru supraviețuire, scrie Novaia Gazeta Europa.
„Terorism deliberat”
- „Intrarea și ieșirea din oraș sunt închise. Proviziile de hrană nu au mai fost livrate”.
- „Șoferul dubiței de evacuare a fost aruncat în aer de o mină; are nevoie urgentă de bani pentru operație. Nu vor mai exista evacuări, pentru moment”.
- „Un bărbat pe nume Volodimir a fost ucis astăzi. Avea aproximativ 35 de ani. Avem nevoie de datele de contact ale rudelor pentru a afla data lui de naștere pentru înmormântare
.Aceste mesaje provin dintr-un grup privat de chat al locuitorilor din Oleșki.
Înainte de invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, orașul număra aproximativ 25.000 de locuitori. Potrivit Tetianei Hasanenko, șefa în exil a administrației militare din Oleșki, au mai rămas doar aproximativ 2.000 de persoane, printre care și cel puțin 47 de copii. „Nu au hrană sau îngrijire medicală și nici o modalitate de a părăsi orașul”, a raportat Hasanenko pe 20 martie. „În acest moment, fiecare oficial [ucrainean] se concentrează pe organizarea unui coridor umanitar și salvarea oamenilor. Totuși, nu avem de-a face doar cu ocupanți, ci cu criminali”.
La începutul lunii martie, comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmîtro Lubineț, a făcut apel la omologul său rus, Tatiana Moskalkova, și la Comitetul Internațional al Crucii Roșii să deschidă un coridor umanitar pentru evacuarea civililor și livrarea de ajutoare către Oleșki, în conformitate cu Convențiile de la Geneva.
„Orașul Oleșki nu trăiește, ci mai degrabă supraviețuiește”, a scris ulterior Lubineț pe Telegram.
„E o lipsă catastrofală de apă potabilă, nu există surse sigure de electricitate sau gaz și accesul la îngrijiri medicale este limitat. Oamenii sunt nevoiți să economisească fiecare înghițitură de apă și fiecare firimitură de mâncare”.
Potrivit lui Lubineț, „pericolele mortale” de pe drumurile care duc spre Oleșki au perturbat încercările de a livra alimente și au dus la moartea unor șoferi. „Aceasta nu este doar o criză umanitară. Este terorism deliberat împotriva populației civile de către Federația Rusă”, a declarat el.
În ciuda speranțelor că Crucea Roșie va ajuta la negocierea unui coridor umanitar, nimic nu s-a schimbat de când a lansat Lubineț apelul. Evacuările din oraș depind de voluntari și de „transportatori” costisitori, iar doar câteva zeci de persoane reușesc să scape în fiecare lună. Explozia care l-a ucis pe șoferul dubiței menționat în chatul de grup a avut loc pe 15 aprilie. De atunci nu au mai avut loc evacuări.
„Oamenii sunt îngropați în saci”
Halina (nume schimbat) a trăit toată viața în Oleșki, lucrând ca profesoară la o școală locală. Acum, la 65 de ani și pensionară, a reușit să scape din orașul ocupat, în martie 2026.
Găsirea unei căi de ieșire din Oleșki a fost „dificilă și costisitoare”, a spus Halina. A început să-și planifice plecarea vara trecută, după ce i-a murit soțul, grav bolnav. „Nu am reușit să plec în toamnă, iar iarna, pe frig, era înfricoșător să pornești la drum lung”, a explicat ea. „Au plecat oameni, dar au murit după de la mine sau drone”.
Iarna a fost „teribilă”, dar Halina se consideră norocoasă pentru că locuia într-o casă cu sobă pe lemne. „Nu mai am electricitate și gaz din momentul inundației, din 2023”, a spus ea. „Am tăiat tot ce am putut ca să alimentez soba. Pomii fructiferi, gardurile, mobilierul. Toate manualele mele și cărțile preferate au ajuns în foc”.
Potrivit Halinăi, magazinele locale s-au închis imediat după sărbătorile de Anul Nou. „Drumul a fost blocat, iar aprovizionarea cu alimente și medicamente a fost întreruptă”, și-a amintit ea. „Oamenii făceau schimb de provizii. Vecina mea mi-a dat cartofi, sfeclă și morcovi, iar eu i-am dat cereale și conserve.”
Când bombardamentele au incendiat clădirile din zonă, vecinii Halinăi au lucrat împreună pentru a stinge focurile și a salva casele din apropiere. „Undele de șoc spărgeau adesea ferestrele, iar schijele perforau acoperișul. Casa mea este peticită peste tot cu placaj și plastic”, a spus Halina. „Se zguduie ca la cutremur de la orice explozie puternică, chiar și una de departe”.
Localnicii s-au confruntat cu dificultăți și în ceea ce privește îngroparea morților. „Nu există servicii funerare sau sicrie în oraș. Oamenii sunt îngropați în saci de polietilenă”, a explicat Halyna. „Un prieten a improvizat un sicriu pentru mama lui din bucăți de scânduri. Nu a putut să o îngroape într-un sac de plastic”.
Halyna a povestit și despre o altă prietenă, care a plecat anul trecut din Oleșki împreună cu copiii, în timp ce soțul ei a rămas în urmă cu câinele familiei. „Se pare că bărbatul a suferit un atac de cord, iar câinele s-a așezat lângă el și a murit și el. Au fost descoperiți abia mai târziu, din cauza mirosului puternic”, a spus ea.
Corpul soțului prietenei sale a fost „pus într-un sac și îngropat”, a spus Halina. „Este greu de spus câte trupuri de oameni care locuiau singuri încă zac în casele lor”, a adăugat ea.
Halina a reușit în cele din urmă să se evacueze, în primăvară, într-o zonă controlată de Ucraina, cu ajutor financiar din partea copiilor săi. A costat-o 35.000 de grivne (aproximativ 680 de euro) — de șapte ori pensia ei lunară. „Poate părea ciudat, dar nici măcar nu mai simțeam ură față de ocupanți. În lupta constantă pentru supraviețuire, tot ce a rămas a fost indiferența”, a reflectat ea.
Halina i-a descris pe unii dintre soldații ruși care ocupă Oleșki ca fiind „băieți” cu „puf de piersică sub nas”. „Am vorbit cu ei, iar soldații au recunoscut că, dacă nu ar fi mers la război, ar fi fost împușcați sau aruncați în închisoare”, a spus ea.
„Și apoi sunt bătrânii din armata rusă, care merg cu bastonul. Niște ‘războinici’, ce să mai”, a adăugat ea, sarcastic.
„Uneori, soldații luau localnici undeva dis-de-dimineață și nu se mai auzea nimic despre ei”, a spus Halina. „De aceea, dacă oamenii se adunau undeva — de exemplu, la o coadă pentru mâncare — vorbeau mai ales despre vreme și animale. Nimeni nu putea ști cine stă lângă el: un informator sau o persoană de încredere”.
„Nu avem ce să mâncăm”
Kseniia Arhîpova a fugit din Oleșki în primul an de război. Acum locuiește în apropiere, la Mikolaiv, și lucrează ca voluntar, organizând evacuări din teritoriile ocupate. Uneori reușește să aranjeze livrări de alimente și hrană pentru animale. Dar Kseniia aproape că nu doarme; oamenii îi trimit mesaje non-stop, spunând: „Nu avem ce să mâncăm, nu avem cu ce hrăni câinii și pisicile.”
Potrivit voluntarei, locuitorii din Oleșkoi au început să caute conserve în casele abandonate. De la inundațiile din 2023, nu mai există electricitate sau gaz și aproape deloc apă curentă, cu excepția câtorva locuințe private cu pompe de adâncime. Câinii mănâncă pisici, iar animalele caută cadavre umane pe străzi. Locuitorii care trăiesc lângă râu mai prind uneori fazani, dar nimeni nu a mai mâncat pește de ani de zile: civililor le-a fost interzis accesul la apă încă de la începutul ocupației.
Kseniia și-a amintit că, pe 10 februarie, trei vehicule care transportau alimente, medicamente, benzină și pensii către Oleșki au fost atacate pe drumul din apropierea satului Kardașînka. Potrivit canalului local de Telegram „Herson: Non Fake”, unul dintre vehicule a fost lovit de o dronă, iar al doilea s-a răsturnat. Al treilea a fost găsit ulterior nu departe de locul incidentului; fusese jefuit, iar șoferul fusese ucis.
Imagini video au arătat ulterior trupul neînsuflețit al șoferului primei mașini, întins printre pâini împrăștiate.
„Același lucru se întâmplase vcu două săptămâni mai devreme: o dronă a aruncat explozibili asupra unei ambulanțe care transporta pensii pentru locuitorii din Oleșki, care aveau pașapoarte rusești — în valoare de trei milioane de ruble [34.000 €]”, a spus Kseniia. „Banii au dispărut, iar corpurile celor morți încă zăceau pe marginea drumului”.
Potrivit „Herson: Non Fake”, atacul descris de Kseniia a avut loc pe 25 ianuarie. Împreună cu un agent de securitate și o asistentă, șoferul ambulanței (al cărui nume este cunoscut de Novaia Gazeta Europe) transporta alimente, pensii și motorină pentru generatoare, din Skadovsk către Oleșki. Același canal a relatat ulterior că toți trei ar fi putut fi uciși cu arme automate.
Pensiile nu mai sunt livrate în Oleșki sau în orașul apropiat, Hola Pristan. Pentru a-și ridica pensiile, persoanele în vârstă trebuie să călătorească 90 de kilometri spre sud, până la Skadovsk, pe un drum pe care doar ambulanțele îl pot parcurge. Ambulanțele circulă de obicei în perechi, transportând bolnavii grav și răniții la Skadovsk și aducând înapoi motorină pentru generatoarele spitalului din Oleșki, precum și hrană pentru personalul medical și pacienți.
Magazinele rămân închise pentru că nu există nimic de vândut. Locuitorii care încă mai au mașini nu pot parcurge singuri „drumul morții”, dar pot urma ambulanțele pentru a ieși din zona de pericol.
La începutul lunii aprilie, Stepan, în vârstă de 14 ani (numele de familie nu este dezvăluit), a fost dus la spitalul din Skadovsk după ce a călcat pe o mină „petală”. Schijele i-au tăiat fața și i-au provocat răni grave la umăr și la picioare. Nici el, nici fratele său mai mare, Ivan, de 15 ani, nu au acte de identitate. Băieții locuiau cu bunica lor în vârstă. Mama i-a abandonat înainte de război, iar tatăl lor a murit acum un an (a trecut accidental cu bicicleta peste o mină). Ivan reușea să câștige puțini bani pentru mâncare făcând diverse munci și curățând cimitirul local — unul dintre cele mai periculoase locuri din oraș. Deoarece bunica nu este tutorele legal al copiilor, Kseniia încearcă să aranjeze plasarea lor la o prietenă de-a ei din Crimeea, care ar putea să le obțină acte.
„Voluntarii evacuează de obicei oameni doar din Skadovsk și numai dacă au pașaport rusesc”, a explicat Kseniia. Cei care nu au documente rusești trebuie evacuați pe o rută secretă, la costuri considerabile, a adăugat ea. „Pentru că și transportatorul își riscă viața”. (Alte surse din Oleșki au confirmat informațiile oferite de Kseniia pentru Novayia Gazeta Europa).
Oamenii fug pe jos
Criza umanitară din Oleșki nu a apărut brusc. Este rezultatul cumulativ al patru ani de ocupație și al consecințelor de durată ale inundațiilor din 2023. Acum, orașul se confruntă cu o blocadă totală. Iar locuitorii rămași sunt în mare parte persoane în vârstă — cei care nu au unde să meargă sau care s-au agățat de speranța că „totul se va rezolva”.
Cu toate acestea, guvernatorul regiunii Herson instalat de Kremlin, Vladimir Saldo, susține că nu există niciun dezastru umanitar în desfășurare în Oleșki. „Permiteți-mi să fiu sincer: există dificultăți obiective în livrarea alimentelor și a altor bunuri esențiale către localitățile de pe linia frontului, inclusiv Aleșki”, a scris el pe Telegram la sfârșitul lunii martie, folosind denumirea rusă a orașului. „Motivul îl reprezintă atacurile constante ale inamicului”.
Saldo a dat vina pe forțele ucrainene pentru lovirea vehiculelor de aprovizionare cu drone și minarea rutelor de transport. „În astfel de condiții, fiecare deplasare este un risc”, a spus el. „În acest context, propaganda înșelătoare de la Kiev răspândește povestea unei «catastrofe umanitare» și aruncă vina asupra Rusiei. De fapt, livrarea de alimente și bunuri esențiale către Aleșki continuă”, a adăugat el.
Între timp, foamea îi determină pe locuitori să fugă din Oleșki pe jos. Potrivit surselor Novaia Gazeta Europe, trei pensionari de peste 70 de ani au parcurs pe jos 30 de kilometri, până la Hola Prîstan, la sfârșitul lunii martie. Au plecat dis-de-dimineață și s-au rugat pe tot parcursul drumului, mergând pe mijlocul șoselei pentru a evita minele. Deși nu aveau nicio protecție împotriva dronelor, din fericire nu au fost atacați. Au ajuns la Hola Prîstan seara și au petrecut noaptea acolo. În dimineața următoare, au fost duși cu mașina la Skadovsk, de unde și-au continuat drumul cu ajutorul voluntarilor ucraineni.
Potrivit Tetianei Hasanenko, șefa în exil a localității Oleșki, cel puțin cinci localități din zonă au fost „șterse de pe fața pământului”.
Kseniia Arhîpova a relatat că ultimele două familii care locuiau în Pidlisne, un sat aflat în apropiere de Oleșki, au plecat în aprilie. „Nu mai există locuitori în Pidlisne, satul în sine nu mai există”, a spus ea. „Niciun vehicul nu va risca să intre pe acest teritoriu, care este strict păzit de trupele ruse. Chiar și oprirea în apropierea acestei localități este periculoasă — ar putea trage.”
Potrivit Arkhîpovei, o tânără mamă cu doi copii a mers pe jos 24 de kilometri până la Hola Prîstan, iar un cuplu în vârstă a parcurs opt kilometri pe jos până la Oleșki. „Speră că va avea loc o evacuare”, a explicat Kseniia.
Comitetul Internațional al Crucii Roșii nu a răspuns apelului comisarului ucrainean pentru drepturile omului, în ciuda obligațiilor sale, conform Convențiilor de la Geneva, de a monitoriza respectarea dreptului umanitar în teritoriile ocupate.
Deocamdată, comntinuă „terorismul deliberat” descris de Lubineț. Oamenii din Oleșki supraviețuiesc — nu trăiesc. Înghițitură cu înghițitură, firimitură cu firimitură, sub bâzâitul dronelor și cu teama că următorul pas ar putea și fi ultimul.
În afară de Vladimir Saldo, niciun alt oficial rus nu a vorbit public despre situația din Oleșki.
Volodimir al Arabiei: Kievul își extinde prezența în Orientul Mijlociu și Africa
