Urgența climatică a devenit „și mai urgentă” zilele astea, când Europa este lovită de la est la vest și de la nord la sud de valuri de căldură simultane, secetă și incendii.
Într-un orizont de numai câteva zile, realitatea de foc și perspectiva chiar mai apocaliptică au reușit, fără efort, să concureze în breaking news, temele-monopol ale ultimelor luni: războiul din Ucraina, creșterea prețurilor la energie și ofensiva generalizată a inflației.
Mai mult decât atât, curg acum în rafală avertismentele meteorologilor cu privire la viitorul sumbru al verilor post-2022. Într-un fel, nu e nimic nou sub soare. Omenirea traversează, de la an la an, ceea ce meteorologii și experții în schimbări climatice anticipaseră deja de destulă vreme.
Interesant, însă, este faptul că fenomenele extreme ce țin de climă, în plină manifestare azi, își fac de cap într-un moment geopolitic care, precum cel climatic, reprezintă el însuși un punct de inflexiune: războiul din Ucraina.
Iar din acest punct de vedere, se poate zice că regimul Putin are ghinion.
Dictatorul de la Kremlin a amorsat deja arma gazului și plănuiește să o folosească la modul grotesc, împotriva europenilor, odată cu instalarea sezonului rece. Din perspectiva Moscovei, având în vedere dezastrul militar de pe frontul ucrainean propriu-zis, mutarea e destul de logică, deși trădează atingerea pragului critic al unei supreme disperări. La Moscova, calculul cinic e simplu: Putin vrea să le arate europenilor cât de mult îi poate costa implicarea atât de profundă în împiedicarea Rusiei de a-și atinge obiectivele imperialiste în vecinătatea ucraineană (acum) și pe alte zone ale continentului (într-un moment T2). Și, cu siguranță, destui europeni, mai ales din vest, tremură deja la gândul că pot tremura la iarnă, iar unii dintre ei chiar s-ar putea confrunta, suplimentar, cu perioade de șomaj (în cel mai bun caz, tehnic).
În ciuda aparențelor, ghinionul care pândește la orizont nu este mai mare în dreptul europenilor care i se opun lui Putin, ci în dreptul lui Putin însuși.
Pentru primii va exista cu siguranță un preț natural de plătit, dar acest preț, spre deosebire de cel care e probabil să îi revină și dictatorului rus, nu are valențe vitale.
Uniunii Europene nu îi va fi simplu să găsească formulele care să facă rezonabil de suportat traversarea sezonului rece. Dar nici nu îi va fi imposibil, având în vedere faptul că povara se va distribui pe zeci de umeri, nu doar pe unul (și având în vedere că SUA vor contribui cu sprijinul lor). În asta și constă farmecul și forța unei alianțe, iar UE are la acest capitol două atuuri cruciale: e o structură vastă și complexă de alianțe (și, orice s-ar spune, una destul de sudată și de coerentă, ambele caracteristici având o devenire organică, testată în timp și rafinată prin proceduri și cooperare cotidiană). Or, tot ceea ce au statele UE de partea lor, în acest război plenar al energiei, din perspectiva schițată mai sus Rusiei îi lipsește în mod vizibil și organic.
Apoi, vine povestea urgenței climatice „și mai urgente”, de zilele astea.
Contextul cumplit și perspectiva încă și mai dureroasă au, foarte probabil, darul de a-i face pe cetățenii europeni să înțeleagă și să accepte mai ușor rațiunile unei strângeri fără precedent a curelei în materie de consum de energie; și au totodată darul de a-i face să se mobilizeze mai eficient în această direcție. Sub presiunea caniculei letale, incendiilor și secetei extreme, devine tot mai limpede pentru tot mai mulți europeni de rând, că un astfel de nou și inconfortabil metabolism consumerist, când vine vorba de energie, are resorturi ce depășesc criza militară și geopolitică declanșată de Rusia.
Ei bine, tocmai o asemenea revoluție în materie de percepție, care, din punctul de vedere al subsemnatului, bate la ușă de stă să o rupă, va cântări pe umerii războinicilor moscoviți poate mai mult decât o revoluție în materie de livrări de armament occidental către armata ucraineană.
Până când Europa își va fi rezolvat problema diversificării surselor de energie, așadar și problema adiacentă a dependenței disproporționate de furnizorul rus, reducerea brutală a consumului de energie reprezintă cu adevărat principala măsură realistă prin care poate fi diminuată semnificativ eficiența armei gazului, de care mai atârnă azi speranțele Kremlinului.
Politic, economic, social și din perspectiva confortului personal, nu va fi o iarnă blândă pentru Europa, nici dacă anotimpul în sine se va dovedi mai puțin polar decât cel anterior (care chiar a fost „cuminte”, în multe zone). Dar sub nicio formă nu e imposibil de traversat, chiar dacă în statele vestice bunăstarea ultimilor 60 de ani aparent a redus rezistența colectivă și individuală la asemenea teste de stres.
Frica și preocuparea pentru viitorul deja imediat, pe care manifestările meteo de zilele astea le presară peste tot pe continent, vor juca un rol de prim-solist.
După cum scriam pe 1 aprilie, când prezentam metamorfozarea involuntară a lui Putin în cel mai mare ecologist: „Absurd, genocidar, periculos din perspectiva potențialului său de a declanșa un Al Treilea Război Mondial, conflictul în care Putin a angajat direct Rusia și țara vecină și indirect alte câteva zeci de țări (via NATO) vine și el cu revoluția sa. Pentru prima oară, două sfere ale vieții națiunilor, care ni se păruseră mereu că pot duce la infinit vieți separate, sunt împinse la conviețuire: politica externă (implicit și economia mondială) și respectiv clima”.
