Actualitate

Pe Universul.net ai știri de ultimă oră interne și externe, breaking news și update-uri importante. Pe site-ul nostru poți citi știri din toate domeniile de interes, actualizate în timp real. Ești la curent cu tot ceea ce se întâmplă în țară, dar și în afara granițelor. Urmărește deznodământul în cazuri precum cel al crimelor de la Caracal, tragedia din Colectiv sau dosarele de corupție ale politicienilor. Vezi starea vremii, cursul valutar la zi, agenda completă a primilor oameni în stat și deciziile luate de aceștia. Ai declarații în exclusivitate și interviuri cu personalități marcante.

PNL anunţă că proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament

PNL a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că proiectul legii salarizării va fi depus miercuri în Parlament şi susţine organizarea unei sesiuni extraordinare, săptămâna viitoare, pentru adoptarea celor şase legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liberalii îi răspund şi liderului PSD Sorin Grindeanu, care a anunţat că PSD lucrează la...

Ungaria | Judit Polgar respinge propunerea premierului Peter Magyar de a deveni președinta țării

Fosta campioană mondială la șah Judit Polgar a refuzat invitația de a ocupa funcția de președinte al republicii care i-a fost adresată de premierul Peter Magyar, relatează AFP și index.hu, citate de News.ro. Marea maestră la șah a explicat pe pagina sa de socializare că nu simte că are puterea necesară pentru misiunea istorică de a uni o națiune divizată. ''Nu simt...

Diplomaţia americană acuză Cuba de faptul că desfăşoară de zeci de ani acţiuni de ”subversiune” şi ”spionaj” împotriva Statelor Unite

Diplomaţia americană acuză luni Cuba de faptul că desfăşoară de zeci de ani acţiuni de ”subversiune” şi ”spionaj” împotriva Statelor Unite, într-un raport publicat luni, prin care vrea să exercite presiuni împotriva Guvernului comunist al insulei caraibe, relatează AFP, citată de News.ro. Acest nou raport - care nu face nicio dezvăluire importantă - este un mijloc prin care Washingtonul vrea...

VIDEO | Englezul Kevin Keegan, dublu câștigător al Balonului de Aur, a decedat la vârsta de 75 de ani

Fostul fotbalist englez Kevin Keegan, câștigător al Balonului de Aur în 1978 și 1979, a încetat din viață din cauza cancerului, la vârsta de 75 de ani, a anunțat familia sa luni, informează AFP, citată de Agerpres. La începutul lui iunie, Keegan a dezvăluit că are cancer în stadiul patru, informează luni BBC. Unul dintre cei mai valoroși atacanți ai generației...

Tate brothers at same reception as Romania’s foreign minister in US prior to their arrest

Minister Oana Toiu said she immediately left the event and had no idea the Tates would be there Romanian Foreign Minister says one of the Tate brothers tried to approach her at a reception in Washington last week prior to their arrest at the weekend in Miami. Oana Țoiu was in the U.S. last week on official visit and attended a...

SUA, „profund îngrijorate” că UE ar putea extinde ETS la zborurile internaționale

Statele Unite sunt ''profund îngrijorate'' de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele zboruri internaționale, a declarat luni pentru Reuters un purtător de cuvânt al Departamentului american al Transporturilor, notează Agerpres. ''SUA rămân profund îngrijorate de orice extindere a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS)'', a indicat oficialul. Vineri, Comisia Europeană a...

Reacţii după ce Andy Burnham a devenit noul premier al Marii Britanii

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost, luni, unul dintre primii lideri străini care l-au felicitat pe noul prim-ministru britanic Andy Burnham, spunând că speră să dea împreună cu acesta „un nou impuls parteneriatului dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană”, relatează AFP, citată de News.ro. Preşedintele francez a salutat, de asemenea, într-un mesaj postat pe X, activitatea predecesorului său, Keir Starmer,...

Iranul felicită Spania pentru câştigarea CM. Iranienii remarcă ”apărarea poporului palestinian de către jucători şi sprijinul acordat Iranului”

Autorităţile iraniene au salutat, luni, victoria Spaniei în finala Cupei Mondiale de fotbal, considerând că aceasta a adus bucurie celor care se opun Israelului şi Statelor Unite în întreaga lume, notează News.ro. Pe reţelele sociale, jucătorii spanioli au beneficiat înaintea meciului de sprijinul internauţilor din întreaga lume, datorită condamnării ofensivei israeliene din Gaza de către guvernul lui Pedro Sanchez, precum...

VIDEO | Mii de israelieni, în marş către Fâşia Gaza, cer reînfiinţarea de colonii evreieşti în enclava palestiniană, opriţi la bariera de securitate de poliţie şi armată

Mii de israelieni - inclusiv colonişti şi extremişti de dreapta - au mărşăluit în weekend către bariera de securitate cu Fâşia Gaza şi au cerut Guvernului lui Benjamin Netanyahu să restabilească colonii în enclava palestiniană devastată de război, relatează AFP, citată de News.ro. Manifestanţii s-au adunat în apropiere de bariera de securitate, după care s-au îndreptat către gardul care domină...

CELE MAI CITITE