Donald Trump anunţă crearea unui Consiliu Naţional pentru Energie, care va fi condus de Doug Burgum
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat vineri crearea unui Consiliu Naţional pentru Energie (NEC), a cărui misiune va fi să "supravegheze calea către dominaţia energetică a Statelor Unite", care va fi condus de guvernatorul statului Dakota de Nord, Doug Burgum (foto), transmite AFP, citată de Agerpres.
Burgum a fost desemnat joi ministru de interne, responsabil nu de poliţie,...
Angajaţii Ministerului de Externe, obligați să zboare la clasa “economy” în loc de “business”
Diplomaţilor elveţieni li s-a cerut să facă economie, iar pe viitor toţi angajaţii Ministerului de Externe vor fi nevoiţi să zboare la clasa "economy" în loc de "business", indiferent de durata zborului, relatează vineri dpa, citată de Agerpres.
Acest lucru este valabil şi pentru ambasadori şi secretari de stat, a precizat un purtător de cuvânt al guvernului.
Angajaţii care trebuie să...
Preşedintele ales Donald Trump a numit-o purtătoare de cuvânt a Casei Albe pe Karoline Leavitt
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat vineri că a ales-o pe Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, să devină purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, o poziţie pe cât de prestigioasă, pe atât de expusă pentru cea care i-a stat alături candidatului republican în timpul campaniei electorale, transmite sâmbătă AFP, citată de Agerpres.
Numirea acestei tinere purtătoare de...
Preşedintele Zelenski crede că ”războiul se va termina mai devreme” cu Donald Trump preşedinte al SUA
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că "războiul se va încheia mai devreme" sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu acesta, în pofida temerilor cu privire la o scădere a sprijinului pentru ţara sa din partea Washingtonului, transmite AFP, citată de Agerpres.
"Este cert că războiul se va încheia mai devreme cu politicile echipei care va...
Aderarea României la Schengen, pe agenda discuţiilor dintre Iohannis şi cancelarul Germaniei
Aderarea României la spaţiul Schengen cu frontierele terestre s-a aflat, vineri, pe agenda discuţiilor dintre preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, iar Iohannis a afirmat că România îndeplineşte rolul de garant al securităţii la frontiera externă a Uniunii Europene şi a adăugat că aderarea deplină la Schengen va consolida acest spaţiu, notează News.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut...
Procurorul special Jack Smith îşi suspendă procedura penală împotriva lui Trump cu privire la păstrarea unor documente clasificate la Mar-a-Lago
O Curte de Apel americană a suspendat procedura judiciară în curs împotriva lui Donald Trump cu privire la reţinerea unor documente clasificate după ce a plecat de la Casa Albă în 2021, la cererea procurorului special Jack Smith (foto), relatează AFP, citată de News.ro.
Procurorul special a efectuat săptămâna trecută acelaşi demers în procedura judicară federală pe care a instruit-o...
SUA | Senatori democraţi cer investigarea contactelor lui Elon Musk cu oficiali ruşi
Relatările conform cărora miliardarul american Elon Musk a avut mai multe convorbiri cu oficiali ruşi, inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin, ar trebui investigate de Pentagon şi de agenţiile de aplicare a legii, pe temei de securitate naţională, au susţinut doi senatori democraţi într-o scrisoare consultată vineri de Reuters, notează Agerpres.
Elon Musk, magnat în domeniul tehnologiilor, deţinător al reţelei de...
Donald Trump are în legătură cu Ucraina o poziţie mai nuanţată decât pare, remarcă Scholz după o discuţie cu noul președinte al SUA
Viitorul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, are ''o poziţie mai nuanţată'' cu privire la Ucraina şi la războiul acesteia cu Rusia decât cea sugerată de ideile care îi sunt atribuite, a estimat vineri cancelarul german Olaf Scholz după o discuţie cu preşedintele ales al SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Mi-a lăsat impresia că are o poziţie mai nuanţată...
Inundaţii în Spania | Preşedintele regiunii Valencia recunoaşte ”erori” şi îşi prezintă ”scuzele” în parlament, în timp ce manifestanţi îi cer demisia
Preşedintele regiunii spaniole Valencia (sud-est), Carlos Mazon, a recunoscut vineri că au existat 'erori' în gestionarea inundaţiilor dramatice de luna trecută, şi a prezentat 'scuzele' sale pentru întârzierile în ajutorarea sinistraţilor, relatează AFP, citată de Agerpres.
'Nu voi nega (că au existat) erori', a declarat Mazon, membru al Partidului Popular (PP, dreapta), într-un discurs în parlamentul regional, menit să explice...
AFP: Noua şefă a comunităţii naţionale de informaţii creează preocupare şi divizare
Numirea în fruntea comunităţii naţionale de informaţii a SUA a lui Tulsi Gabbard (foto), aprigă oponentă a intervenţionismului militar al Washingtonului, stârneşte serioase preocupări, în special cu privire la politizarea activităţii spionilor americani şi subordonarea lor faţă de Casa Albă, scrie vineri AFP, citată de Agerpres.
Gabbard (43 de ani), fost ofiţer, "dezertoare" din Partidul Democrat şi cunoscută ca având...




















