După ce PNL și USR au decis fără urmă de echivoc că nu vor vota Guvernul Tomac, iar Kelemen Hunor a dat de înțeles că nici pe aleșii UDMR nu se va prea putea conta, PSD-ului îi rămâne să urmeze aceeași cale sau, din contră, să își dea girul pentru un cabinet din care nu va face parte, pe care desigur îl va putea manipula în voie, dar de care cel mai probabil se va alege curând praful.
Pe de o parte, scenariul în care Guvernul Tomac ar trece cu chiu cu vai testul învestiturii, deci fără sprijinul PNL, USR și UDMR, ar putea scăpa PSD de asumarea la vedere a pasivelor pe care le implică exercitarea guvernării.
Dar pe de altă parte, nu ar satisface integral dorința arzătoare a PSD de a fugi de răspundere.
Căci, oricâtă gargară retorică ar face PSD ulterior pentru a se delimita de Guvernul Tomac, pe fond simplul fapt de a-i fi dat voturile de trecere, tot îi va face pe social-democrați responsabili de prestația noului cabinet. Oamenii sunt totuși infinit mai deștepți decât îi cred Grindeanu & friends.
Ambele fronturi sună așadar prost și sunt periculoase pentru armata lui Grindeanu, dar celelalte posibilități care mai rămân ar putea fi chiar mai păcătoase:
- Dacă președintele ar recurge la o piruetă SF și ar cere până la urmă PSD să livreze o majoritate și să își asume funcția de premier, așa ceva nu s-ar putea face fără o alianță pe față cu AUR sau fără una în culise cu AUR, iar la vedere cu fragmentele extremiste non-AUR din Parlament. Ca atare, adio pretenții de guvern “pro-occidental”, adio teatrului ieftin în care PSD mimează viclean “europenitatea”.
- Dacă președintele ar invita PNL să construiască o variantă de guvernare, PSD riscă să rămână pe din afară, iar frustrările baronilor din interiorul PSD ar putea face ravagii în partid. De notat că, vineri, când a anunțat că nu va vota Guvernul Tomac, USR a propus la pachet și o formulă de guvern minoritar, alături de PNL, UDMR și grupul minorităților naționale, sau anticipate. Anterior, Ilie Bolojan anunțase și el că, dacă o va impune contextul, PNL poate veni cu o soluție privind guvernarea.
- Iar dacă se va ajunge la anticipate, acest scenariu va servi prădătorului de electorat pesedist, în speță AUR. Și nu va servi PSD, deopotrivă din cauza concurenței eficiente pe care i-o face AUR, ca și din cauza fiascoului strategiei PSD privind moțiunea de cenzură. În doar o lună, ca demolator al unui guvern funcțional și ca model național de fugă de răspundere, PSD s-a uzat electoral mai mult decât a pățit-o în ani de prezență la guvernare. Este o contra-performanță stridentă care merită să le fie predată studenților de la științe politice.
În această horă a amatorismului politic de zile mari, PSD-ului nu-i mai rămâne decât consolarea că se va putea lua de mână cu președintele Nicușor Dan. Căci au fost constant pe aceeași lungime de undă, au îmbrățișat cu aceeași dragoste aceleași soluții contra firii și, în linii mari, se zbat în același tip de impas.
Dar criza politică creată, umflată și adusă aproape de paroxism, în care PSD și Nicușor Dan au colaborat tovarășește în ultimele săptămâni, nu are doar darul de a pune sub semnul întrebării viitorul guvernării în România, ci și ceea ce se petrece în timp real cu țara.
Iar cu țara, în timp real, în timpul acestei crize politice catastrofale, se petrec lucruri catastrofale:
- Pe partea economică – incertitudinile fac deja viața mai scumpă și pregătesc terenul pentru pierderi consistente de fonduri europene al căror rol critic în stabilizarea bugetului și alimentarea permiselor de dezvoltare a țării nu cred că mai are nevoie de prezentare.
- Și pe partea de democrație și stat de drept – caracatița de la vârful justiției capturate apucă în continuare societatea civilă cu toate tentaculele din dotare. Este revelator în acest sens demersul Secției pentru judecători a CSM, care, încurajată și de haosul de pe scena politică, s-a apucat de întocmit “liste negre” cu jurnaliști, politicieni, ONG-uri. Și totodată, s-a apucat de pus la zid libera exprimare și gestul legitim al societății și a unei părți din spectrul politic de a critica derapajele grave și evidente din justiție. După cum, tot în perioada asta, în plin avânt este și ofensiva camarilei de la vârful justiției de protejare a privilegiilor nebunești pe care și le-a confecționat pe seama buzunarelor a milioane de contribuabili priviți ca simple vaci de muls. Iar în tot acest timp, președintele țării pare mai preocupat de inventarea celor mai inadecvate soluții la criza politică (criză pe care, oricum, nu s-a sinchisit să o prevină) decât să vegheze la mersul justiției și să riposteze dur la atentatele conducătorilor săi la adresa esenței democrației și a statului de drept din România. Apropo de recentul comunicat al CSM, unul demn de profeții iliberalismului, impresia lăsată de președintele Nicușor Dan a fost aceea că e mai vorbăreț în somn decât atunci când este treaz. Nu l-am auzit niciodată tăcând în așa hal. Un președinte care abdică senin de la rolul său constituțional de scut instituțional, un președinte care urmărește să pună un guvern slab și în deficit de legitimitate și un guvern în funcție lipsit de puteri reale din cauza naturii sale interimare formează cadrul optim pentru înflorirea abuzurilor de orice fel. Și cine ar putea înțelege mai bine cât de uriașă e oportunitatea ivită astfel decât capetele încinse de rele, aflate la vârful justiției ?
Tot mai absurdă și tot mai profundă, criza politică existentă tinde să evolueze într-una fundamental democratică.
În ritmul ăsta, traiectoria pe care tindem să o apucăm are toate șansele să transforme România, în urmatoarele câteva luni, în ceva ce ar fi fost greu de crezut că se poate petrece fulgerător, acum doar câteva luni.
Apelurile prezidențiale la calm și speranță sună din zi în zi mai mult ca bancurile spuse la un priveghi.
