Prin premierul pe care l-a desemnat, președintele Nicușor Dan a transmis, luni, partidelor din fosta coaliție două mesaje:
- Că este în impas cu lansarea la apă a guvernului Tomac.
- Că ori faceți cum zic eu, ori veți avea anticipate.
Ambele mesaje – primul fiind un SOS, iar al doilea o amenințare – derivă din informarea făcută luni de Eugen Tomac liderilor de partide, potrivit căreia a doua nominalizare a președintelui ar fi tot un premier tehnocrat.
În traducere liberă: mai bine votați guvernul meu, că altfel tot un tehnocrat veți avea de votat; iar dacă nu-l veți vota nici pe acela, știți bine că se dizolvă Parlamentul și se va merge anticipat la urne.
Nicușor Dan nu ar fi avut nevoie să-și dezvăluie planul B dacă ar fi avut motive să creadă în șansele planului A.
În ceea ce îl privește pe șeful statului, problema care se ridică în acest context este de două ori una de credibilitate.
- Varianta în sine de guvern tehnocrat este puternic necredibilă deopotrivă raportat la experiența de acest tip a României în istoria sa recentă, ca și raportat la contextul politic actual. Oricât de frumoși și de deștepți ar fi tehnocrații atrași în guvern, ca miniștri, pur și simplu pe piață nu există cerere pentru o astfel de ofertă – au arătat-o limpede partidele și nu mai puțin limpede o indică așteptările societății. Pe lângă asta, situația în care se află țara la ora actuală este una suficient de complicată încât să nu reclame o conducere executivă profund asumată politic.
- Necredibilă este și amenințarea prezidențială cu anticipatele, prin vehicularea de câte Cotroceni a ideii că va forța votarea tot a unui premier tehnocrat dacă pică varianta Tomac. Unul dintre motive ar fi acela că președintele a exclus el însuși din start (și a reiterat pe parcursul crizei) ideea de a ajunge la alegeri parlamentare înainte de termen. Faptul că a decis și a anunțat de la bun început că nu urmărește o astfel de soluție, dar a început să o ventileze acum, pe ultima sută de metri, lasă impresia de improvizație prezidențială și, deci, de neseriozitate la cel mai înalt nivel. Un alt motiv ar fi acela că majoritatea partidelor relevante nu par să mai fugă azi de anticipate ca iepurii. Dominic Fritz a anunțat că nu se teme de ele, Ilie Bolojan a zis că nu va bloca un astfel de drum, iar AUR duce chiar o campanie furibundă pro-anticipate, resuscitând însăși ideea suspendării președintelui pe motiv că în loc să dea anticipate la popor îi livrează acestuia un guvern Tomac. Mai degrabă, în schimb, cei autentic timorați sunt PSD și diverși aleși rătăciți între timp de partidele pe listele cărora au intrat în Parlament, în 2024. Iar în ceea ce-l privește pe președintele Dan, anticipatele l-ar prinde tot fără un partid al lui și chiar dacă s-ar gândi să gireze cumva, din mers, o formațiune nouă care să-i fie vehicul pe termen lung, ei bine, Nicușor Dan nu are cu ce gira: pentru moment, e într-un deficit masiv de credibilitate și cu un capital politic inițial pe care l-a epuizat fulgerător în doar un an de mandat. Prin urmare, având în vedere acest tablou, Nicușor Dan ar trebui să fie conștient că faptul de a te trezi brusc să proiectezi spectrul anticipatelor, ca amenințare, e totuși prea puțin în momentul de față; și te face neverosimil de puțin credibil.
Alegerile anticipate reprezintă o soluție perfect constituțională, dar și strașnic de imperfectă economic. Căci procedura nu este una suficient de rapidă pentru a evita amplificarea semnalelor proaste pe care le dă România pe piețele internaționale și în rândul investitorilor locali și străini. Iar semnalele proaste toacă bani pe care oricum nu-i avem ci îi tot împrumutăm.
Deja, economic, lucrurile au început să trepideze amarnic încă din aprilie, pe măsură ce devenea mai palpabil spectrul unei moțiuni de cenzură cu șanse de reușită.
Situația s-a înrăutățit odată cu adoptarea moțiunii și a continuat să o ia razna pe fondul prelungirii crizei în faza post-moțiune, când președintele țării a început balul haotic al consultărilor pentru formarea unei noi majorități care nu există nici azi.
Anticipatele vor adăuga în mod natural un calup nou și consistent de timp pierdut, de neîncredere în parcursul României și de temeri că țara poate bascula în ceva mai aproape de Ungaria lui Orban decât de Ungaria lui Magyar. Deja analizele și relatările din presa străină, cu privire la evoluțiile de la București, ilustrează sugestiv percepțiile care s-au format în plan extern.
Așa cum am scris de atâtea ori și cum au scris și alții cu nu mai puțin zel, soluția rezonabilă pe care o are Nicușor Dan e pur și simplu aceea de a se întoarce din drum și de a-l pune pe Sorin Grindeanu să încropească un guvern în jurul PSD.
Ar fi costisitor din punct de vedere politic pentru președinte, dar acesta ar fi cel mai mic preț.
Prețul cel mare, în schimb, nu va întârzia să apară dacă șeful statului nu își va recunoaște greșeala, ci va persista în eroare, fie obținând votul pentru un cabinet tehnocrat, fie nereușind asta și, prin urmare, împingând țara spre anticipate.
- Căci guvernul tehnocrat va fi inevitabil unul condus din umbră de PSD (ajutat de AUR, cu care deja face și desface în Parlament), cu pârghii minime la președinte și cu aproape zero pârghii la prim-ministru.
- Iar anticipatele, încă de la anunțarea lor, vor pune România multă vreme pe roșu în toate cancelariile europene și pe toate piețele de unde ne vin banii. Iar rezultatul urnelor, nici în cel mai bun scenariu, nu va limpezi apele cu mult mai mult, din perspectiva opțiunilor care se vor deschide pentru formarea unui guvern politic “pro-occidental”.
Tehnocrați și anticipate? Două glume extrem de costisitoare!
