Justiție Penală

Universul.net îți aduce cele mai recente informații despre justiția penală! Află tot ce trebuie să știi despre procesele și deciziile instanțelor care afectează cazul penal. Descoperă ultimele noutăți legate de anchetele penale, inclusiv cazuri celebre și dosare cu impact național. Rămâi la curent cu evoluțiile din dosarele politicienilor, dar și cu sentințele pronunțate în cauze de corupție sau crime grave.

Fostul director al FBI, James Comey, pus sub acuzare

Fostul director al FBI James Comey a fost pus sub acuzare de un juriu federal, o escaladare extraordinară în încercările preşedintelui american Donald Trump de a-şi ancheta duşmanii politic, scrie CNN, potrivit News.ro. Comey, de mult timp un adversar al preşedintelui, este acum primul înalt oficial guvernamental care este confruntat cu acuzaţii federale,  într-una din cele mai mari nemulţumiri ale...

Adolescentul care a trimis mesaje de amenințare la școli și spitale a fost reținut / El ar fi acţionat împreună cu o fată de 14 ani

Adolescentul de 17 ani care ar fi trimis e-mailurile în care ameninţa cu comiterea de atacuri armate în şcoli, spitale şi alte instituţii din România a fost reţinut de poliţişti şi procurori DIICOT pentru ameninţare în scop terorist. El ar fi acţionat împreună cu o fată de 14 ani, scopul fiind de a crea panică şi a intimida populaţia....

VIDEO | Fugitive Moldovan tycoon Plahotniuc extradited from Greece ahead of high-stake election

Moldovan business magnate Vladimir Plahotniuc, detained in Greece on a warrant linked to a $1 billion fraud case, landed Thursday in Moldova's capital Chisinau after being extradited from Greece, ahead  high-stake elections. The parliamentary elections on Sept. 28 will decide whether the country, which lies between EU-member Romania and Ukraine will align with either the EU or Russia. President Maia Sandu...

Ex-French president Nicolas Sarkozy sentenced to five years in prison

The court found the ex-French president guilty of criminal association in a plot from 2005 to 2007 to fund his campaign with Libyan money in exchange for diplomatic favors. A Paris court sentenced former French President Nicolas Sarkozy to five years in prison on Thursday, finding him guilty over alleged illegal campaign financing by Libya. The ruling makes Mr. Sarkozy, 70,...

Nicolas Sarkozy, condamnat la închisoare cu executare

>>> Fostul președinte francez a fost găsit vinovat în dosarul privind finanțarea campaniei sale din 2007

Oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost extrădat din Grecia și a ajuns încătușat la Chișinău

Grecia l-a extrădat, joi, în Republica Moldova, pe fostul politician şi om de afaceri Vladimir Plahotniuc, pentru a răspunde acuzaţiilor că ar fi fost implicat în sustragerea unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc, extrădarea având loc cu câteva zile înainte de alegerile sensibile din această ţară. Plahotniuc a ajuns la Chişinău, fiind coborât în cătuşe din avion,...

Grecia: Oligarhul Vladimir Plahotniuc va fi extrădat joi în Republica Moldova

Grecia plănuiește ca săptămâna aceasta să îl extrădeze în Republica Moldova pe fostul politician și oligarh Vladimir Plahotniuc pentru ca acesta să înfrunte în justiție acuzațiile legate de furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar al țării, a declarat miercuri o sursă juridică, cu câteva zile înaintea alegerilor legislative sensibile din R. Moldova, informează Reuters, citată de Agerpres.ro. În...

Horaţiu Potra, reţinut în Dubai

Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reţinut în Dubai. La începutul lunii martie, pe numele său, al fiului său şi al unei rude au fost emise mandate de arestare în lipsă pentru tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale/ Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, explica atunci că Potra poate fi adus...

CCR a respins sesizarea Opoziției privind reforma ANRE, ASF și ANCOM

justitie
CCR a respins cu unanimitate de voturi, miercuri, sesizarea Opoziţiei pe legea de eficientizare a activităţii unor autorităţi administrative autonome, parte din pachetul doi de măsuri fiscale de reducere a deficitului, pe care Executivul şi-a asumat răspunderea în Parlament, se arată înntr-un comunicat oficial al Curţii. CCR arată că Guvernul a reglementat eficientizarea activităţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în...

CCR amână pentru 8 octombrie sesizarea ÎCCJ privind pensiile speciale ale magistraților

Curtea Constituţională a României s-a reunit, miercuri, pentru a dezbate nouă sesizări care vizează legile din al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), SOS România şi Partidul Oamenilor Tineri (POT) au depus opt dintre contestaţii, acuzând lipsa dezbaterii parlamentare şi afectarea stării economice a românilor. ”Puterea executivă...

CELE MAI CITITE