Ionuţ Stroe: Avem nevoie de o dezbatere adevărată despre ce mai înseamnă astăzi PNL

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Deputatul PNL Ionuţ Stroe, care face parte din grupul de liberali care au contestat Congresul extraordinar al partidului, declară pentru News,ro că salută demersul lui Alin Tişe, de lansare a unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul formaţiunii. El precizează că e nevoie de o dezbatere adevărată despre ce mai înseamnă astăzi PNL şi adaugă că „vechii liberali” nu incomodează pentru că se agaţă de trecut ci pentru că refuză să lase PNL fără identitate şi fără viitor. Stroe mai spune că în PNL sunt foarte mulţi liberali autentici care gândesc la fel ca Alin Tişe şi sunt oameni care cred, în acelaşi timp, că România are nevoie urgentă de stabilitate şi că PNL trebuie să participe la construirea unui guvern solid, proeuropean, transmite News.ro.

”Salut demersul lui Alin Tişe de a deschide această discuţie în interiorul PNL, un demers pe care îl consider legitim şi necesar. Avem nevoie de o dezbatere adevărată despre ce mai înseamnă astăzi Partidul Naţional Liberal, pe cine reprezintă şi încotro se îndreaptă”, a declarat deputatul PNL Ionuţ Stroe, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, a ieşit public şi a anunţat că nu se simte reprezentat de ”greii” partidului, ”care confundă încăpăţânarea cu forţa şi orgoliul cu leadershipul”.
Potrivit lui Ionuţ Stroe, ”în PNL sunt foarte mulţi liberali autentici care gândesc la fel ca Alin Tişe, oameni care cred într-un partid de dreapta, ataşat libertăţii, iniţiativei private, proprietăţii, familiei şi responsabilităţii, oameni care cred, în acelaşi timp, că România are nevoie urgentă de stabilitate şi că PNL trebuie să participe la construirea unui guvern solid, proeuropean”.
”Tocmai aceşti oameni au devenit ţinte pentru actuala conducere. Printre ei mă număr şi eu. Noi, „vechii liberali”, nu incomodăm pentru că ne agăţăm de trecut. Incomodăm pentru că refuzăm să lăsăm PNL fără identitate şi fără viitor. La fel ca Alin Tişe, şi eu cred că partidul nu aparţine unei conduceri trecătoare. Aparţine tuturor liberalilor care au construit, au câştigat alegeri, au guvernat şi încă mai cred în valorile sale. PNL trebuie să-şi regăsească drumul împreună cu aceşti liberali, nu împotriva lor”, subliniază Ionuţ Stroe.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, afirmă, joi, că nu se simte reprezentat de ”greii” partidului, ”care confundă încăpăţânarea cu forţa şi orgoliul cu leadershipul” şi lansează o Platformă Liberal-Conservatoare în interiorul formaţiunii.
El îi invită alături de el pe toţi liberalii care se simt reprezentaţi de valorile acestei platforme.

 

Fenechiu: Ilie Bolojan şi echipa beneficiază de susţinerea unei largi majorităţi a membrilor PNL