Acasă Sănătate Pagina 120

Sănătate

Viaţa petrecută în proximitatea spaţiilor verzi îi întinereşte pe oameni cu doi ani şi jumătate, susține un studiu

În oraşe, parcurile şi spaţiile verzi participă în mod cert la atenuarea căldurii şi la conservarea biodiversităţii, însă ele ajută şi la încetinirea procesului de îmbătrânire celulară. Potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Science Advances, persoanele care locuiesc în proximitatea unor "insule de verdeaţă" sunt, în medie, mai tinere decât celelalte din punct de vedere biologic cu doi...

Dr. Radu Ţincu: Medicii pleacă pentru că nu doar salarizarea e elementul care îi poate ţine în România. Foarte mulţi pleacă din zone cu deficit de personal

Medicul ATI Radu Ţincu consideră că medicii pleacă din România pentru că nu doar salarizarea îi poate ţine în ţară, iar cei mai mulţi pleacă din zone care şi aşa au deficit de personal. El a mai precizat că nimeni nu vrea să se plafoneze într-un spital unde nu îşi poate desfăşura activitatea în condiţii optime, transmite News.ro. ”De ce...

Rafila, despre o eventuală grevă în sănătate: Cred că ne-am înţeles asupra principalelor revendicări şi căutăm soluţii pentru ele

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (PSD), a anunţat că s-a înţeles cu sindicaliştii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, care ameninţă cu greva generală, şi spune că vor fi scoase la concurs mii de posturi şi în curând va fi semnat şi contractul colectiv de muncă în care este prevăzut numărul de zile de concediu pentru personalul sanitar. Potrivit ministrului, plata gărzilor şi...

Spitalul Mioveni, unul dintre puţinele spitale de stat construite de la 0 după 1989. Manager: Există medici suficienţi şi aparatură modernă

Mircea Stoian, managerul Spitalului Orăşenesc din Mioveni, printre puţinele spitale de stat construite în ultimii 32 de ani de la 0 din bani publici a declarat pentru News.ro că în unitatea sanitară există medici pe toate specialităţile şi că media de vârstă a celor mai mulţi dintre ei este de până în 40 de ani. 90% dintre medicii care...

Rafila: Sunt zone din sistemul medical în care suprasolicitarea angajaţilor este evidentă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că sunt zone în sistemul medical în care suprasolicitarea angajaţilor este evidentă, în special în spitalele de urgenţă, dar că presiunea pe aceste unităţi poate să scadă, una dintre soluţii fiind dezvoltarea reţelei ambulatoriilor de specialitate, informează News.ro. Alexandru Rafila a afirmat că spitalele de urgenţă se confruntă cu un volum...

Medici: Nu există niciun pericol legat de holeră, pe litoralul românesc

Managerul Institutului Matei Balş, Cătălin Apostolescu, a vorbit luni, la Prima News, despre pericolul apariţiei holerei pe litoralul românesc după dezastrul provocat de ruperea barajului Nova Kahovka din Ucraina şi a afirmat că doar dacă oamenii beau apă de mare şi aceasta si aceasta este infectată peste un anumit nivel apare holera, menţionând că dacă doar ne îmbăiem în...

Rafila: Îi sfătuiesc pe toţi românii să meargă la mare. Această poveste a pericolului holerei mi se pare deplasată

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu există niciun pericol de holeră pe litoralul românesc şi îi sfătuieşte pe toţi românii să meargă la mare şi a precizat că această poveste a pericolului holerei la Marea Neagră este neadevărată, dar şi deplasată, transmite News.ro. „Nu există niciun pericol şi eu sfătuiesc toţi românii să meargă la mare, nu e...

Calendarul protestelor din Sănătate

Angajaţii din sistemul sanitar, care joi au protestat, solicitând majorări salariale pentru personalul mediu şi majorarea tarifului pentru gărzile suplimentare efectuate de medici în spitalele publice, anunţă că nu vor renunţa la calendarul protestelor, calendar care include o grevă de avertisment în 27 iunie, urmată de declanşarea grevei generale, începând cu 1 iulie. Medicul Florin Chirculescu, de la Spitalul...

România, în topul țărilor cu legislație restrictivă în domeniul tutunului

România este a 4-a cea mai restrictivă ţară din cele 30 analizate în Nanny State Index 2023, recent lansat, şi pe locul 3 în Uniunea Europeană în privinţa legislaţiei în domeniul tutunului, în clasamentul general, cu un scor de 72.2 puncte. La polul opus, Austria, Germania şi Luxemburg au primit cel mai mic punctaj, potrovit News.ro. România are o economie...

Cremă de protecţie solară oferită gratuit în Țările de Jos pentru combaterea nivelurilor record de cancer de piele

Ţările de Jos vor oferi vara aceasta protecţie solară gratuită persoanelor de pe teritoriul lor în încercarea de a combate nivelurile record de cancer de piele, relatează luni The Guardian, citat de Agerpres. Dozatoare de cremă de protecţie solară vor fi disponibile în această vară în şcoli şi universităţi, la festivaluri, parcuri, locuri în care se practică activităţi sportive şi...

CELE MAI CITITE