<< În timp ce niciuna dintre taberele din Irlanda de Nord nu a reușit tot ce și-a dorit în timpul acestor negocieri, fiecare facțiune a putut obține ceva din ceea ce urmărise – și mai mult decât ar fi putut spera oricare dintre ele să realizeze prin luptă. Războiul dintre Rusia și Ucraina va începe să se încheie numai atunci când ambele părți vor ajunge la aceeași conștientizare >>, scrie Richard Haass, pentru Project Syndicate.
<< Există multe motive pentru a sărbători recenta aniversare de 25 de ani de la Acordul de Vinerea Mare. Încheiat în 1998, a oferit un cadru politic ce a redus dramatic violența într-o zonă a Regatului Unit care în ultimele trei decenii cunoscuse ceva foarte aproape de războiul civil.
O parte din ceea ce explică succesul acordului este specific Irlandei de Nord. Dar alți factori au o relevanță mai largă, oferind îndrumări pentru abordarea conflictelor din alte zone, chiar și a războiului dintre Rusia și Ucraina.
Lecția fundamentală este aceea că diplomația poate reuși numai acolo unde și atunci când alte instrumente nu pot. Premierii britanici succesivi – Margaret Thatcher, John Major și Tony Blair – au creat un context care, la sfârșitul anilor 1990, a oferit diplomației o șansă. Acest lucru a necesitat două elemente: în primul rând, Marea Britanie a introdus suficiente forțe de securitate, astfel încât cei din Irlanda de Nord care încercau să-și croiască drum spre putere să nu poată reuși. Violența nu putea fi împiedicată din a perturba vieți, dar nu i-a fost permis să creeze fapte politice.
În același timp, autoritățile britanice și-au combinat poziția dură împotriva violenței cu deschiderea spre dialog politic. În timp ce niciuna dintre taberele din Irlanda de Nord nu a reușit tot ce și-a dorit în timpul acestor negocieri, fiecare facțiune a putut obține ceva din ceea ce urmărise – și mai mult decât ar fi putut spera oricare dintre ele să realizeze prin luptă. Aducerea protagoniștilor în acest punct, acolo unde să accepte (oricât de reticenți ar fi) inevitabilitatea compromisului, a fost esențială pentru a îndrepta conflictul spre rezolvare.
În plus, oficialii britanici, irlandezi și americani, mai ales fostul lider al majorității din Senatul SUA, George Mitchell, care a condus negocierile, au avut obiective modeste. Nu și-au propus să rezolve întreaga problemă a Irlandei de Nord. Dimpotrivă, ei au evitat în mare parte problemele „statutului final”, mai ales întrebarea dacă Irlanda de Nord va rămâne în Regatul Unit sau va deveni într-o zi parte a unei Irlande unite. Acordurile au mers doar până la a stabili regulile de bază pentru un proces care ar putea duce la o Irlandă unită. Aceeași dorință de a evita întrebările dificile privind statutul Taiwanului și relația acestuia cu China le-a permis Statelor Unite și Chinei să-și normalizeze relațiile și a contribuit la menținerea păcii în strâmtoarea Taiwan timp de o jumătate de secol.
Acest lucru evidențiază un aspect mai larg: realizarea păcii trebuie adesea să accepte scopuri care vizează mai puțin decât pacea deplină. Uneori, a urmări o stare de non-beligeranță este ceva suficient de ambițioasă. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, Irlanda de Nord rămâne divizată politic și social. Cu toate acestea, violența politică este în mare parte absentă. Nu este totul, dar este mult. Și nici nu este o situație unică. Atât în Peninsula Coreeană, cât și în insula Cipru, pacea deplină nu a fost niciodată atinsă, dar părțile trăiesc una lângă alta relativ pașnic, de zeci de ani.
De asemenea, este de remarcat faptul că diplomații britanici, irlandezi și americani au permis persoanelor și grupurilor care au autorizat sau au comis acte de violență să participe la procesul politic. Aceasta a fost o concesie dificilă, dar necesară, deoarece s-a dovedit că cei care au demonstrat puterea militară erau aceiași care aveau puterea politică necesară pentru a face o înțelegere. După cum a remarcat premierul israelian de atunci, Yitzhak Rabin, „nu faci pace cu prietenii. O faci cu dușmani foarte neplăcuți”.
În cele din urmă, autoritățile au menținut la minimum condițiile prealabile sau pașii care trebuiau făcuți înainte de a începe negocierile. În Irlanda de Nord, principala cerință pentru participarea la procesul de pace a fost încetarea violenței. Participanților nu li s-a cerut să renunțe la arme. Acest pas, cunoscut sub numele de dezafectare, a devenit unul dintre obiectivele muncii mele câțiva ani mai târziu, când am fost trimisul SUA în acea dispută.
Fiecare dintre aceste lecții poate fi relevantă pentru cel mai periculos conflict din lume de astăzi: războiul dintre Rusia și Ucraina. O încetare a ostilităților va fi posibilă numai dacă și atunci când părțile devin convinse că mai mult război nu le va apropia de obiectivele lor. Această conștientizare ar putea veni ca urmare a unor lupte costisitoare care să nu ducă la schimbări mici privitor la cine controlează ce teritoriu.
Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, eventual mai târziu în acest an, trebuie stabilit un proces diplomatic, posibil modelat pe procesul „doi plus patru” care a ajutat la încheierea Războiului Rece. Ne putem imagina aici un loc care implică doar Ucraina și Rusia, și un al doilea în care NATO și Rusia discută chestiuni mai mari de securitate europeană.
Este esențial ca orice cale diplomatică să nu ceară părților să renunțe la obiectivele lor finale sau să renunțe la arme. Ucraina are tot dreptul să insiste asupra restituirii integrale a teritoriului său, încă de la independența sa în 1991, în timp ce președintele rus Vladimir Putin va insista cu siguranță că teritoriile ucrainene pe care le-a anexat ilegal fac parte din Rusia. Ar putea dura zeci de ani (și o nouă conducere la Moscova) pentru a rezolva aceste diferențe. Așa să fie. Scopul imediat al încetării focului nu ar trebui să fie condiționat de reconcilierea a ceea ce nu poate fi reconciliat acum sau în viitorul apropiat.
Oricât de dezgustător ar fi, cei responsabili pentru război și pentru crimele de război, inclusiv Putin, vor trebui să poată participa direct sau indirect la procesul diplomatic pentru a avea vreo șansă de succes. Prioritatea principală acum trebuie să fie încetarea violenței. În cele din urmă, căutarea dreptății trebuie continuată, dar ar trebui amânată.
Desigur, abordarea diplomatică pentru încheierea războiului din Ucraina, sugerată aici, este departe de a fi una ideală. Dar ar putea fi pur și simplu posibil și, cu siguranță, ar fi mai bine decât și mai mult din ceea ce se întâmplă. Aceasta este lecția supremă care trebuie învățată din cazul Irlandei de Nord. >>
Prețioasa dimensiune chineză a sancțiunilor occidentale anti-Rusia
