Vladimir Putin și negociatorii săi au reușit, în mod evident, să-și ducă de nas omologii americani, exprimându-și în mod cinic sprijinul pentru un proces de pace în Ucraina pe care nu au avut nicio intenție să îl urmeze. După atâtea săptămâni de joc făcut în acești termeni, chiar și cel mai slab dintre negociatori ar fi trebuit să își dea seama ce se întâmplă, scrie Carl Bildt, pentru Project Syndicate.
<< Au trecut aproape 100 de zile de când Donald Trump a revenit la președinția SUA, iar rachetele rusești continuă să cadă asupra civililor ucraineni. În ciuda promisiunii lui Trump de a încheia războiul „în prima zi,” pacea nu se află nicăieri în peisaj. Când va recunoaște administrația că eșuează?
Inițial, solicitările lui Trump au fost clare: opriți lupta și începeți negocierile. După prima sa discuție cu președintele rus Vladimir Putin, a anunțat că o oprire completă a luptei era iminentă, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat această perspectivă.
Totuși, de atunci, Putin și micuța sa echipă de la Kremlin au reușit evident să-l atragă pe negociatorul lipsit de experiență al lui Trump, Steve Witkoff, într-o capcană de condiții complexe și cerințe imposibile. După multe săptămâni de joc făcut în acești termeni, chiar și cel mai puțin înzestrat negociator ar fi trebuit să-și dea seama că Putin nu are intenția de a accepta un armistițiu sau planul și calendarul lui Trump.
De când și-a lansat invazia pe scară largă, în februarie 2022, Putin a depins de puterea militară rusă pentru a obține controlul asupra Ucrainei. A intrat cu o armată de aproximativ 200.000 de soldați aflați sub contract, dar între timp a extins forța de invazie la aproximativ 600.000, prin mobilizări selective și stimulente financiare uriașe. Cu toate acestea, în ciuda pierderilor de 700.000-800.000 de victime, dintre care mai mult de 200.000 morți, armata rusă, considerată a fi de neînvins, controlează mai puțin teritoriu ucrainean – 18,3% din total – decât avea în urmă cu trei ani.
Astfel, din punct de vedere militar, războiul lui Putin a fost un eșec masiv. Probabil că el încă mai crede că forțele sale pot avansa și pot obține un progres pe frontul militar. Dar puțini observatori independenți văd șanse mari ca acest lucru să se întâmple. Rusia poate arunca mai mulți oameni și bombe în bătălie decât Ucraina, dar nu le poate insufla celor de pe linia frontului voința de a lupta. Până acum, apărarea s-a dovedit mult mai ușoară decât atacul. Asta înseamnă că Putin depinde în cele din urmă mai mult de Trump decât de armata rusă pentru a obține ceva ce ar putea fi considerat o victorie.
Astfel, Putin a mobilizat toate resursele de care dispune pentru a-l manipula pe Trump. Toată lumea știe că președintele american este extrem de susceptibil la lingușire, iar Putin a exagerat argumentând că alegerile prezidențiale din SUA din 2020 au fost „furate” și că războiul nu ar fi avut loc dacă Trump ar fi fost la putere. Vrea să ne facă să credem că a mers la capela sa privată pentru a se ruga pentru Trump după tentativa de asasinat din 2024 și chiar i-a cerut artistului de la Kremlin să picteze un portret al lui Trump, pentru a i-l oferi în dar.
Pe lângă lingușire, rușii au prezentat și perspective de afaceri extrem de profitabile în fața lui Trump și Witkoff. La prima întâlnire dintre negociatorii americani și ruși de la Riyadh, echipa lui Putin a adus o listă cu oportunități de investiții de miliarde de dolari care ar putea deveni disponibile dacă Trump ar abandona Ucraina și ar ridica sancțiunile împotriva Rusiei. Conform lui Witkoff, o bună parte din ultima sa întâlnire cu Putin a fost dedicată acestui subiect.
Ambele tactici au avut în mod clar efect. Putin știe ce face în afaceri și știe cu cine are de-a face. Nu a existat niciun armistițiu, iar semnele că Putin ar fi dispus să accepte unul sunt inexistente. El a continuat să lanseze atacuri asupra țintelor civile din orașele ucrainene fără nicio reținere.
Cererile Kremlinului în „pseudo-negocieri” par să fi fost duble. Prima este ca Ucraina să predea cele patru regiuni – Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson. Witkoff pare să fi cedat deja la acest lucru: SUA sunt pregătite să recunoască cele patru teritorii ilegal ocupate ca parte a Rusiei.
Dar Rusia nu controlează pe deplin aceste regiuni. În capitalele regionale ale Zaporojiei și Hersonului – orașe cu o populație antebelică de un milion de oameni – încă flutură steagul Ucrainei, iar niciun guvern de la Kiev nu ar putea supraviețui dacă le-ar preda pur și simplu. Ucraina ar putea accepta un conflict înghețat de-a lungul liniei de front actuale, dar cu siguranță nu mai mult de atât.
A doua cerință este pentru dominanță în materie de securitate și control asupra restului Ucrainei. Putin vrea să blocheze orice viitoare prezență de securitate sau ajutor militar din partea țărilor occidentale în Ucraina. Trump deja a cedat în chestiunea legată de o viitoare aderare a Ucrainei la NATO și este evident că este pregătit să-i promită lui Putin o oprire completă a asistenței americane.
Dar aici intră în scenă europenii. Nici Putin, nici Trump nu i-au dorit la masa negocierilor – și acest lucru este chiar de bine. Atât timp cât europenii rămân fermi în determinarea lor de a continua să asiste Ucraina financiar și militar, Putin și Trump pot ajunge la orice acord vor. Acesta nu va avea niciun impact material asupra situației de pe teren.
Europa are astfel un as în mânecă. Dacă va reuși să strângă voința politică, este pe deplin capabilă să prevină o trădare rușinoasă de tip München a Ucrainei. Liderii europeni trebuie să fie fermi că vor continua cu planurile lor de a sprijini apărarea și suveranitatea Ucrainei, indiferent de circumstanțe.
În teorie, Trump ar putea schimba direcția aplicând presiune serioasă asupra lui Putin și sporind sprijinul pentru Ucraina. Dacă ar face asta, ar putea ajunge la armistițiul pe care îl caută. În caz contrar, va continua să eșueze – în timp ce Putin și camarazii săi râd de el pe la spatele lui. >>
În primele 100 de zile, Trump a depășit limitele puterii prezidențiale – AFP
