Ministerul de externe de la Beijing a reafirmat luni prietenia Chinei cu Iranul și a cerut țărilor din Golf să se unească împotriva amestecului străin, după ce atacurile americano-israeliene împotriva regimului de la Teheran a declanșat un conflict care tinde să se extindă în regiune, transmit Reuters și DPA, citate de Agerpres.
Într-un dialog telefonic cu omologul său omanez, șeful diplomației chineze, Wang Yi, a afirmat că speră în dezvoltarea relațiilor de prietenie între statele din zona Golfului pentru ca acestea ‘să își păstreze viitorul și destinul în propriile lor mâini’.
Wang a discutat, de asemenea telefonic, și cu ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, căruia i-a comunicat că după aprecierea sa Iranul își poate menține stabilitatea națională și socială, acordând în același timp importanță preocupărilor legitime ale țărilor vecine.
Loviturile aeriene ale Statelor Unite și Israelului, începute sâmbăta trecută, l-au ucis pe conducătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. Teheranul a ripostat atacând cu rachete și drone ținte din Israel și din țările arabe din regiune unde există baze militare americane.
Wang și-a exprimat, în diversele convorbiri diplomatice, sprijinul pentru suveranitatea și securitatea Iranului și a vecinilor acestuia.
El a dialogat luni și cu ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, cerând Parisului să coopereze cu Beijingul pentru promovarea detensionării conflictelor.
Ministrul chinez calificase duminică drept ‘inacceptabile’ atacurile Statelor Unite și ale Israelului împotriva Iranului și uciderea lui Khamenei, cerând o încetare imediată a ostilităților și reluarea negocierilor între Washington și Teheran privind programele iraniene din domeniul nuclear și al rachetelor.
Mao Ning, purtătoare de cuvânt a ministerului de externe al Chinei, a declarat că în cursul atacurilor de la Teheran și-a pierdut viața și un cetățean chinez, iar alți circa 3000 au fost evacuați din Iran. Ea a adăugat că Beijingul nu a fost informat în prealabil despre acțiunile militare americane
Mao a negat că China ar fi aproape de un acord pentru vânzarea de rachete anti-navă supersonice pentru forțele armate iraniene. Șase surse informate despre negocierile chino-iraniene au declarat luna trecută agenției Reuters că un acord în sensul respectiv este aproape finalizat.
Ambasadorul chinez la ONU, Jia Guide, a declarat luni Consiliului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, la Geneva, că atacurile împotriva Iranului și uciderea lui Khamenei încalcă principiile Cartei ONU și drepturile iranienilor.
Beijing: Cel puţin un cetăţean chinez ucis în Iran, alţi 3.000 evacuaţi













