„Coletul”, o nouă metodă de înșelăciune. Oamenii primesc prin curier colete nesolicitate pentru care li se cer sute de lei

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este vorba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească pentru ele două-trei sute de lei, însă obiectele din interior valorează mult mai puţin. Poliţia recomandă celor care primesc colete nesolicitate să nu plătească pentru ele, informează News.ro.

„Una dintre metodele de înşelăciune folosite de infractori constă în primirea şi achitarea de către diferite persoane de bună-credinţă a unor colete, care nu au fost comandate în realitate de acestea. Oamenilor le sunt solicitate pentru ridicarea acestor coletele, primite prin servicii de curierat, sume relativ mici, iar cei mai mulţi le acceptă crezând că au fost comandate de un alt membru al familiei. Bunurile pe care le conţin însă aceste colete au în realitate o valoare mult mică faţă de banii plătiţi pentru ridicarea lor, de exemplu o persoană plăteşte sume cuprinse între 200-300 de lei şi primeşte un produs care valorează mult mai puţin”, se arată într-un comunicat dat publicităţii duminică de Poliţia Suceava.
Poliţiştii au o serie de recomandări pentru cei care primesc colete pe care nu le-au comandat şi care sunt tentaţi să le achite, crezând că ar putea fi pentru rude. În primul rând, trebuie verificate datele de contact și expeditorul pentru clarificări.
Cei care primesc colete nesolicitate trebuie să comunice cu familia şi prietenii pentru a verifica dacă cineva dintre ei a trimis coletul.
„Nu efectuaţi plăţi nesigure. Refuzaţi să plătiţi pentru colete pe care nu le-aţi comandat sau despre care nu aveţi informaţii clare. Solicitaţi detalii suplimentare şi verificaţi înainte de a face orice plată. Contactaţi furnizorul de servicii poştale. În cazul în care primiţi un colet nesolicitat, contactaţi compania de curierat în cel mai scurt timp, pentru a clarifica situaţia şi pentru a solicita blocarea sumei de bani plătite. Furnizorii de servicii poştale pot oferi informaţii suplimentare despre expeditor şi conţinutul coletului şi pot bloca banii până la clarificarea situaţiei. Păstraţi dovezile. Dacă acceptaţi un colet, păstraţi toate documentele şi dovezile asociate cu acesta, inclusiv chitanţele şi etichetele coletului. Aceste dovezi pot fi utile în cazul unei investigaţii ulterioare”, transmit poliţiştii suceveni.
Nu în ultimul rând, aceştia încurajează populaţia să raporteze incidentele suspecte.
„Dacă suspectaţi o tentativă de fraudă, sesizaţi imediat incidentul la poliţie, prin SNUAU 112. Furnizaţi toate detaliile relevante pentru a ajuta la investigarea cazului. În astfel de situaţii este important să fiţi prudenţi şi vigilenţi, pentru a nu deveni victime ale înşelăciunilor”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here