Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson (foto), şi-a exprimat dezamăgirea, joi, după Consiliul JAI care a respins accederea României şi Bulgariei la Schengen, şi le-a transmis un mesaj cetăţenilor acestor ţări: meritaţi să fiţi membri cu drepturi depline, meritaţi să fiţi în Schengen. Pe de altă parte, ea a recunoscut că votul negativ dat României şi Bulgariei reflectă o lipsă a unităţii UE, ceea ce este un semn de slăbiciune, mai ales în contextul războiului din Ucraina, notează News.ro.
Ea a spus că rolul Comisiei Europene este să fie optimistă şi a promis că va face din aderarea României şi Bulgariei la Schengen „prioritatea mandatului” său, fiind convinsă că România şi Bulgaria vor intra în Schengen în acest interval de timp.
Mandatul Comisiei Europene se încheie însă în a doua parte a anului 2024.
Pe de altă parte, oficialul european a explicat că nu s-a discutat despre o disociere a candidaturii României la Schengen de cea a Bulgariei, explicând că procedura a făcut să fie supuse la vot separat candidatura Croaţiei şi candidaturile în bloc ale României şi Bulgariei.
De problema aderării la Schengen a României şi Bulgariei se va ocupa acum, cel mai probabil, preşedinţia suedeză a Consiliului UE, care începe la 1 martie 2023.
Comisarul pentru afaceri interne şi-a declarat scepticismul că această temă ar putea fi dusă pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare.
Ambiii oficiali europeni au felicitat Croaţia, care devine de la 1 ianuarie 2023 nou membru Schengen, şi i-au urat bine a venit.
Spaţiul Schengen se lărgeşte, odată cu aderarea Croaţiei după mulţi ani de controverse generate de crizele migratorii, iar ministrul ceh de interne consideră că acesta este un semnal pozitiv pentru toţi cetăţenii UE. „Din punctul meu de vedere, şi România şi Bulgaria sunt pregătite să fie membre Schengen. Sunt convins că şi timpul lor va sosi în curând şi mulţumesc preşedinţiei suedeze dacă şi ei sunt gata să păstreze subiectul pe agendă”, a spus Rakusan.