Compania Google, dată în judecată de medici şi dentişti japonezi din cauza recenziilor pe care le consideră incorecte

Sursa: Pixabay

Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari), informează Agerpres.

Cei 63 de profesionişti din domeniul medical susţin că recenziile negative neîntemeiate înscrise pe Google Maps le-au creat dezavantaje uriaşe în activitate.

Este prima astfel de acţiune împotriva unui gigant din IT, a menţionat avocatul lor.

Utilizatorii Google Maps pot posta recenzii privind diferite servicii şi le pot acorda note pe o scară de la 1 la 5. Sunt disponibile şi alte informaţii, inclusiv locaţia şi programul, aminteşte Kyodo.

„Operaţiunile a numeroase instituţii medicale au fost obstrucţionate de insulte şi postări neadevărate ca fiind ‘închise’ „, a afirmat un doctor care are un cabinet în Tokyo.

Avocatul Yuichi Nakazawa a explicat că nu este corect ca Google să nu aibă nicio responsabilitate în ce priveşte situaţia dezavantajată în care au fost puşi reclamanţii, invocând totodată dificultăţile pe care le presupune solicitarea ştergerii recenziilor.

Reclamanţii insistă că, în timp ce ei nu pot contesta recenziile neîntemeiate dată fiind confidenţialitatea medic-pacient, Google nu a luat măsuri adecvate.

Gigantul american a indicat că încearcă să reducă informaţiile incorecte, dar a refuzat să comenteze cazuri individuale.

Doi presupuşi spioni ruşi, arestaţi în Germania / Sunt suspectaţi de planificarea unor acte de sabotaj militar în favoarea Rusiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here