În vremuri de restriște, este mângâietor să ne amintim de un principiu central al filosofului german Friedrich Nietzsche, care a susținut în „Amurgul idolilor” din 1888 că adversitatea poate fi transformatoare. „Ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”, a scris Nietzsche, inventând o expresie cunoscută acum în cultura pop.
Același lucru se poate spune despre societăți și națiuni. Un exemplu puternic este Israelul, unde în urmă cu exact șase luni guvernul de dreapta a anunțat „reforme judiciare” care reprezentau o slab deghizată revizuire autoritară. Gambitul vulgar a stârnit trezirea feroce a unui gigant care până acum hiberna: marele centru politic al tulburatei democrații evreiești.
Planul prezentat pe 4 ianuarie avea doi piloni. În primul rând, schimbarea sistemului existent privind de numirile de magistrați, unul meticulos echilibrat, pentru a permite guvernului să numească judecători după criterii politice și de patronaj (justificarea: instanța a fost nejustificat de liberală – ceea ce este fals). Apoi, e vorba de o „clauză de anulare” care permite parlamentului să anuleze decizii ale Curții Supreme cu o majoritate simplă – o poliță de asigurare în cazul în care păpușile uită să fie marionete.
În condițiile în care, în sistemul israelian, guvernul are o majoritate parlamentară, asta ar aduce toate cele trei ramuri ale guvernului sub controlul efectiv al prim-ministrului. Și din moment ce Israelul nu are o constituție – doar un set de legi de bază care pot fi adoptate și modificate de majorități simple (și o declarație de independență cvasi-constituțională, dar vagă, din 1948) – acest lucru ar eviscera limitele puterii executive.
Alte aspecte ale planului au fost concepute în mod flagrant pentru a unge roțile corupției, inclusiv slăbirea funcției publice, permițând politicienilor să primească mai ușor cadouri, eliminarea „rezonabilității” drept considerent în jurisprudență și scoaterea din lista infracțiunilor a „fraudei și abuzului de putere” – care, nu întâmplător, se numără printre acuzațiile cu care se confruntă în prezent premierul Benjamin Netanyahu, în procesul său de trei ani pentru corupție.
A fost o adevărată amestecătură de trucuri și abuzuri și un răsfăț pentru iubitorii genului: guvernul schimba regulile jocului conferindu-și dreptul de a schimba regulile jocului.
În realitate, nu era mare lucru de făcut. Coaliția lui Netanyahu, care includepartidul său flexibil, Likud, plus o serie de grupări ultranaționaliste, rasiste și religioase, s-a bucurat în parlament de o majoritate de 64 din 120 de membri.
Acea majoritate a rezultat în urma alegerilor dezastruoase din noiembrie în care sectoarele democratice, liberale și pluraliste din Israel au manifestat aceeași indiferență, mulțumire și dezunire care îi afectează pe omologii lor din întreaga lume. Mai mult, diviziunile neglijente care reflectau lipsa de concentrare au invalidat 6% din voturi – toate de partea centrist-stânga – transformând ceea ce însemna egalitate din perspectiva votul efectiv al poporului într-o majoritate parlamentară clară pentru tabăra Netanyahu.
Coaliția de guvernare părea, astfel, să aibă puterea de a încerca să-și acorde atotputernicia (care, teoretic, ar putea chiar să se extindă până la anularea viitoarelor alegeri). Dacă Curtea Supremă ar anula noile legi, ar urma o criză constituțională cu rezultate pe care nimeni nu le-ar putea prevedea. Aerul Țării Sfinte era plin de prevestiri.
Atunci s-a întâmplat ceva miraculos. Au început să fie organizate, în fiecare weekend, demonstrații non-violente în masă, la Tel Aviv, și apoi în toată țara. La început, au participat câteva zeci de mii. Apoi câteva sute de mii. În fiecare săptămână, timp de șase luni și continuă.
Au început să se formeze organizații de bază în toată țara, reprezentând orașe periferice, rezerviști din armată, mai multe sectoare și industrii din societatge și nenumărate pături sociale.
În mod critic, printre cele mai puternice proteste a fost cel al sectorului de înaltă tehnologie al țării, care este de talie mondială, care reprezintă aproximativ o șesime din economie, jumătate din exporturi și cea mai mare parte a creșterii economice; reprezentând lideri cheie și marea majoritate a populației, ei au avertizat că investițiile vor seca și companiile se vor reloca.
Sondajele au început să arate în mod constant că doar o minoritate a publicului – între un sfert și o treime – a susținut „reformele” coaliției guvernamentale.
Rezerviștii au început să avertizeze că nu se vor mai oferi voluntari pentru serviciul militar. Într-un moment critic, acesta a inclus 37 din cei 40 de piloți din escadrila de elită a țării. Ministrul apărării, un fost general de școală veche, l-a avertizat pe Netanyahu că această cale pune în pericol securitatea; Netanyahu a anunțat rapid că va fi concediat, ia în acea noapte masele au ieșit în stradă, blocând principala autostradă din Tel Aviv.
Un Netanyahu panicat a anulat ulterior demiterea ministrului apărării și a anunțat că suspendă temporar reformele. S-au încercat negocieri, fără rezultat, între politicienii din coaliție și opoziție, sub auspiciile președintelui ceremonial al țării, Yițak Herzog.
Deocamdată, pilonii principali ai revizuirii sunt într-adevăr blocați, cu viitor incert. Dar planuri și proiecte de lege continuă să fie avansate – aproape 200 în șase luni – practic, toate cumva în beneficiul politicienilor din coaliție. În general, direcția este aceea a unei slăbiri a statului de drept și a gardienilor săi, a autorităților de aplicare a legii și a sistemului judiciar. Este un proces familiar celui din Polonia și Ungaria, celui din Turcia și, cel mai catastrofal, celui din Rusia.
Între timp, agențiile globale de credit au lansat avertismente privind economia Israelului. Shekelul, a cărui putere a susținut un PIB pe cap de locuitor, care în 2022 l-a depășit pe cel al Germaniei, Marii Britanii și Franței, a început să scadă.
Israelul se află în prezent într-un punct de cotitură în ceea ce este în mod clar o criză națională acută, în timp ce guvernul procedează într-un mod mai inteligent, fragmentat.
Mișcarea de protest s-a unit până acum într-o structură formală (deși nu închegată). Există un sediu voluntar care acționează ca un element de facilitare ce oferă management, infrastructură și fonduri, precum și coordonarea consilierii juridice, logistică, susținere pentru campanii și media (printre liderii săi se numără Gilead Sher, unul dintre autorii acestui articol). Sub această umbrelă s-au strâns peste 200 de mișcări, ONG-uri, organizații și grupuri și în toată țara există 150 de locații regulate de protest.
Această mișcare este pe cale să se intensifice, pe fondul dezbaterii privitor la cât de mult trebuie testată răbdarea publicului cu proteste care iau forma unor perturbări ale vieții; acestea reprezintă un punct forte, dar pot, de asemenea, să enerveze oamenii și să creeze simpatie pentru guvern.
Sondajele din ultimele luni au arătat că Netanyahu ar fi depășit, dacă ar avea loc alegeri astăzi, iar aici intervine maxima lui Nietzsche: Peisajul politic emergent este nou, pentru că partea liberală a Israelului s-a chinuit electoral încă de la sângeroasa Intifada palestiniană, din 2000-2004, care i-a convins pe mulți că nu există un partener pentru pace.
Motivul schimbării este acela că mulți alegători din „dreapta moale” s-au mutat la centru. Și asta s-a întâmplat pentru că, alături de o serie de eșecuri mai banale – în chestiuni ce țin de securitatea internă, costul vieții și alte domenii – gambitul autoritar de revizuire a constituit un șoc asemănător terorismului palestinian.
Nu este exagerat să spunem că cei care îi opun reprezintă majoritatea covârșitoare a producției economice a țării și aproape întregul corp de cadre de conducere a establishment-ului de securitate, precum și, desigur, mediul academic. În Israel, aceste grupuri participă la ceva cu consecințe democratice. Doar că până de curând, practic au dormit la volan.
Ar putea scurta revoltă din Rusia să prefigureze sfârșitul războiului din Ucraina?
