Croația, undă verde la Comisia Europeană pentru aderarea la Schengen

sursa: HRT

Croația a primit undă verde la Comisia Europeană pentru aderarea la Spațiul Schengen. Anunțul a fost făcut în aceeași zi cu publicarea raportului MCV despre România, de care mai multe state leagă aderarea țării noastre la zona de liberă circulație.

CE a constatat că aspectele tehnice sunt îndeplinite de Croația, dar decizia finală trebuie luată de statele membre, în unanimitate.

„Recunoaștem și felicităm Croația pentru munca depusă. Noi considerăm că Croația a luat măsurile de care era nevoie ca să se asigure că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților relevante din acquis-ul Schengen. Este acum de datoria Consiliului să decidă în unanimitate intrarea Croației în spațiul de liberă circulație Schengen. În tot acest timp, Croația trebuie să continue să lucreze serios în toate domeniile care țin de gestionarea granițelor externe, astfel încât condițiile să fie îndeplinite în continuare. Vorbim aici de menținerea unui nivel ridicat al monitorizării granițelor externe, mai ales a graniței cu Bosnia și Herțegovina” a spus Dimitris Avramopoulos, comisar european pentru Migrație, Afaceri Interne și Cetățenie.

Țările care doresc să adere la spațiul Schengen trebuie să facă obiectul unei serii de evaluări Schengen pentru a se confirma faptul că îndeplinesc condițiile necesare în vederea aplicării normelor Schengen. Aceste evaluări analizează dacă o țară este în măsură să-și asume responsabilitatea pentru controlul frontierelor externe în numele celorlalte state Schengen, să coopereze în mod eficient cu alte agenții de asigurare a respectării legii din alte state Schengen pentru a menține un nivel ridicat de securitate după eliminarea controalelor la frontiere, să aplice normele Schengen, cum ar fi controlul frontierelor terestre externe, maritime și aeriene (aeroporturi), eliberarea vizelor Schengen, procedurile de returnare, cooperarea polițienească și protecția datelor cu caracter personal și, în fine, obligația conectării la Sistemul de informații Schengen și a utilizării acestuia.

Odată ce se consideră că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților relevante ale normelor Schengen, Consiliul, în urma consultării Parlamentului European, are sarcina de a lua o decizie finală în unanimitate.

Croația, ca și România și Bulgaria, este obligată prin tratatul de aderare să intre în Schengen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here