Cum a secretizat Șerban Nicolae salariul soției, în declarația de avere

Foto: INQUAM/George Călin

Pot un parlamentar, ministru, funcționar public să țină la secret o parte a averii lor și, în același timp, să nu încalce nicio lege? Mai mult, pot fi ținute departe de ochii lumii venituri care au ca sursă chiar banul public? Da, la ambele.

Universul.net a analizat posibilitățile și instrumentele pe care le au demnitarii în a respecta legea, dar a nu fi pe deplin transparenți când e vorba de propria agoniseală.

Avem în vedere aici cazul demnitarilor și funcționarilor publici căsătoriți. Prevederile legale existente le permit acestora să nu facă publice toate câștigurile realizate de soți, indiferent că ei sunt angajați la stat sau în mediul privat. Cum? Grație clauzelor de confidențialitate din contractele de muncă semnate cu angajatorul.

Aceste clauze sunt redactate fie în urma unei înțelegeri bilaterale între angajat și angajator, fie în baza unui contract colectiv de muncă, ori a unor regulamente interne din compania respectivă.

Din această perspectivă, cazul soției lui Șerban Nicolae este unul școală. În declarația de avere a senatorului PSD, la rubrica în care este trecut salariul soției, Adriana Nicolae, în locul sumei încasate apare mențiunea: „Rubrică anonimizată în baza unei clauze de confidențialitate”. Dezvăluirile au fost făcute, recent, de Newsweek România.

Ce face parlamentarul, ministrul ori funcționarul public care nu vrea ca opinia publică să afle cât câștigă soțul/soția sa?

  • Completează declarația de avere cu absolut toate datele, inclusiv cele legate de salariul soțului sau soției.
  • Trimite declarația de avere la ANI.
  • Concomitent, însoțește declarația de avere de o notificare în care arată că veniturile soțului/soției, obținute de la compania X (de stat ori privată), sunt confidențiale.
  • Atașează la această notificare documente din care reiese acest lucru (de exemplu, contractul de muncă sau anexa la contract, unde apare clauza).

Ce face ANI în aceste condiții?

  • Primește declarația de avere completată integral.
  • Inventariază și analizează documentele suplimentare atașate, din care reiese că soțul/soția are clauză de confidențialitate pe salariul/primele de la compania de stat sau privată la care lucrează.
  • Anonimizează sumele respective.
  • Publică declarația de avere pe site.

Ce rezultă din tot acest proces?

  • O declarație de avere depusă la ANI în termenii prevăzuți de lege, dar care, în forma publicată, respectă doar parțial veniturile realizate de familia parlamentarului, ministrului, ori funcționarului public a cărui soție sau al cărui soț are clauză de confidențialitate pe salariu. Indiferent dacă firma este cu capital privat sau integral ori parțial de stat.

Potrivit unor oficiali familiarizați cu aceste practici, ANI are capacitatea de a evalua ansamblul veniturilor realizate de un demnitar care își depune declarația de avere, pentru că primește toate datele. Totuși, rămâne o problemă din perspectiva opiniei publice, în condițiile în care aceasta nu are acces la toate datele și nici ANI nu poate divulga ceea ce a aflat, pentru că ar fi contrar legii.

Cum se face anonimizarea datelor din declarațiile de avere

Agenția Națională de Integritate reamintește, într-un comunicat remis marți, că declarațiile de avere trebuie să conțină toate informațiile cerute de lege, dar admite că, în anumite circumstanțe, este posibilă anonimizarea unor date. Acest gest nu poate fi însă unul arbitrar, în condițiile în care este strict reglementat.

Deși comunicatul ANI nu se referă la vreun caz particular, el vine la scurt timp după ce Newsweek România a dezvăluit că senatorul PSD Șerban Nicolae a secretizat, în declarația sa de avere, salariul soției. De altfel, textul face trimitere la „informațiile apărute recent în spațiul public”.

Iată ce spune ANI, referitor la procedura anonimizării: „Cu toate acestea, în cazurile în care există norme speciale sau clauze privind asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familie sale, este obligatorie dovada acestor aspecte prin anexarea la declarația de avere a unei adeverințe salariale prin care se confirmă existența clauzei, respectiv indicarea normelor speciale care instituie obligația de confidențialitate, situație în care Agenția poate dispune anonimizarea informațiilor privind veniturile realizate”.

O altă precizare din comunicatul Agenției subliniază că aplicarea anonimizării nu îi revine sub nicio formă celui care își declară averea, ci inspectorului de integritate din cadrul ANI (citatul exact, în comunicatul atașat, integral, mai jos).

Altfel spus, în legislație ar exista o portiță pentru demnitarii care nu vor să-și dezvăluie toate sursele de venit, dar nu ea nu s-ar deschide chiar atât de larg. Totuși, potrivit unor surse familiarizate cu fenomenul, simpla existență a acestei portițe a devenit un argument suficient pentru ca unii politicieni să se prevaleze de ea.

  • Adriana Nicolae este director comercial-administrativ la Incertrans – Institutul de Cercetări în Transporturi, companie la care statul român este acționar majoritar, prin Ministerul Cercetării și Inovării.

Comunicatul integral al ANI:

  • Având în vedere solicitările adresate de către mass-media precum și informațiile apărute recent în spațiul public potrivit cărora declarațiile de avere depuse de unele persoane prevăzute de Legea 176/2010 conțin informații anonimizate, pentru o corectă informare a opiniei publice, Agenția Națională de Integritate face următoarele precizări:
  • Declararea tuturor datelor și a informațiilor cuprinse în formularele declarațiilor de avere și de interese este obligatorie, procedura de completare și depunere fiind expres prevăzută de Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. Potrivit art. 29 din actul normativ menționat anterior, „(…) nedeclararea (…) cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 2000 lei. Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare”.
  • Cu toate acestea, în cazurile în care există norme speciale sau clauze privind asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familie sale, este obligatorie dovada acestor aspecte prin anexarea la declarația de avere a unei adeverințe salariale prin care se confirmă existența clauzei, respectiv indicarea normelor speciale care instituie obligația de confidențialitate, situație în care Agenția poate dispune anonimizarea informațiilor privind veniturile realizate.
  • Acest fapt se întemeiază pe imperativele art. 32 din Legea 176/2010 potrivit cărora „dispozițiile prezentei legi se completează cu cele ale (…) Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii” precum și cu cele prevăzute de art. 17, art. 20, art. 26 și ale art. 163 alin. (1) din Codul Muncii privind clauza de confidențialitate, respectiv asigurarea confidențialității salariului. În concret, persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi interese din cadrul instituțiilor prevăzute de lege, vor transmite Agenției Naționale de Integritate odată cu copiile certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese depuse, documentele care să ateste existența unei clauze de confidențialitate cu privire la veniturile realizate, urmând ca inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate să dispună cu privire la anonimizare. Agenția Națională de Integritate va dispune aplicarea dispozițiilor legale incidente în toate cazurile în care prevederile și procedurile menționate anterior nu sunt respectate.

Foto: INQUAM/George Călin

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here