Cum poate deveni Rusia stăpâna unei lumi aflate în plină încălzire

Schimbările climatice declanșează migrații umane enorme pe măsură ce transformă agricultura globală și reface ordinea mondială – și nici o țară nu va avea de câștigat mai mult decât Rusia, se arată într-un articol amplu din ProPublica.

🔹 Era abia noiembrie, dar frigul deja ajunsese până la os în micul sat Dimitrovo, care se află la doar 35 de mile nord de granița chineză, într-o parte îndepărtată a regiunii autonome evreiești din estul Rusiei. În spatele unui șir de cabine părăginite și echipamente agricole vechi de zeci de ani, câmpurile se pierdeau în ramurile copleșitoare ale unei păduri fără frunze, înainte de-a se risipi într-o vijelie mohorâtă. Mai mulți săteni au mers pe drumul de pământ, cu umerii zgribuliți de frig, urmele lor fantomatice marcând zăpada înghețată.

La câțiva kilometri, o combină ruginită John Deere mârâia printre fulgii de zăpadă, lama răsucindu-i-se prin tulpinile maro de soia. Tractorul s-a oprit și un om plin de umor, pe nume Dima, a coborât din cabină. Dima, un antreprenor care cultivă aproape 6.500 de acri pe aceste câmpuri, s-a născut în provincia Liaoning din nord-estul Chinei – numele său de naștere este Xin Jie -, unul dintre cei aduși de valurile de chinezi care migrează spre nord în căutarea unor noi oportunități în ultimii ani.

După ce muncitorii lui Dima, în majoritatea chinezi, s-au întors acasă anul acesta, în mijlocul pandemiei de COVID-19, acesta a fost forțat să facă el însuși cea mai mare parte din muncă. Împachetat în bătaia vântului într-o parka de camuflaj, s-a aplecat să culeagă o mână de păstăi subțiri de la sol, desfăcând-o pe una pentru a arunca o privire asupra viitorului Rusiei.

O mare transformare este în curs de desfășurare în jumătatea estică a Rusiei. Timp de secole, marea majoritate a terenurilor a fost imposibil de cultivat; numai cele mai sudice întinderi de-a lungul granițelor chineze și mongole, inclusiv în jurul Dimitrovo, au fost suficient de temperate pentru a oferi un sol practicabil. Dar pe măsură ce clima a început să se încălzească, terenul – și perspectiva cultivării acestuia – au început să se îmbunătățească.

Acum douăzeci de ani, spune Dima, dezghețul de primăvară venea în mai, dar acum pământul este dezvelit de zăpadă încă din aprilie; furtunile sunt acum mai puternice și mai umede. În întreg estul Rusiei, pădurile sălbatice, mlaștinile și pajiștile se transformă încet în grile ordonate de soia, porumb și grâu. Este un proces care ar putea accelera: Rusia speră să profite de temperaturile de încălzire și de anotimpurile mai lungi aduse de schimbările climatice pentru a se remodela ca unul dintre cei mai mari producători de alimente ai planetei.

În întreaga lume, schimbările climatice devin o criză epocală, un coșmar de secetă, deșertificare, inundații și căldură insuportabilă, amenințând regiunile întinse, care vor fi mai puțin locuibile și vor duce la cea mai mare migrație de refugiați climatici din istorie. Dar pentru câteva națiuni, schimbările climatice vor prezenta o oportunitate de neegalat, pe măsură ce cele mai reci regiuni ale planetei vor deveni mai temperate.

Există o mulțime de motive pentru a crede că aceste locuri vor primi, de asemenea, un aflux extraordinar de oameni strămutați din cele mai fierbinți părți ale lumii pe măsură ce clima se încălzește. Migrația umană, în istorie, a fost generată de căutarea prosperității și mai puțin din motive de mediu. Odată cu schimbările climatice, prosperitatea și habitatul – refugiu și oportunitate economică – vor deveni în curând două fețe ale aceleiași monede.

Și nici o țară nu poate fi mai bine poziționată pentru a valorifica schimbările climatice decât Rusia.

Rusia are cea mai mare masă terestră. Este poziționată mai la nord decât toți vecinii săi din Asia de Sud, care găzduiesc cea mai mare populație globală, ferind-o astfel de creșterea nivelului mării, secetă și un climat supraîncălzit. La fel precum Canada, Rusia este bogată în resurse și pământuri. Se preconizează că producția sa de culturi va fi sporită de încălzirea din deceniile următoare, chiar dacă se estimează că va scădea producția agricolă din Statele Unite, Europa și India. Și indiferent dacă este vorba de o simplă întâmplare sau de o strategie vicleană ori, cel mai probabil, de o combinație a celor două, pașii pe care i-au făcut liderii ruși – plantarea de steaguri în Arctica și susținerea producției interne de cereale – au poziționat din ce în ce mai mult Rusia pentru a-și recâștiga mantia de superputere într-o lume din ce în ce mai caldă.

Mii de ani, temperaturile de încălzire și clima optimă au urmărit îndeaproape productivitatea și dezvoltarea umană. După ultima eră glaciară, colonizarea umană a Groenlandei a venit la pachet cu o perioadă de încălzire doar pentru a se contracta din nou în timpul unei perioade de răcire bruscă.

Mai recent, cercetătorii au corelat un impuls economic accelerat în Islanda cu ani care au avut temperaturi peste medie, la fel cum valurile de căldură sufocante din sudul globului au temperat creșterea. Există un climat optim pentru productivitatea umană – temperaturi medii anuale cuprinse între 52 și 59 de grade Fahrenheit, potrivit unui studiu recent din Proceedings of the National Academy of Sciences – și o mare parte din nordul îndepărtat al planetei se îndreaptă spre așa ceva.

Marshall Burke, directorul adjunct al Centrului pentru Securitate Alimentară și Mediu de la Universitatea Stanford, a petrecut cea mai bună parte a unui deceniu studiind modul în care schimbările climatice vor modifica economiile globale, concentrându-se în principal pe daunele economice care ar putea fi provocate de valurile de căldură și de culturile uscate.

Un studiu din 2015 la care a contribuit în revista Nature a arătat clar implicațiile geografice: trageți o linie în jurul planetei la latitudinea frontierelor nordice ale Statelor Unite și Chinei și aproape fiecare loc din sud, pe cele cinci continente, va fi dezavantajat. Productivitatea, a descoperit Burke, atinge vârfurile la temperatura medie de aproximativ 55 de grade și apoi scade pe măsură ce clima se încălzește.

El preconizează că până în 2100 venitul național pe cap de locuitor din Statele Unite ar putea fi cu o treime mai mic decât ar fi într-o lume care nu se află în încălzire; în India ar fi cu aproape 92% mai mic; iar creșterea viitoare a Chinei ar fi redusă la aproape jumătate.

Între timp, imaginea în oglindă spune o altă poveste: o creștere incredibilă s-ar putea înregistra în acele locuri care vor intra în curând în stadiul lor cel mai productiv. Canada, Scandinavia, Islanda și Rusia au putut vedea fiecare până la sfârșitul secolului până la cinci explozii în produsele interne brute pe cap de locuitor, atât timp cât au avut suficienți oameni pentru a-și alimenta economiile la acel nivel.

De doi ani, The New York Times și ProPublica au scris despre marea migrație climatică globală care este deja în desfășurare. Până în 2070, mai mult de trei miliarde de oameni s-ar putea trezi în afara climatului optim pentru viața umană, determinând zeci de milioane de migranți să se îndrepte spre nord în Statele Unite și Europa. (Majoritatea migranților se deplasează spre nord, acolo unde există cea mai mare masă terestră și oportunități economice.)

Statele Unite înseși vor suferi probabil o vastă transformare demografică, deoarece căldura, seceta și creșterea nivelului mării deplasează milioane de americani. În această ultimă versiune a seriei noastre compuse din trei părți, accentul se pune pe cine beneficiază – analizând locul în care masele planetei își vor încheia cel mai probabil călătoria în căutarea unui climat stabil. Nișa optimă pentru viața umană se va deplasa în cele din urmă dincolo de SUA și Europa, către pol, iar oamenii se vor mișca odată cu aceasta.

Acest lucru ar putea reprezenta o oportunitate extraordinară pentru națiunile cele mai nordice ale lumii – dar numai dacă își dau seama cum să-și oprească propriul declin al populației, în timp ce găzduiesc cel puțin o parte dintr-o populație monumentală care împinge granițele lor.

Luați, de exemplu, Canada: este plină de pământ, precum și de lemn, petrol, gaze și hidroenergie și are acces la 20% din apa dulce a lumii. Are o democrație stabilă, necoruptă. Și pe măsură ce clima se încălzește, Canada va deveni un loc dulce ecologic pentru civilizație, beneficiind de noi rute de transport arctice, precum și de o capacitate extinsă pentru agricultură. Dar există doar 38 de milioane de oameni în Canada, iar canadienii mor într-un ritm mai rapid decât se nasc.

Cercetările lui Burke sugerează că, până în 2100, schimbările climatice vor face canadienii de 2½ ori mai bogați în termeni de PIB pe cap de locuitor. Canada ar putea să profite de această oportunitate numai dacă aduce mult mai mulți oameni.

Acesta este motivul pentru care un grup de directori de afaceri și academicieni canadieni au cerut guvernului să transforme sistemul de imigrație al țării într-un magnet pentru cei mai talentați oameni ai planetei, sperând să tripleze aproape populația Canadei până în 2100. Guvernul a dat dovadă de o oarecare receptivitate, sporind obiectivul de imigrație anul acesta cu 14%, reflectând parțial un sentiment public care recunoaște importanța imigrației pentru economia Canadei. Totuși, rămâne de văzut dacă canadienii de astăzi sunt cu adevărat pregătiți să vadă migranții care îi depășesc cu 2 la 1.

Povestea este similară și în rândul națiunilor din nordul Europei, unde rata scăzută a natalității și îmbătrânirea populației nu țin pasul cu nevoile agriculturii și ale altor industrii.

Țările din Europa Centrală și de Vest se numără printre cei mai mari producători de alimente din lume, dar scăderea populației autohtone impune o mare dependență în timpul recoltării de lucrătorii migranți din locuri precum Belarus și România.

De asemenea, Norvegia și Suedia ar putea vedea în curând un sezon de creștere mai lung și o recoltă sporită pentru culturile lor de legume, fructe și fructe de pădure, pe măsură ce temperaturile se încălzesc, dar nici acum nu le pot recolta fără a aduce între 15.000 și 30.000 de lucrători migranți, spune Arne Bardalen de la Institutul Norvegian de Cercetări în Bioeconomie, expert în agricultură, securitate alimentară și schimbări climatice.

Înfășurat în toate acestea – agricultura, migrația, încălzirea – este un joc mai mare de influență globală.

Problema securității naționale, pentru oricare dintre aceste țări, precum și pentru Statele Unite, este indisolubil legată nu numai de politicile de imigrație și de frontieră, ci și de securitatea alimentară. Cursa pentru prosperitate într-o lume schimbată de climă se referă la obținerea autonomiei interne și, de asemenea, la extinderea influenței geopolitice. Dar, așa cum mi-a spus-o recent John Kerry, care este țarul climatic al președintelui ales Joe Biden și fost secretar de stat al SUA, ambele sunt dependente de modul în care se schimbă peste timp accesibilitatea sau utilizabilitatea teritoriului – fie pasajele arctice, fie dezghețarea terenurilor.

Cu cât alimentele și alte resurse se micșorează la nivel global, cu atât capacitatea de a produce alimente pe plan intern devine un instrument de putere. Și cu cât mai multe națiuni se pot menține pe linia de plutire în această lume în schimbare, cu atât vor beneficia mai mult doar privindu-i pe alții scufundându-se. „Ar putea fi foarte tensionat”, a spus Kerry, „un proces foarte, foarte dezordonat”. Toate acestea fac din fluxul de oameni – fie că îi numim refugiați climatici sau capital uman – o parte indivizibilă a luptei pentru puterea geopolitică condusă de climă.

Rusia și-a exprimat în mod fățiș intenția de-a ieși victorioasă pe măsură ce schimbările climatice vor continua; în planul său național de acțiune privind clima, lansat în ianuarie, autoritățile au cerut țării să „folosească avantajele” încălzirii, dând ca exemple transportul maritim arctic și extinderea anotimpurilor de creștere printre lucrurile care ar aduce „beneficii suplimentare” națiunii.

Este posibil ca Rusia să nu fie mai bine poziționată, din punct de vedere politic, pentru a primi un număr mare de migranți decât SUA sau Canada; de fapt, xenofobia este probabil și mai răspândită acolo. Dar modul în care abordează migrația și propriile provocări demografice va avea consecințe uriașe pentru SUA și restul lumii.

Rusia a dorit întotdeauna să-și populeze vastele țări din est, iar dezghețul constant de acolo pune la îndemână acel obiectiv mult căutat. Realizarea acesteia ar putea crește semnificativ prosperitatea și puterea Rusiei în acest proces, prin deschiderea a zeci de milioane de acri de teren și o nouă economie agricolă înfloritoare.

Dominația agricolă este doar o mică parte din ceea ce țara ar trebui să întâmpine cu entuziasm, spun optimiștii. Topirea constantă a gheții marine arctice va deschide o nouă bandă de transport maritim care va reduce timpul de tranzit din Asia de Sud-Est către Europa cu până la 40% și, de asemenea, va scurta timpul de călătorie către Statele Unite, poziționând Rusia pe profit prin controlul acestei rute între China și Vest. Cu câteva excepții, Sankt Petersburg, printre ele, cele mai mari orașe din Rusia și cele mai importante baze militare, sunt, de asemenea, mult mai puțin vulnerabile la inundații din cauza creșterii nivelului mării decât cele din, să zicem, Statele Unite, care au cele mai mari orașe pe apă și va redirecționa inevitabil miliarde de dolari în deceniile următoare pentru a fortifica sau muta activele strategice. Chiar și economiile de energie care vor proveni din încălzirea temperaturilor echivalează cu un stimul economic ușor.

Dar agricultura oferă cheia uneia dintre cele mai mari resurse ale noii ere climatice – alimentația -, iar în ultimii ani Rusia a demonstrat deja o nouă înțelegere a modului de a-și valorifica mâna din ce în ce mai puternică în exporturile agricole.

În 2010, când incendiile sălbatice și seceta au conspirat pentru a distruge recoltele de cereale ale Rusiei, Putin a interzis exportul de grâu pentru a-și proteja propriul popor, apoi a privit cum prețurile globale ale grâului se triplau. Lumea a reacționat neglijent. Din Pakistan până în Indonezia, sărăcia a crescut. Prețurile ridicate au zguduit echilibrele politice delicate în Siria, Maroc și Egipt, unde aproximativ 40% din aportul caloric zilnic provine din pâine.

Aceasta a turnat gaz pe foc în revoltele din Primăvara Arabă, care au împins în cele din urmă milioane de migranți spre Europa, cu efect destabilizator – un bonus pentru interesele rusești. Și o mare parte din această frământare a început cu grâul. Așa cum spune Michael Werz, membru principal în domeniul migrației și securității climatice la Centrul pentru Progresul American, „există un motiv pentru care oamenii au demonstrat cu baghete de pâine în Cairo”.

Când Europa și Statele Unite au impus sancțiuni asupra Rusiei după doborârea unui avion de pasageri malaezian asupra Ucrainei în 2014, Rusia a contracarat impunând sancțiuni asupra importurilor europene.

La început, părea să se autopedepsește, dar această mișcare a fost menită să ofere producătorilor de alimente din Rusia un spațiu de manevră și să-i stimuleze în a umple golul de aprovizionare.

Când Putin s-a adresat Adunării sale federale în luna decembrie a anului următor, el a proclamat cu îndrăzneală că Rusia va fi în curând „cel mai mare furnizor mondial” de alimente sănătoase, referindu-se la obiectivul său de a menține alimentele rusești în mare parte fără OMG-uri (organisme modificate genetic – n.r.).

Până în 2018, sancțiunile lui Putin au cules dividende enorme: din 2015, exporturile de grâu din Rusia au crescut cu 100%, la aproximativ 44 de milioane de tone, depășindu-le pe cele din Statele Unite și Europa.

Rusia este acum cel mai mare exportator de grâu din lume, responsabil pentru aproape un sfert din piața mondială. Exporturile agricole rusești au crescut de șaisprezece ori din 2000, iar până în 2018 valorau aproape 30 de miliarde de dolari, toate bazându-se în mare parte pe regiunile în creștere ale moștenirii Rusiei din sudul și vestul său.

În Africa, Putin le-a spus participanților la Forumul Economic Rusia-Africa desfășurat la Sochi în toamna anului trecut: „Acum exportăm mai multe produse agricole decât arme”.

În deceniile viitoare, pe măsură ce producția de cereale și soia a Rusiei va crește ca urmare a schimbărilor climatice, propria securitate alimentară îi va oferi o altă cale pentru a intra în geopolitica globală, dacă dorește să o folosească. Dominația agricolă a Rusiei, spune Rod Schoonover, fostul director de mediu și resurse naturale al Consiliul Național de Informații și fost analist senior al Departamentului de Stat sub administrațiile Obama și Trump, este „o problemă emergentă de securitate națională” care este „subapreciată ca amenințare geopolitică”. 🟦

Articolul integral – AICI.