Președintele Nicușor Dan a negociat o lună obținerea unei majorității pentru un nou guvern, nu a găsit-o și a sfârșit prin a desemna un premier care nu va avea nici puteri reale în raport cu partidele și nici autonomie reală în raport cu șeful statului.
În cel mai bun caz, deși extrem de greu și de costisitor, președintele poate găsi numărul minim de voturi pentru a reuși învestirea unui cabinet condus de Eugen Tomac, dar cu asta criza nu se va încheia, ci doar va plonja într-o altă etapă.
Pentru a face din Eugen Tomac prim-ministru plin, Nicușor Dan se poate bizui pe sprijinul lui Sorin Grindeanu, căci formula guvernului “tehnic” aranjează cel mai convenabil un PSD care nu vrea să își asume conducerea la vedere a țării (ar avea de făcut reforme dureroase tocmai în proximitatea campaniei pentru alegerile parlamentare din 2028), dar totodată este și dornic să manipuleze din culise actul de guvernare (deja face asta alături de AUR).
Nicușor Dan s-ar putea bizui și pe un UDMR bun la toate în momentele critice, după cum și aleșii din rândul celorlalte minorități naționale pot fi un punct de sprijin pentru catapultarea lui Eugen Tomac la Palatul Victoria.
Totodată, pentru proiectul prezidențial de guvern “tehnic”, o mână salvatoare de ajutor ar putea apărea și pe filiera “la bucată”, de exemplu de la parlametari adăpostiți în grupuri stinghere, aceștia fiind și cei mai impresionabili în fața amenințărilor cu alegeri anticipate.
Și, desigur, nu este exclus ca Nicușor Dan să poată miza chiar și pe dezertori izolați din PNL și USR.
Toate astea implică un efort masiv din partea șefului statului, însă fără a și oferi substanță pentru partea cea mai importantă din perspectiva interesului mai larg al țării: actul în sine de guvernare, reformele structurale pe care noul guvern ar trebui să le facă chiar dacă epoca Bolojan a apus forțat.
Căci voturile strânse cu greu pentru învestitură sunt din născare extrem de volatile, ele nu vor și dăinui ulterior, atunci când eventualul cabinet Tomac va avea nevoie de Parlament ca de aer pentru a-i valida măsuri economic necesare, dar politic indigeste.
Cu alte cuvinte, logica în care operează azi Nicușor Dan sună după cum urmează: consumi toate resursele de negociere pentru a face cumva să-ți fie votat un guvern contra-naturii, dar după asta nu vei mai rămâne cu mare lucru în buzunar ca să-l ajuți să și facă treaba care cu adevărat contează pentru țară.
Este un obiectiv cel puțin modest dacă-l compari deopotrivă cu nevoile României și cu programul prezidențial cu care a candidat și câștigat Nicușor Dan în 2025.
În ciuda faptului că a lungit-o o lună cu desemnarea premierului și în ciuda faptului că a refuzat chiar și după ce a pierdut atâta vreme să îmbrățișeze soluția rațională – desemnarea lui Sorin Grindeanu – vineri Nicușor Dan nu a reușit nici să explice convingător de ce a procedat astfel și nici ce pe ce se bazează că Eurgen Tomac nu este doar soluție de umplutură, deci că va trece testul Parlamentului.
În schimb, șeful statului s-a rezumat la a ne spune că: “Eu cred că este o chestiune de responsabilitate ca acest guvern să treacă, pentru că nu avem o alternativă.”
Cu alte cuvinte, după ce câteva luni în care nu a mișcat un deget pentru a descuraja PSD să rămână pe drumul demolării unui guvern funcțional și după ce a pierdut încă o lună protejând PSD de plata oalelor sparte cu ciocanul moțiunii, mesajul lui Nicușor Dan sună în esență astfel: n-am soluții, n-am nici plan, dar am speranța că, în fața faptului împlinit, victimele vor închide ochii la nedreptate și vor accepta să plătească în solidar.
Putea s-o spună chiar mai sec: dragilor, asta-i viața, rogu-vă spălați-mă pe mâini.
În 2024, întrebat fiind cum e cu promisiunile rămase-n pom din 2020, când candidase la Primăria Capitalei, Nicușor Dan răspundea: “Recunosc, am avut anumite naivităţi la momentul în care le-am făcut“.
Rămâne de constatat, în 2026, că “naivitățile” nu doar că nu au dispărut, ci chiar s-au agravat.
