Pretențiile inacceptabile ale Rusiei adresate Statelor Unite și NATO fac mai probabilă o nouă invazie în Ucraina. Este timpul ca aliații să pice de acord asupra acțiunilor urgente pentru a descuraja războiul, scrie într-un editorial CEPA Kurt Volker, fost ambasador american la NATO.
<< Oricât de uimitor ar părea în secolul XXI, Rusia a recurs la o politică de extorcare pentru a-și afirma stăpânirea asupra țărilor vecine. De luni de zile, Rusia a masat forțe militare substanțiale în și în jurul teritoriului ucrainean. În Crimeea, în Donbas, în districtele militare de sud și vest ale Rusiei și-n Belarus, Rusia a strâns peste 100.000 de soldați, echipamente, logistică și chiar unități medicale mobile, dându-i președintelui Vladimir Putin posibilitatea de-a invada mai departe Ucraina la un moment dat.
Pe 17 decembrie, Rusia și-a făcut publică lista de revendicări – prețul implicit pentru ca Putin să nu atace Ucraina și să nu aducă războiul în Europa. Acestea includ câteva elemente despre care Rusia știa dinainte că vor fi respinse cu fermitate de SUA și NATO – nu doar cereri legate de viitor, cum ar fi interzicerea aderării mai multor țări din Europa Centrală și de Est la NATO, angajamentul de-a nu organiza exerciții militare cu fostele state sovietice și angajamentul de-a nu aduce forțele NATO în teritoriile sau în apele Europei Centrale sau de Est pe care Rusia încearcă să le domine, și multe, multe altele. Mesajul clar este că NATO ar trebui să-și retragă forțele din statele baltice, să revoce angajamentul de aderare față de Ucraina și Georgia și poate chiar să elimine armamentul nuclear american de pe continent.
Ca întotdeauna în cazul Rusiei, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este ce spune Rusia, ci mai degrabă de ce o spune.
O explicație este că Putin consideră că Statele Unite și aliații săi din NATO nu au voința de-a opri Rusia. Prin urmare, de ce să nu forțeze? După retragerea dezastruoasă din Afganistan, intenția anunțată a americanilor de-a se retrage din Irak, politica internă încordată principalelor țări occidentale, din SUA până în Germania și din Marea Britanie până în Franța, Italia și Polonia, Putin crede că Occidentul pur și simplu nu are vlaga necesară sau sprijinul politic intern pentru a-și exercita puterea în apărarea libertății în estul Europei.
O a doua explicație este că Putin vede că Ucraina e divizată. Chiar și în timp ce forțele ruse se adună, președintele Zelenski se confruntă cu două dintre cele mai puternice forțe pro-occidentale din Ucraina – fostul președinte Poroșenko și cel mai bogat om de afaceri al Ucrainei – în timp ce alți oligarhi, mai cunoscuți, rămân în umbră. Înfrângerea sistemului oligarhic al Ucrainei este vitală și îndelung așteptată. Scopul ar trebui să fie condițiile de concurență echitabile, susținute de statul de drept. Dar abordarea actuală a dez-oligarhizării, precum și momentul ales, pe fondul unei amenințări sporite rusești, nu sunt decât în avantajul Rusiei. Acum este momentul ca toate forțele pro-occidentale din Ucraina să-și lase deoparte conflictele și să lucreze împreună pentru a proteja țara.
A treia explicație este cea mai îngrijorătoare. Putin și-a înțesat propunerile de tratat cu cerințe despre care știa că vor fi complet inacceptabile pentru Ucraina, Europa și Statele Unite – și le-a pus pe masă. Se pare că a căutat în mod deliberat un refuz occidental. De ce? Poate că el consideră că răspunsul occidental poate fi folosit ca pretext pentru a justifica o nouă acțiune militară rusă împotriva Ucrainei sau un alt pas precum anexarea Donbasului într-un moment de maxim avantaj.
Aceasta este ipoteza de extorcare pe care Statele Unite și aliații săi NATO trebuie s-o ia cel mai în serios. Occidentul nu numai că ar trebui să respingă ferm cererile Rusiei, dar trebuie, de asemenea, să precizeze că nu se va angaja în nicio negociere cu Rusia câtă vreme forțele militare ruse sunt pregătite de lovitură. Acesta nu este un comportament normal al unei națiuni civilizate și orice utilizare a agresiunii pentru a impune voința unei națiuni asupra altei națiuni suverane trebuie întâmpinată cu rezistență absolută. Putin va citi consultările interne ale NATO, va amâna și se va oferi să negocieze ca dovadă a slăbiciunii. NATO nu trebuie să-l încurajeze pe Putin.
Pentru a preveni o campanie militară rusă, Occidentul trebuie să ia măsuri acum, nu să aștepte până va fi prea târziu. Da, consecințele pentru Rusia, în cazul unei noi invadări a Ucrainei, ar trebui să fie devastatoare; dar chiar înainte de-o astfel de invazie, ar trebui să existe consecințe pentru pretențiile sale șantajiste. Pașii imediați:
- Vest-europenii trebuie să se pronunțe mai mult în privința respingerii agresiunii Rusiei. Dacă Statele Unite sunt în mod evident mai deschise cu privire la comportamentul agresiv al Rusiei, Europa este relativ tăcută, iar asta trimite un semnal că Occidentul este divizat și că nu va acționa. America trebuie să conducă, dar Europa trebuie să conducă în comun: unitatea este critică și orice-i mai puțin de-atât încurajează Rusia.
- Sancționați Rusia acum. Politica occidentală actuală este aceea că, dacă Rusia face ceva mai rău, atunci (și numai atunci) Occidentul va adopta noi sancțiuni. Dinamica trebuie inversată acum – Occidentul ar trebui să impună noi sancțiuni acum și să fie de acord să ridice acele sancțiuni numai dacă Rusia se retrage de la escaladarea militară.
- Creșteți acum ajutorul militar pentru Ucraina. Senatorii americani Shaheen și Portman au introdus deja o rezoluție care sprijină sporirea asistenței de securitate pentru Ucraina. Administrația Biden ar trebui să aprobe public acest lucru și să proceseze rapid cererile specifice de asistență militară prezentate de ministrul Apărării, Reznikov, în recenta sa vizită la Washington. Timpul este esențial.
- Păstrați Rusia în dilemă. Aliații SUA și NATO nu trebuie să semnaleze ce răspunsuri sunt „în afara mesei”. Rusia ar trebui să nu fie sigură cu privire la pașii pe care Occidentul ar putea fi dispus să-i facă pentru a sprijini Ucraina. Promițând în avans că forțele militare americane nu vor fi implicate sau chiar declarând pur și simplu un angajament ferm față de aliații existenți mai degrabă decât prietenilor nealiați, Occidentul semnalează Rusiei că poate ataca fără probleme unele țări.
- Investiți în securitatea energetică a Ucrainei. Vulnerabilitatea Ucrainei față de agresiunea rusă este amplificată atunci când depinde de sursele de energie importate – chiar dacă acestea nu sunt importate direct din Rusia. Va fi nevoie de timp pentru a obține o veritabilă independență energetică, dar acesta ar trebui să fie obiectivul adoptat în comun de Ucraina, SUA și Europa, iar politicile ar trebui puse imediat în aplicare pentru a merge în această direcție.
August și Crăciunul – când Occidentul pleacă în vacanță – par să fie întotdeauna momente în care izbucnesc schimbări majore pe scena internațională. Prăbușirea Uniunii Sovietice, Revoluția Română care l-a răsturnat pe Ceaușescu, Revoluția Iasomiei din Tunisia și invazia sovietică a Afganistanului, toate au avut loc în decembrie. Iar revoluția iraniană care l-a răsturnat pe șahul Reza Pahlevi a început la începutul lunii ianuarie. >>
Azov – marea în care conflictul dintre Rusia și Ucraina poate izbucni în fiecare zi
