sursa: needpix.com

Criza Covid-19 va influența puternic economia reală, PIB-ul riscând să se contracte cu 6,6% în 2020, urmând apoi o revenire în formă de V, mai puțin pronunțată decât se aștepta anterior, arată un raport al ING publicat vineri. ”Ne confruntăm cu o situație fără precedent, cu o oprire bruscă și la scară largă a aproape tuturor sectoarelor economice, din motive care de fapt, nu au nicio legătură cu economia”, se arată în raport. Reamintim că BRD estimează o contracție de -3,9% în scenariul de bază (dar poate coborî și la -7,2 % într-un scenariu advers), iar BCR estimează pentru 2020 o ”cădere” de -4.7%.

Până în prezent, evoluțiile socio-economice cu care se confruntă România par să se potrivească cu imaginea generală a majorității țărilor aflate într-un stadiu similar al pandemiei: de la avertismente generale privind închiderea școlilor, a fabricilor la restricții de călătorie din ce în ce mai dure. Și deși încă nu avem prea multe date pentru a evalua impactul economic, primele estimări pe care le obținem din sondajele făcute printre actorii economici converg spre aceeași concluzie: în decurs de doar câteva săptămâni vom experimenta o contracție care în mod normal ar fi avut nevoie de câțiva ani dificili pentru a se materializa. Având în vedere că o contracție de -4,0% în Germania a devenit scenariul cel mai optimist și că Franța pierde aproximativ echivalentul a 3 puncte procentuale din PIB în fiecare lună de blocaj economic, este puțin probabil ca România să arate mai bine.

Deși literatura de specialitate pe această temă nu lipsește, amploarea și rapiditatea evoluțiilor actuale sunt fără precedent. În prognoza noastră, am asumat un impact neutru al unor factori volatili, cum ar fi agricultura, impozitele nete sau discrepanțele statistice. În general, considerăm că sectoarele agricultură, farmaceutică și IT&C sunt cele mai puțin afectate de criza actuală.

Considerăm că contracția PIB va începe în primul trimestru și estimăm o scădere de -1,3% față de 4Q19, în ciuda primelor două luni bune din acest an. Cea mai mare parte a măsurilor antipandemice actuale va fi vizibilă în al doilea trimestru când estimăm o contracție de -19,7% față de primul trimestru din acest an (-19,1% față de trimestrul al doilea 2019). Aceasta presupune o revenire treptată a economiei începând de la sfârșitul lunii mai, determinând un avans în al treilea trimestru de + 17,0% față de cel de-al doilea. Poate părea un recul puternic, dar provine de la o bază scăzută. Dinamica în ritm anual va rămâne profund negativă la -5,9%. Beneficiind de asemenea de o bază relativ scăzută, vedem că al patrulea trimestru va avea parte de o creștere de 4,4% în comparație cu precedentul, în timp ce contractează în continuare cu 3,2% față de 4Q19. Acest lucru va crea un efect de reportare destul de puternic pentru 2021, când vedem PIB-ul accelerat cu 7,1%.

Deficitul bugetar la sfârșitul anului ar putea ajunge între 7 și 9% din PIB. Depinde nu numai de dinamica PIB-ului deja dificil de prevăzut, dar și de performanța veniturilor în această situație fără precedent.

Ne menținem prognoza de sfârșit de an pentru EUR / RON la 4.8800 și inflație la 2,5%. În total, credem că BNR este în măsură să țină lucrurile sub control datorită rezervelor sale valutare încă mari.

Sursa: Hotnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here