Dan Barna: Republica Moldova trebuie să beneficieze de sprijinul tuturor statelor din OSCE

Sursa: Inquam Photos / George Calin

Arhitectura de securitate europeană trebuie adaptată la noul context internaţional, iar Republica Moldova trebuie să beneficieze de susţinerea tuturor statelor din OSCE, pentru că există sprijin internaţional pentru valorile democratice, a afirmat, miercuri, preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE, Dan Barna, potrivit Agerpres.ro.

El a participat la cea de-a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE), care s-a desfăşurat în perioada 29 iunie – 3 iulie la Bucureşti, unde au fost prezenţi peste 200 de parlamentari din mai mult de 50 de state.

„Una dintre temele abordate în aceste zile ne priveşte şi ne este foarte aproape: este vorba de Republica Moldova. Dezbaterile din cadrul lucrărilor Sesiunii au accentuat necesitatea ca Republica Moldova să beneficieze de sprijinul tuturor statelor din OSCE tocmai prin faptul că direcţia aceasta europeană pe care actuala guvernare de la Chişinău reuşeşte să o menţină se află sub o presiune extraordinară dinspre Rusia. A fost de altfel adoptată şi o rezoluţie separată privind situaţia drepturilor omului din Transnistria şi necesitatea ca structurile OSCE să continue monitorizarea pe zona respectivă. Este o rezoluţie distinctă. Rolul acestor documente – Declaraţia de la Bucureşti, rezoluţiile distincte pe anumite regiuni (…) este acela de a da argumente în dezbaterea internă din Moldova şi în toată această dezbatere politică în care Rusia investeşte sume uriaşe, că există sprijin internaţional pentru valorile democratice”, a spus Barna, la Parlament, la o conferinţă de presă.

Barna a subliniat că a fost adoptată Declaraţia de la Bucureşti, pe care a apreciat-o drept „echilibrată” şi 16 rezoluţii distincte „pe teme actuale şi importante”.

„Această concluzie legată de arhitectura de securitate europeană trebuie adaptată la noul context internaţional, un context în care avem un război activ în Ucraina, această arhitectură de securitate nu poate să funcţioneze altfel decât pe Actul final de la Helsinki şi pe documentele internaţionale care vorbesc despre democraţie, libertate şi funcţionarea statelor în acest context (…). Sesiunea a fost un eveniment care într-adevăr s-a ridicat la standardul de eveniment internaţional de primă linie. Sper şi am încredere în continuare că delegaţia României va avea un rol important (…). OSCE devine din ce în ce mai legat de temele actuale. Nu mai vorbim doar, să nu diminuez vreo temă, despre urşii polari, vorbim şi despre situaţia dramatică din orientul Mijlociu, ce se întâmplă în Transnistria, ce se întâmplă între Armenia şi Azerbaidjan şi cum să găseşti calea păcii acolo, teme cu adevărat actuale şi până la urmă acesta este rolul unei organizaţii cum este OSCE „, a adăugat Barna

El a felicitat-o pe preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, Pia Kauma, care a fost aleasă în această funcţie, în Sesiunea APCE de la Bucureşti, pentru un nou mandat.

„A reuşit să fie preşedintele de care organizaţia are nevoie. A reuşit să ţină organizaţia nu pe linia de plutire, ci să o facă relevantă, activă şi vizibilă. Ori în acest context, în care ne căutăm calea spre relevanţă şi spre găsirea unui mecanism spre care vocile statului vor conta din nou, eforturile pe care le face OSCE sunt remarcabile”, a punctat Barna.

Pia Kauma a menţionat că printre temele abordate la Bucureşti se numără invazia rusă din Ucraina, schimbările climatice, inteligenţa artificială, lipsa apei, mai ales în zona Asiei Centrale, combaterea antisemitismului în zona OCDE, corupţia, migraţia, traficul de fiinţe umane şi societatea civilă.

Cosmin Marinescu | România Europeană: de unde am plecat, unde suntem, ce avem de făcut

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here