Dan Vîlceanu: Mi-e greu să cred că USR s-ar lega la cap cu un vot alături de PSD la moţiunea de cenzură

Secretarul general al PNL, ministrul de Finanţe Dan Vîlceanu, a declarat joi că îi este greu să creadă faptul că USR ar vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD pentru că ar avea efecte electorale pe termen mediu şi lung.

Să vedem ce va face USR. URS PLUS va avea un congres în weekend-ul acesta şi se va alege preşedintele. Îşi vor alege şi Birou, sau cum se numeşte la ei organismul de conducere, şi după aceea sunt convins că vor lua o decizie. Mi-e greu să cred, totuşi, deşi în politică niciodată să nu zici niciodată, dar mi-e greu să cred totuşi că USR s-ar putea lega la cap cu un vot alături de PSD. Mi-e greu să cred, pentru că asta ar însemna o dezamăgire a electoratului lor şi efecte electorale pe termen mediu şi lung„, a precizat Dan Vîlceanu, întrebat care sunt aşteptările legate de moţiunea de cenzură, informează Agerpres.

Referitor la declaraţia purtătorului de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, conform căreia parlamentarii partidului vor vota prima moţiune de cenzură care va fi supusă votului, Vîlceanu a menţionat că „USR a spus asta înainte să aibă un congres” şi că este convins că un preşedinte ales se va gândi la propriul partid mai mult decât se gândesc candidaţii din acest moment.

„În momentul în care devii preşedinte al USR trebuie să te gândeşti ce se va întâmpla cu partidul tău pe termen mediu şi lung, iar un vot alături de PSD, culmea exact al USR-ului care îi blama pe alţii că votează alături de PSD, ar însemna pentru electoratul lor o daună pe termen mediu şi lung. Sunt convins de lucrul acesta”, a afirmat Dan Vîlceanu, prezent la conferinţa de lansare a campaniei anti-contrabandă, organizată de JTI România.

De asemenea, el a fost întrebat cine ar putea lua locul lui Florin Cîţu în funcţia de prim-ministru şi dacă PNL are astfel de planuri de rezervă.

„Şi dacă ar exista o strategie nu v-aş spune-o. Pe de altă parte, vă garantez că nimeni nu va lua locul domnului Cîţu. Acum vorbim de preşedintele Partidului Naţional Liberal, care a fost ales acum câteva zile cu puţin peste 60%. Adică o victorie destul de categorică şi nimeni nu îşi pune problema în momentul acesta să schimbe premierul. Nici măcar preşedintele care ar putea să facă acest lucru, dar deja a declarat, vă aduceţi aminte, în mai multe rânduri, că premierul nu are motive să demisioneze şi nici să fie demis”, a precizat secretarul general al PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here