De ce ar fi dificilă vânzarea TikTok și de ce ar putea degenera într-un război rece digital

Sursa: Pixabay

În timp ce legislația care ar putea impune în cele din urmă o vânzare a TikTok de către compania-mamă chineză ByteDance își vede neabătută de drum, o astfel de mutare ar avea de înfruntat un mare obstacol, scrie The New York Times.

Legislația care ar putea, în cele din urmă, să impună o vânzare a TikTok avansează. Dar orice fel de cesiune de către compania-mamă chineză, ByteDance, se va dovedi probabil dificilă.

Camera Deputaților a aprobat miercuri proiectul de lege care prevede interzicerea TikTok, cu excepția cazului în care ByteDance vinde aplicația unui cumpărător pe care guvernul îl aprobă. Proiectul de lege va trebui să treacă în continuare de Senat și să fie promulgat de președinte.

Presupunând însă că acest lucru se va întâmpla, opțiunile pentru potențialii cumpărători ar fi extrem de limitate, o potențială divizare prezintă multe dificultăți, iar Guvernul chinez sau autoritățile de reglementare din SUA ar putea încerca să blocheze oricare dintre aceste opțiuni.

Iată ce trebuie să știți.

Ce fel de vânzare este necesară în conformitate cu proiectul de lege?

Pentru a evita o interdicție, ByteDance ar trebui să organizeze o vânzare care să garanteze că TikTok nu se află sub controlul unui adversar străin – un grup care include China – în termen de șase luni.

ByteDance nu ar putea menține nicio relație cu noua aplicație independentă sau controlul asupra algoritmului său.

Conform legislației, președintele va avea ultimul cuvânt în privința îndeplinirii condițiilor de vânzare.

Ce anume ar urma să fie scos la vânzare?

ByteDance și TikTok nu au spus cum ar gestiona o vânzare, dacă aceasta va fi necesară. Dar experții juridici spun că, în cazul unei vânzări, ByteDance ar trebui probabil să decidă între a vinde întreaga aplicație TikTok la nivel global și a încerca să-și izoleze activitatea din SUA.

ByteDance nu ar mai avea nicio legătură cu TikTok în viitor. Așadar, nu este clar dacă ar fi posibilă întrerupea activității din SUA pentru a se conforma legislației, dar permițând în același timp ca versiunea americană a aplicației să folosească algoritmul ByteDance și să stabilească conexiuni cu utilizatorii TikTok din alte țări.

De ce ar fi o provocare vânzarea TikTok?

Numai „bucata” americană în sine a TikTok ar fi scumpă, unii analiști estimând că ar putea valora peste 50 de miliarde de dolari.

Chiar și un concurent precum Snap ar considera-o prea scumpă. Giganții din domeniul tehnologiei care și-ar putea permite achiziționarea aplicației, precum Google sau Microsoft, se vor confrunta probabil cu probleme antitrust legate de continuarea dezvoltării ei.

Un grup de investitori ar putea, de asemenea, să se asocieze pentru a strânge banii necesari.

ByteDance ar putea, de asemenea, să urmeze o cale alternativă, cum ar fi transformarea aplicației într-o companie publică de sine stătătoare prin oferirea de acțiuni pe piața bursieră.

Senatorul Mark Warner, democratul din Virginia care prezidează Comisia pentru Informații și care a susținut noua legislație, a declarat într-un interviu că o metodă ar fi un parteneriat între Statele Unite și aliații săi.

„Ar fi grozav dacă ar fi o companie americană”, a spus el. „Dar dacă nu ar fi o companie americană, ar putea fi un joint-venture între o companie americană și o companie europeană”.

Ce ar putea sta în calea unei vânzări?

Dacă proiectul de lege va deveni lege, ByteDance va contesta probabil legalitatea sa în instanțele americane. China ar putea, de asemenea, să încerce să blocheze vânzarea aplicației.

La începutul zilei de miercuri, Guvernul chinez a criticat legislația chiar înainte ca aceasta să fie aprobată de Camera Reprezentanților, afirmând că partea americană „recurge la mișcări hegemonice atunci când nu poate ajunge la o concurență loială”. Și nu este prima dată când Beijingul a semnalat că ar putea interveni. În 2020, când fostul președinte Donald Trump a încercat să forțeze ByteDance să vândă TikTok, China a impus restricții de export asupra tehnologiei care semăna cu algoritmul de recomandare a conținutului TikTok.

La acea vreme, atât Oracle, cât și Walmart păreau pregătite să cumpere participații în companie, dar afacerea nu s-a materializat.

De asemenea, autoritățile de reglementare pot îngreuna cumpărarea TikTok de către o companie americană. Uniunea Europeană și administrația Biden au contestat în repetate rânduri achizițiile realizate de marile companii de tehnologie, precum Microsoft, Amazon, Google și Meta, care deține Facebook și Instagram, folosind legile antitrust.

S-a mai întâmplat vreodată o astfel de vânzare forțată?

Da. În timpul administrației Trump, Guvernul a forțat o companie chineză să vândă aplicația de întâlniri Grindr. Oficialii erau îngrijorați de faptul că aplicația – care include un câmp în care utilizatorii își pot afișa statutul HIV – ar putea expune informații sensibile despre americani în China. Un grup de investitori a cumpărat în cele din urmă Grindr de la proprietarul său chinez, Beijing Kunlun Tech, pentru peste 600 de milioane de dolari.

Dar TikTok funcționează la o scară mult mai mare decât Grindr, cu 170 de milioane de utilizatori numai în Statele Unite. Dacă ByteDance va fi forțată să vândă aplicația, va fi o escaladare majoră într-un război rece digital între Statele Unite și China pentru a afla cine controlează tehnologia critică.

Chiar și rușii pro-Kremlin sunt din ce în ce mai obosiți de războiul împotriva Ucrainei

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here