De ce se teme Putin

Rușii și bielorușii s-au săturat de autocrații lor reticenți la schimbare. Vechile instrumente, precum bastoanele și seringile îi mai țin la putere. Dar pentru cât timp?

Nimic nu te poate însufleți mai mult decât să vezi oameni ieșiți în stradă pentru a-și cere libertățile; și nimic nu este mai îngrozitor pentru dictatorii pe care îi sfidează. În Belarus, printre scenele care amintesc de revoltele din 1989, oamenii manifestă cu sutele lor de mii după un scrutin măsluit flagrant, nepăsători la amenințarea violenței de stat. În orașul rusesc Habarovsk, zeci de mii mărșăluiesc săptămână după săptămână pentru a protesta împotriva arestării guvernatorului local și impunerea regulilor Moscovei. Vladimir Putin este zguduit. De ce oare zace, otrăvit, într-un spital din Berlin, Alexei Navalnîi, un cruciat anticorupție și cel mai popular rival al domnului Putin pentru președinția rusă?

Regimurile care guvernează prin frică, trăiesc în frică. Se tem că într-o bună zi oamenii nu vor mai tolera minciunile, hoțiile și brutalitatea lor. Se folosesc de propagandă, persecuție și clientelism. Dar pare tot mai clar că domnul Putin e în criză de trucuri, dar și că aliatul său problemă dela Minsk, Alexander Lukașenko, a luată pe lângă drum. Este și motivul pentru care, în ciuda negărilor Kremlinului, dau înapoi de la bastoane și seringi. Pe măsură ce protestele merg ănainte, probabil că se întreabă dacă violența de stat le mai poate securiza regimurile.

Ambii lideri au ajuns la putere promițând izbăvirea de haosul care a urmat prăbușirii Uniunii Sovietice. Domnul Putin le-a oferit cetățenilor săi o tranzacție: stați în afara politicii și în schimb veți primi ordine și salarii mai bune. Domnul Lukașenko a promis continuitatea în stil sovietic. Domnul Putin a avut noroc că prețurile petrolului au crescut după ce a preluat puterea. Rușii obișnuiți au beneficiat (deși nu aproape la fel de mult ca apropiații regimului). Domnul Putin a construit un stat mafiot; Domnul Lukașenko, o dictatură de modă veche. Ambii încearcă să proiecteze o imagine de forță prin intermediul presei aservite – domnul Lukașenko s-a filmat săptămâna trecută cu un elicopter și un ak-47 pentru a face față presupusului complot occidental de a-l răsturna. Cu toate acestea, niciun regim nu se poate reforma. Ei pot folosi televiziunea de stat pentru a proclama schimbarea virtuală, dar se chinuie când vine vorba de lucruri concrete.

Să luăm, de exemplu, cazul economiei. Belarus este o versiune a vechiului sistem sovietic. Când domnul Lukașenko s-a dus să obțină sprijinul muncitorilor, el a fugit spre o fabrică de tractoare de stat, precum un Lenin de odinioară. Exporturile țării constau în mare parte din potasiu și produse petroliere rafinate din petrolul rusesc, care baneficiau de prețuri reduse. Rusia este diferită de Belarus. Economia sa este mai deschisă și mai puțin monolitică. Cu toate acestea, vârfurile industriei și finanțelor sunt în mâinile oligarhilor din cercul de încredere al Kremlinului. Dl. Putin nu a reușit să dezlănțuie competiția și dinamismul fără a deranja relațiile care îl mențin la putere. El nu a reușit să diversifice economia dincolo de hidrocarburi, astfel că recentul binom-șoc, prețurile scăzute la petrol și Covid-19, a dat înapoi economia. Pe măsură ce lațul se strânge, nu mai are nimic de oferit, în afară de naționalism și nostalgie.

Acest cocktail își pierde potența. Timp de două decenii, domnul Putin a invocat un trecut imaginar glorios, cu belșug și siguranță, din vremea imperiilor sovietic și țarist. Regimul său este pionier al dezinformării. A inventat fabrica de troli și a creat un spațiu media în care, după cum spunea un comentator, „nimic nu este adevărat și totul este posibil”. Cu toate acestea, oferta domnului Putin pare obosită pe lângă cea a domnului Navalnîi, ale cărui videoclipuri populare de pe YouTube sunt la fel de abile precum cele ale regimului, dar rezonează cu un sentiment tot mai mare de frustrare. Acestea sunt, de asemenea, bazate pe cercetări exhaustive privind corupția regimului și, astfel, ancorate în realitate.

Pe lângă faptul că nu au adus la reînnoirea economică și culturală, nici Putin și nici Lukașenko nu au reușit să-și reînnoiască regimurile. Nici unul dintre ei nu are un succesor plauzibil. Recent, Lukașenko și-a scos în față fiul de 15 ani echipat cu ca de luptă. Domnul Putin nu-și poate prezenta cu ușurință un urmaș, ca nu cumva să supăre fracțiunile pe care trebuie să și le păstreze aproape. Anul acesta a încercat să rezolve problema schimbând Constituția pentru a-și permite să rămână la putere până în 2036, când va împlini 84 de ani. Dar, de asemenea, acesta a fost un semn de epuizare. Dimpotrivă, dl Navalnîi a fost ocupat cu organizarea voturilor opoziției pentru alegerile regionale care vor avea loc pe 13 septembrie. Este posibil să fi fost înlăturat de pe scenă pentru că, dacă Rusia ar fi văzut o mișcare populară precum cea din Belarus, el ar fi fost cel mai plauzibil lider al ei.

Otrăvirea domnului Navalnîi este dovada că atunci când aceste regimuri rămân fără idei, recurg la violență. Și totuși, Belarusul demonstrează de instrument greu de mânuit este violența. Domnul Lukașenko a încercat o represiune sălbatică, prin arestarea și torturarea protestatarilor, dar, până în prezent, nu a reușit decât să fie el însuși subminat. Protestele uriașe de duminică i-au copleșit amenințarea de a folosi forța împotriva lor. Poate ar fi fost dispus să ucidă oameni cu sutele sau miile, dar nu își poate permite să-și piardă loialitatea forțelor de securitate. Domnul Putin recunoaște că forța contondentă folosită împotriva oamenilor ar putea provoca alte proteste – este motivul pentru care Kremlinul a cam lăsat în pace manifestanții din Habarovsk, în speranța că se vor sătura. Dar, dacă protestele vor începe să se răspândească din estul îndepărtat, domnul Putin se va confrunta cu un calcul similar. El poate aresta și intimida elitele după pofta inimii, dar oamenii, când sunt în număr suficient, sunt mai greu de controlat.

Ce pot face alte țări în legătură cu toate acestea? Răspunsul începe cu apărarea principiului drepturilor omului. Germania i-a oferit, în mod corect, azil domnului Navalnîi. Medicii săi pot explica ce i s-a intâmplat și pot fi crezuți de rușii obișnuiți. Uniunea Europeană și America au refuzat, corespunzător, să recunoască rezultatele alegerilor furate de domnul Lukașenko. Refuzul lor poate fi invocat de propagandiști la Minsk și Moscova ca dovadă că protestele sunt o operațiune ascunsă a Occidentului, dar oamenii din stradă nu cred acest lucru. Puterile externe ar trebui să avertizeze Rusia că orice folosire a forței în Belarus ar fi urmată de sancțiuni severe. Domnul Putin și domnul Lukașenko nu se vor împiedica de norme morale, legale sau diplomatice, dar dacă vor vărsa sânge pentru a rămâne în funcții, trebuie să existe consecințe.

Cât timp vor supraviețui aceste două regimuri sumbre, rămâne de văzut. Autocrațiile cu aspect retrograd se pot agăța ani buni de putere. Domnul Putin și domnul Lukașenko nu sunt singurii ajunși la putere promițând revenirea la o imaginară epocă gloriei pierdute. Dar modelul este clar. Deși acest lucru poate merge bine la început, în cele din urmă oamenii devin, după spusele unui protestatar bielorus, „sătui de ei”. Iar în acel moment, dictatorii trebuie să se teamă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here