The Economist analizează ceea ce consideră a fi o mișcare tactică menită să stimuleze interesele economice și diplomatice ale Chinei
<< Când a fost invitat să rezume starea relațiilor dintre China și America, un observator atent de la Beijing a făcut o trimitere literară surprinzătoare, comparând cele două țări cu sufletele blestemate trimise în Iad, din „Huis Clos” („Fără ieșire”), o piesă de Jean- Paul Sartre. În capodopera sumbră a francezului, Iadul se dovedește a fi o cameră de zi plină de antichități, populată de străini de neplăcut. Acești nenorociți ajung să înțeleagă faptul că trebuie să îndure pentru totdeauna compania celuilalt și disprețul reciproc. Pentru a fi un chin, viața de apoi nu are nevoie de fierul roșu, spune, suspinând, unul dintre păcătoșii lui Sartre: „Iadul este – alți oameni!” Referirea la neliniștea existențială, făcută de observatorul de la Beijing este mai mult decât uimitoare. Este menită să fie încurajator.
Argumentul pentru optimism este umrătorul. Timp de doi ani, relațiile chino-americane au fost periculos de disfuncționale. Pentru a protesta, succesiv, împotriva vizitei în Taiwan a președintelui de atunci al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, și împotriva doborârii de către America a unui balon-spion chinezesc, China a suspendat câteva luni contactele la nivel înalt. Ambele guverne acceptă acum faptul că sunt condamnate să-și gestioneze diferendele în mod responsabil, în calitatea lor de cele mai mari puteri economice și militare ale lumii, cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră și parteneri comerciali interdependenți. Această datorie de a coexista este dictată de judecata istoriei și de așteptările altor țări – chiar dacă liderii de la Beijing și Washington au ajuns să creadă că sunt incompatibile sistemele lor de valori de bază, ca și multe dintre cele mai prețuite ambiții pe care le au.
Dovezile care susțin optimismul provin de la recentuș summit dintre președinții celor două țări, Xi Jinping și Joe Biden, desfășurat într-un conac plin de antichități din apropiere de San Francisco. La acea întâlnire, domnul Xi și-a înmuiat în mod deosebit tonul față de America. Liderul de partid petrecut ani declarând că Estul se ridică, iar Vestul este în declin. În martie acest an, dl Xi a spus, în cadrul unei reuniuni desfășurate la Beijing, că „țările occidentale conduse de Statele Unite ne-au îngrădit și ne-au suprimat complet”. În California, a fost aproape de a recunoaște, pentru prima dată, că China este angajată într-o competiție economică, tehnologică și geopolitică cu America și are obligația de a conveni asupra unui set de reguli și balustrade care ar putea împiedica acea competiție să se transforme în dezastru. O declarație oficială chineză vorbește despre cele două puteri „cooperând în domenii de interes comun și gestionând în mod responsabil aspectele competitive ale relației”. Poate părea esoteric, dar este chiar o concesie. La urma urmei, trimișii chinezi și-au petrecut ultimii câțiva ani declarând că este ilegitim și intolerabil ca America să prezinte relațiile bilaterale ca o competiție.
Acest mormăit reflecta de multă vreme o viziune sumbră asupra competiției marilor puteri. Mai degrabă decât ca pe o luptă între gentlemeni, oficialii chinezi descriu intențiile Americii ca fiind mai aproape de o luptă de gladiatori până la moarte. În spatele ușilor închise, ei vorbesc despre dreptul țării lor de a lovi înapoi în timp ce este sugrumată. Ei notează că, în competiția pentru influența ideologică și geopolitică, America a consolidat alianțele și parteneriatele cu țările din vecinătatea Chinei, de la Japonia și Coreea de Sud până la Filipine și Australia. În ochii oficialilor chinezi, dl Biden alimentează diviziile în stilul războiului rece.
Dar a trecut ceva timp de când mass-media de stat se lăuda cu Estul în creștere și Vestul în declin. Dl Xi prezidează o economie care încetinește, iar în cel mai recent trimestru fluxurile de investiții străine directe au fost negative. În acest context, dl Xi are stimulente pentru a stabiliza legăturile cu țările bogate, începând cu America. Asta explică mișcările de consolidare a încrederii din California, inclusiv reluarea de către China a comunicării între armate și reluarea cooperării dintre forțele de ordine pentru a reduce exportul de substanțe chimice folosite pentru producerea fentanilului, un opioid sintetic care ucide atât de mulți americani. În septembrie, Ministerul de Externe al Chinei a dat vina pe „incompetența” americană pentru decesele cauzate de droguri.
Cei mai importanți experți chinezi cred că acesta este un tip incert de stabilitate. SUA continuă să înăsprească controalele la export asupra semiconductorilor și altor tehnologii, să navigheze cu nave de război, să folosească aeronave militare în apropierea teritoriului chinez și să trateze în general China ca pe „concurentul său principal”, spune Wu Xinbo de la Universitatea Fudan. Dacă China și-a schimbat postura de politică externă pentru a îmbunătăți relațiile cu America, explicația se află în interesele sale financiare și diplomatice, spune profesorul Wu. Legăturile mai calde „trimit semnale pozitive piețelor, ceea ce este benefic pentru economie”, spune el. O astfel de diplomație liniștește și țările vecine importante pentru China, precum Japonia sau Australia.
Imaginându-ne un viitor cu Trump
Da Wei, de la Universitatea Tsinghu,a vede o evoluție în gândirea țării sale. China a fost „furiosă și dezamăgită” atunci când și-a dat seama că administrația Biden era hotărâtă să mențină politicile dure ale lui Donald Trump. Dar oficialii chinezi au ajuns să accepte că America nu avea de gând să-și schimbe strategia fundamentală. Acest sentiment de realism a condus la un „nou echilibru interesant”, observă profesorul Da, chiar dacă, oficial, China nu poate accepta cadrul Americii, de competiție strategică cu balustrade. „Înțelegerea celor două părți cu privire la relațiile bilaterale este mult mai strânsă decât era acum doi ani”, spune el.
Alegerile prezidențiale de anul viitor din America ar putea testa această stabilitate. Pentru acei chinezi care văd un interes național în relațiile bilaterale constructive, „o victorie a lui Trump ar fi un dezastru”, spune profesorul Da. Alții cred că haosul indus de Trump ar ajuta China să prevaleze în competiția sistemelor politice. Cu toate acestea, marile tulburări din America ar fi perturbatoare pentru China: o situație de tip lose-lose. „Acest tip de victorie nu are sens”, argumentează profesorul Da.
Cu noroc, americanii se concentrează în egală măsură pe riscurile de tulburări din China. Cele două țări sunt în competiție și este timpul ca liderii chinezi să recunoască acest lucru. Dar fiecare este prea mare pentru a-și dori altceva. Relația lor rămâne cea mai importantă relație bilaterală din lume. Din această soartă, nu există ieșire. >>
