Ofensiva ucraineană, care pare să fi intrat deja în faza „încălzirii active”, are șansele ei reale de a face din cărțile de istorie ale viitorului adevărate bijuterii best-seller, prin cât de sus a țintit, cum a fost de surprinzător dusă, cu ce rezultate directe și indirecte s-a soldat.
Până atunci, însă, merită o atenție deosebită cărțile de istorie publicate în trecut.
1. Stalin și Hitler aveau același obicei: să se trezească târziu.
Din cauza asta, coroborat cu faptul că jucau rolul de dictatori până la absurd, viața (și moartea) le-au făcut surprize neplăcute.
Stalin a zăcut ore bune, muribund, după ce făcuse un atac cerebral, căci supușii nu aveau voie să-l deranjeze. A și murit la scurtă vreme după.
Hitler dormea dus când a început debarcarea aliată în Normandia și nimeni nu a îndrăznit să-l deranjeze. Prin urmare, în acele momente critice, primele măsuri au fost luate de alții, sub șocul surprizei, pe fond de confuzie, într-o atmosferă apăsată de indecizie.
2. Putin și Hitler au avut același obiceiuri: de a se înconjura de yesmeni și, pe parcurs, de a rătăci departe de obiectivul strategic.
În loc de a miza totul pe Kiev, Putin a deviat spre Bahmut, iar această decizie a făcut din marșul fundamental spre Kiev o misiune chiar mai imposibilă decât începuse deja să fie. Putin nu a mai ajuns la Kiev, dar a făcut într-un mod magistral jocul ucrainenilor.
Hitler, la rândul său, a comis două similare erori fatale. La sfârșitul verii lui 1941, în plină campanie nazistă în Rusia, a deviat spre Kiev, în loc de a menține busola spre Moscova și în ciuda recomandărilor generalilor experimentați. Nu a mai ajuns la Moscova, dar Moscova a ajuns la Berlin. Un alt obiectiv strategic fusese, tot pentru Hitler, ca armatele sale să nu lupte niciodată pe două fronturi. Dar tocmai la asta a dus invadarea URSS.
3. Stalin, Hitler și Putin aveau același obicei: de a-și trata generalii și ofițerii ca pe șosete.
Mai ales înaintea războiului – cazul lui Stalin. Mai ales în timpul luptelor – cazurile Hitler&Putin.
4. Stalin, Hitler și Putin au avut același obicei: de a politiza comanda armatei și a subsuma imperativul militar imperativului politic dincolo de limita suportabilului.
5. Stalin, Hitler și Putin au avut aceleași obiceiuri: au urât mersul pe front, s-au baricadat în reședințele oficiale, erau scârbiți de interacțiunea cu trupele și le-a fost indiferentă soarta propriilor militari.
- O paranteză aici: desigur, spre deosebire de Hitler, care a pierdut, și Putin, care e pe același drum, Stalin ar putea trece ca marele învingător, în ciuda multelor obiceiuri proaste și asemănări cu ceilalți doi ratați. Dar cât din această victorie s-a datorat efortului aliat de război, condus de americani, și ajutorului direct oferit Uniunii Sovietice o sugerează cu lejeritate intuiția și cifrele. Nu în ultimul rând, câștigătorul Stalin a obținut câștigul plătind un preț, în vieți ruse și distrugeri, al cărui volum ar fi putut fi de câteva ori mai mic dacă celebrul dictator ar fi avut mai degrabă fibră de tâlhar decât de criminal în serie.
În fine, ar mai o asemănare, deși oarecum parțială, căci e vorba de culise istorice, iar aici variabila determinată e curgerea naturală a timpului.
Știm cum au stat lucrurile cu Stalin și Hitler, dar nu știm încă și cum s-au așezat ele în ceea ce-l privește pe Putin (e însă cert că viitorul nu foarte îndepărtat ne va lămuri și cu sentimentele și manifestările aferente ale lui Vladimir Vladimirovici).
Despre ce e vorba?
De aversiunea la veștile proaste sau, mai precis, la veștile neconforme narațiunii acceptate din bula fiecăruia.
STALIN. Când, în 22 iunie 1941, Stalin a aflat că „fratele” Hitler i-a invadat moșia, satrapul sovietic a refuzat să creadă, a fost incapabil de acțiune, a respins discuții esențiale cu oameni-cheie, în momentele critice, despre ce se întâmplă în realitatea din afara minții lui. Și chestia asta a ținut zile în șir, un tunel al timpului cât o veșnicie. Omul nu putea să accepte și până când a depășit blocajul mental nimeni din anturaj și cu atât mai puțin din popor nu a avut ce-i face.
HITLER. Tanchistul-șef al naziștilor, gen. Heinz Guderian, povestește, în memoriile* lui, publicate la aproape un deceniu după încheierea celui de-al doilea război mondial, cum obișnuia Furhrer-ul să trimită la plimbare realitatea obiectivă.
În mai multe rânduri, Guderian își aduce aminte de tentativele lui Albert Speer de a-l informa pe Hitler că e gol regatul, că e gol și împăratul.
Arhitect oficial al nazismului genocidar, ministru al armamentului și producției de război, iar în final ministru al Economiei, Speer pare, din spusele lui Guderian, să fi căpătat în mintea lui Hitler renumele unui păduche… de care fugi sau de la care te scarpini.
Mai jos, câteva citate din Heinz Guderian, Souvenirs d’un soldat, Tempus Perrin, 2020. Vorbesc de la sine:
- << Speer a compus un nou memoriu care începea cu această frază: „Războiul a fost pierdut”. Mi l-a dat să-l citesc înainte de a i-l remite lui Hitler. Nu puteam decât să-l aprob, din nefericire. Hitler a citit prima frază apoi l-a pus în dulapul blindat lângă celeilalte texte de punere în gardă, care-i parveniseră. În acele zile triste, am fost martor când, într-o noapte, după raportul de la miezul nopții, Speer s-a anunțat la Hitler pentru a-i da socoteală. Acesta refuză să-l primească. „Iarăși îmi va zice că războiul e pierdut și că trebuie să-i pun capăt. (…) Apoi, întorcându-se către mine: Înțelegeți acum de ce nu mai vreau să primesc pe nimeni singur. Cel care vrea să îmi vorbească fără martor are întotdeauna intenția de a-mi spune lucruri dezagreabile. Nu pot să suport. >> (p. 575-576)
- << În timp ce vorbeam, Speer fu anunțat la raport. Hitler i-a transmis că nu îl putea primi în acea zi. Expresia lui cvasi stereotip a revenit: „Când cineva vrea să îmi vorbească personal, întotdeauna vrea să îmi spună ceva dezagreabil. Nu mai pot suporta veștile rele. Memorandumurile sale încep cu fraza: războiul este pierdut! Nu vrea decât să îmi repete asta. Întotdeauna pun textele lui în dulapul blindat fără să le citesc”. I-a semnalat lui Speer să revină peste trei zile. >> (p. 605-606)
PUTIN. La un moment dat, istoricii sau, poate chiar mai devreme, dezvăluiri contemporane de presă ne vor lămuri cât de mult seamănă Putin cu Stalin și Hitler și la acest obicei. Totuși, parcă e mai probabil decât improbabil ca „sfânta” continuitate într-ale obiceiurilor, pe axa Hitler-Stalin-Putin, să nu dezamăgească nici pe acest palier.
- P.S.: Ofensiva ucraineană, ai cărei muguri au apărut deja, va avea impactul ei și asupra situației politice interne din Rusia contemporană. Până va fi limpede ce fel de impact, vorba înțeleptului Aristotel, vorbă veche de aproape 2.500 de ani, răsună amenințător pentru mafia de azi de la Kremlin: „faptul că poporul tolerează fără să miște excluderea sa de la putere nu dovedește nicicum excelența ordinii stabilite”. (Aristote, La Politique, Vrin, 1995, p. 149)
*Heinz Guderian, Souvenirs d’un soldat, Tempus Perrin, 2020
Poate că nici Putin nu ar mai fi început războiul dacă știa că…
