„Tanchistul-șef” al naziștilor, gen. Heinz Guderian, povestește în memoriile sale că, în cadrul unei întâlniri a Fuhrer-ului cu generalii săi privind situația de pe frontul de Est, Hitler nu doar că s-a lăsat cu greu înduplecat să trimită 300 de motoare de schimb pentru tancurile germane deja obosite, nu doar că a refuzat să aprobe expedierea în teren de tancuri noi, dar a avut și un moment de „luciditatea prostului” trezit din visare:
Scrie Guderian:
- „Hitler lăsă atunci să-i scape această frază: Dacă aș fi știut că cifrele privitoare la tancurile rusești, pe care le-ați citat în lucrarea dumneavoastră, corespundeau realității, cred că nu aș fi început acest război„*.
Mai departe, „tanchistul-șef” lămurește că dictatorul nazist avea în vedere „Achtung! Panzer!„, carte publicată de Guderian în 1937, în care autorul menționa că arsenalul sovietic de tancuri conținea 10.000 de asemenea mașinării de luptă. Însă, spune tot Guderian, opoziția șefului de stat major general, Beck, și cenzura nazistă au făcut ca menționarea acestui număr să fie cu greu posibilă. Ba mai mult, precizează imediat același Guderian, „puteam să probez că informațiile de care dispuneam vorbeau de 17.000 de tancuri rusești, în consecință eram foarte prudent cu cifrele pe care le avansam spre publicare”.
Acuma, desigur că un Hitler mai rațional decât patologic excitat de gândul de a cuceri lumea ar fi avut motive chiar mai multe și mai puternice pentru a nu se aventura într-un asemenea război. Conjunctura internațională de atunci, precum și ceea ce ne-au ajutat să înțelegem studiile ulterioare ale istoricilor despre mersul războiului pledează incontestabil în favoarea unei asemenea concluzii.
De ce ne-ar interesa și azi, la peste 80 de ani distanță, acel episod al revelației hitleriste a prostului.
Evident, din cauza tragediei pe care a generat-o în rândul lumii acelei epoci. Evident, și din cauza implicațiilor avute în modelarea cursului lumii pentru generațiile care au urmat. Și tot mai evident, pentru că istoria se repetă ironic și sălbatic în acest moment.
Aceleași cuvinte pe care Hitler le lăsa pe atunci să-i scape, după cum se exprima Guderian în memoriile publicate un deceniu mai târziu, ar putea fi rostite azi de hitleristul Putin, în ședințele cu generalii săi, trimiși să reexerseze arta măcelăriei (și) în Ucraina.
Situația în care se află deja dictatorul de la Kremlin l-ar îndreptăți să spună, fără ezitare, că nu ar mai fi început acest război dacă ar fi știut că este adevărat faptul că:
- Ucrainenii – lideri politici, lideri militari, populație – nu-l vor primi cu flori pe „denazificatorul” rus.
- Occidentul chiar le va trimite ucrainenilor tancuri, blindate, muniție, informații.
- Vestul va trimite rachete cu rază lungă și chiar avioane (la început sovietice, dar la un moment dat americane).
- China nu va trimite nimic semnificativ, din punct de vedere militar, dar îi va mulge pe exportatorii ruși de discount-uri ucigătoare la toate mărfurile.
- NATO se va extinde cum nu ar fi îndrăznit vreodată să viseze.
- Scandinavii vor face un joint-venture în materie de aviație de luptă, încât să pună în șah toată doctrina militară a Rusiei.
- Turcii vor juca la toate capetele, dar cu tușe strategice preferențiale pe dimensiunea interesului ucrainean și euroatlantic.
- Ucrainenii au capacitatea de a lovi ținte variate pe teritoriul legitim și nelegitim al Rusiei (în regiunile de graniță, în regiunea Moscovei, în regiunea Sankt Petersburg, în Crimeea).
- Ucrainenii au și îndrăzneala de a o face, nu doar posibilitatea.
- Nu în ultimul rând, dacă nu în toate cazurile, atunci cel puțin parțial, ucrainenii au undă verde de la aliați (tacită sau nu neapărat tacită) de a efectua incursiuni pe teritoriul rus.
- Cei mari vecini estici – Polonia și România – au dat drumul unui înfloritor program de înarmare.
- Cei mai mici vecini de pe orbita spațiului ex-sovietic – Republica Moldova și Georgia, de pildă – în ritmuri și pe tonuri diferite, e drept, se scutură cât pot de parazitarea moscovită.
- Iar în Asia Centrală, preșul fuge de sub picioare, strașnic tras de turci și de chinezi.
- Germanii sunt în continuare mai ușor de impresionat de către americani decât de către ruși, cel puțin în momente critice, iar francezii nu sunt nici ei mai imuni la asemenea upgrade strategic, în situații-limită.
- Lupta pentru putere, în interiorul regimului de la Moscova, nu va arăta deloc ca exercițiile electorale de până acum, manufacturate de Kremlin astfel încât să păstreze aparențele unui metabolism democratico-civilizat, ci va fi „sinceră”, „concretă” și fără remușcări.
- Riscul de secesiune va crește ca aluatul sub o supradoză de drojdie și căldură.
- Propaganda rusă și soft power-ul anemic construit în atâția ani și cu atâția bani, vor tinde spre ralanti.
- Banii furați de familia Putin & friends vor fi scoși la iveala, înghețați, sechestrați și (măcar parțial) recuperați de alte mâini.
- Spionajul rusesc va fi expus și dat înapoi cu decenii, prin varii manifestări occidentale de forță, printre ele numărându-se și expulzările concertate din ambasadele Rusiei (mai puțin cea de la Budapesta, e drept, dar acolo lovitura în plex a venit pe dimensiunea băncii internaționale de investiții).
- Exporturile rusești de armament vor cunoaște un fără precedent recul, având în vedere anvergura sancțiunilor internaționale, dar având în vedere și impresia lamentabilă pe care au lăsat-o prestația produselor rusești de profil, în rândul potențialilor clienți, dar, chiar mai tragic, în rândul unora dintre clienții tradiționali.
- Va fi pus sub acuzare ca un criminal internațional în serie.
Este tulburător de mare asemănarea dintre capcana în care s-a simțit prins Hitler însuși, conform spuselor lui Guderian, cu cea în care se află azi Putin, fie că deja simte sau a simțit și el la fel, fie că îi va mai lua ceva timp până să aibă „revelația prostului”.
Pentru ca situația să fie perfect identică, tot ce mai lipsește azi e mărturia scrisă a unui general rus, după chipul și asemănarea celei a generalului nazist Guderian.
Dar timpul nu a expirat așa că, cine știe, poate că peste 10 ani va apărea și o astfel de carte, cu o amintire similară.
Ba mai mult, poate că, precum lucrarea lui Guderian, și viitoarea lucrare de data asta semnată de un general rus, va conține, pe lângă amintirea cu Putin luându-se la palme în fața măcelarilor lui, așa cum o făcuse Hitler, și amintirea că, o bună perioadă, tancul inamicului fusese superior. Căci Guderian a recunoscut și asta în memoriile lui**.
*Heinz Guderian, Souvenirs d’un soldat, p.269-270, Tempus Perrin, 2020
**Heinz Guderian, Souvenirs d’un soldat, p. 324 & 385, Tempus Perrin, 2020
Prețioasa dimensiune chineză a sancțiunilor occidentale anti-Rusia
