Deputat PNL, scrisoare deschisă către Procurorul General privind cea mai costisitoare achiziție medicală din fonduri publice

Inquam/ Liviu Chirica

Deputatul PNL Alexandru Muraru i-a adresat o scrisoare deschisă Procurorului General al României, cu scopul de a face lumină în cazul celei mai costisitoare achiziții medicale din fonduri publice, în județul Iași: spitalul COVID de la Lețcani.

„Vă adresez această scrisoare deschisă cu scopul de a face lumină în cazul celei mai costisitoare achiziții medicale din fonduri publice, în județul Iași: spitalul COVID de la Lețcani”, își începe deputatul scrisoarea.


Textul integral:

După cum știți, în luna aprilie 2020, în contextul pandemic, fosta conducere a Consiliului Județean Iași s-a angajat, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, la achiziția unui spital modular de luptă împotriva noului Coronavirus, în valoare totală de 13,2 milioane euro, având prevăzute inițial 256 de paturi, dintre care 103 pentru Terapie Intensivă. Mai apoi, aceste cifre au scăzut la 70 de paturi pentru pacienții confirmați și doar maximum 48 la Terapie Intensivă.

Decizia de achiziție a spitalului modular amplasat astăzi în Comuna Lețcani, a fost luată cu unanimitate, sub rezerva urgenței, bunei credințe și a unei achiziții corecte, respectiv a îndeplinirii criteriilor de oportunitate și legalitate, având în vedere amenințarea sanitară sub care se afla regiunea de Nord-Est. Ori unele criterii au fost ulterior puse sub semnul îndoielii, rămânând și astăzi întrebări fără răspunsuri privind legalitatea achiziției, motiv pentru care mă adresez dumneavoastră invocând principiul unei anchete cu celeritate, având în vedere că, la acest moment, este înregistrată la DNA – Structura Centrală o sesizare privind modul în care s-a făcut achiziția acestui spital, respectiv diferența de preț a ofertei între ce primise inițial un intermediar originar din Republica Moldova și prețul cu care s-a semnat contractul cu o firmă din Turcia, cât și posibila intervenție a doi presupuși angajați ai Consiliului Județean Iași care s-au deplasat la Ankara, căutând să influențeze achiziția de către firma turcească SDI Global LLC din Ankara.

Doamnă procuror general,

La un an de zile de la procedura de achiziții, modul în care s-a desfășurat licitația publică în 2020 este lipsit de claritate și nu există încă o evidență concretă din partea autorităților contractante a dotărilor acestui spital, raportată la oferta inițială.

Pe de altă parte, reamintesc de întârzierile nepermise în procedura de livrare a spitalului modular, pe parcursul mai multor luni, fiind semnalată o posibilă intenție de folosire a acestei achiziții în scop electoral, operaționalizarea unității spitalicești fiind amânată sistematic până în preajma alegerilor de pe parcursul anului 2020, astfel continuând să fie pusă în pericol sănătatea generală a populației din Regiunea de Nord-Est, cu prețul interesului politic. Toate acestea în contextul în care termenul inițial prevedea 20 de zile pentru livrare și 7 zile pentru instalare. Spun aceste lucruri bazându-mă pe afirmațiile instituțiilor responsabile pentru acordarea avizelor de funcționare care, în toată această perioadă, nu au primit documentația din partea autorității contractante, fără explicații. Din păcate, nici după cele trei luni de întârziere, spitalul modular de la Lețcani nu a putut funcționa la parametri optimi, existând grave disfuncționalități la nivelul instalațiilor și dotărilor: înghețul conductei de apă, lipsa căldurii pe timp de iarnă, defecțiuni la stația de oxigen, transformatorul nu face față consumului, etc. Toate aceste disfuncționalități au fost confirmate de autoritățile care au gestionat spitalul modular cât și de instituțiile guvernamentale care au efectuat verificări. Sub rezerva acestor aspecte, considerăm că viața pacienților care au fost internați aici, cât și a celor care nu au putut beneficia de serviciile acestei unități medicale pe perioada nefuncționării a fost pusă în pericol, cu prețul lipsei de profesionalism și răspundere de care s-a dat dovadă în procedura de achiziție. Cel mai probabil, vieți omenești au fost pierdute, iar alte persoane au rămas cu sechele grave pentru că nu au putut beneficia de serviciile acestui spital COVID în plină pandemie globală!

Revenind la semnalmentele de natură penală, vă precizez faptul că instituția Curții de Conturi a efectuat un amplu audit privind achiziția spitalului mobil de la Lețcani, în urma căruia a rezultat o amendă de 60.000 de lei dată asociației Euronest pentru ilegalități descoperite în procedura de licitație. Concret, din audit a rezultat că nu a existat o strategie a achiziției publice a spitalului și, respectiv, a modului de gestionare ulterioară punerii în funcțiune. Totodată, s-a descoperit că nu au fost prezentate înscrisuri prin care să se susțină modul în care s-a procedat la identificarea riscurilor alocării și utilizării resurselor financiare iar comisia de licitație a fost constituită ilegal.

Doamnă procuror general,

Ancheta asupra modului în care s-a derulat această costisitoare achiziție din fonduri publice trebuie să meargă înainte cu celeritate, cu respectarea principiilor care stau la baza unei investigații penale, și aduc în discuție, în mod deosebit, principiul operativității în efectuarea investigației penale, care presupune constatarea la timp și în mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, precum și la identificarea infractorilor.

Nerespectarea acestui principiu poate genera riscul pierderii probelor, implicit absolvirea de vinovăție a celor răspunzători. Aș mai invoca aici principiul existenței urmelor oricărei fapte penale, deoarece urmările nu sunt doar de natură materială, prin prejudiciul financiar uriaș raportat la scurta funcționare a spitalului modular de la Lețcani, și atunci cu defecțiunile anterior amintite, ci a pus în pericol viața pacienților bolnavi de COVID19, ori decesul acestora, prin lipsa de operaționalizare. Nu există urmări ale unor fapte penale mai grave decât pierderea vieților omenești.

Din păcate, acestea sunt efectele grave a unei investiții gestionate sub semnul ilegalităților, care a costat de trei-patru ori mai mult decât o altă unitate spitalicească cu aceeași destinație. În acest sens, vă dau exemplul spitalelor modulare din țară construite de Asociația Dăruiește Viață, din fonduri strânse prin donații, cu capacități similare, mult mai puțin costisitoare și care au funcționat fără incidente. Ca exemple, reamintesc de spitalul modular din curtea spitalului Elias, cu suma de 2 milioane euro și spitalul modular ATI recent deschis la Neamț, realizat cu suma de 2,7 milioane euro. Deși aceste exemple sunt considerate investiții private, ele reprezintă un bun prilej de a arăta, încă o dată, că responsabilitatea gestionării fondurilor trebuie preluată cu maximă seriozitate de autoritățile publice.

Doamnă procuror general,

Din cauza numeroaselor probleme apărute în funcționarea sa, lipsa de predictibilitate cu privire la capacitatea unității mobile de a gestiona cazuri grave, pericolele iminente privind funcționarea, cedarea echipamentelor și riscul iminent ca pacienții să-și piardă viața din pricina funcționarii defectuoase a sistemelor medicale aflate în unitatea mobilă, aceasta din urmă a fost închisă în luna februarie a acestui an.

Așadar, la peste un an de zile de la achiziția acestuia, spitalul COVID de Lețcani nu mai funcționează, peste 13 milioane de euro au fost risipiți prin această achiziție de către fosta conducere a CJ Iași, pacienții nu pot fi tratați, iar opinia publică nu cunoaște aproape nimic din eventualele perspective cu privire la identificarea și tragerea la răspundere penală a celor care au produs acest prejudiciu, au atentat la viața cetățenilor și nici cu privire la perspectiva de timp privind recuperarea sumelor imense alocate pentru achiziția și operaționalizarea unității mobile de la Lețcani.

În concluzie, existând aspecte rezonabile de încălcare atât a legislației în materie penală cât și a legislației achizițiilor publice, am convingerea că ancheta deschisă în REM va reuși, în cel mai scurt timp, să clarifice circumstanțele obscure în care fondurile publice au fost cheltuite pentru o investiție nefuncțională, păguboasă și periculoasă pentru pacienții internați aici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here