Președintele României a catalogat drept istorică vizita la București a președintelui Ucrainei, iar acesta din urmă a remarcat că țara noastră a ales să fie de partea țării sale în cel mai dificil moment din istoria ucrainenilor, altfel una deloc lipsită de episoade grele.
Iar amândoi, Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski, au dat, la București, startul demersurilor comune pentru ridicarea în rang a relației bilaterale la una de Parteneriat Strategic.
Pentru moment cel puțin, cuvintele folosite de cei doi lideri coroborate cu ceea ce au convenit în planul concret al acțiunii lasă spații modeste, poate chiar inexistente, eventualelor interpretări-derapaj ce și-ar propune să dilueze, decredibilizeze ori duce în derizoriu apropierea dintre București și Kiev și mai ales nevoia unei proximități mai accentuate în plan politic, militar, economic și social între cei doi vecini.
Prin efectul seismic și prețul cumplit în sânge cu care vin în general la pachet, războaiele, poate mai mult ca orice pe lumea asta, sunt depozitarele aberante ale unor lecții usturătoare, dar prețioase și utile.
E drept, mereu planează ca un risc intrinsec și cealaltă față a monedei, cea în care tragedia originară – războiul propriu-zis – să fie chiar amplificată de ignorarea – voluntară sau involuntară – a lecțiilor primite. Istoria, să nu fim orbi, a cunoscut destule asemenea cazuri. Totuși, de data asta cel puțin, când în discuție sunt evoluțiile posibile și probabile ale relației româno-ucrainene, ne aflăm mai aproape de scenariul senin decât de cel întunecat, mai aproape de situația exemplară în care fiecare tabără și-a însușit și asumat ceea ce poate fi recuperat ca bun din tot răul existent.
Ridicarea la rang de Parteneriat Strategic a relației bilaterale dintre România și Ucraina nu poate decât să consolideze arhitectura de securitate a vecinătății, să ofere un punct de sprijin esențial partenerilor strategici comuni ai celor două țări și – aspect extrem de important – să creeze un cadru suplimentar, dar mai ales optim pentru discutarea eficientă (și în final rezolvarea) celor mai sensibile aspecte. Nu întâmplător, au fost atinse la București și chestiunea atât de delicată a drepturilor minorității române din Ucraina, ca și chestiunea aberantei distincții făcute la Kiev între limba română și așa-zisa limbă „moldovenească”, o „limbă” pe care nici măcar Chișinăul nu o mai recunoaște.
Războiul irațional pornit de Moscova în țara vecină, dublat de o abordare rațională din partea liderilor de la București și Kiev (cu punctul culminant marcat de acest decor retoric și de agendă al vizitei lui Zelenski în România), pot fi de natură să diminueze suflul spritelor încinse și extremiste din România și Ucraina. Există în sfârșit șanse semnificative ca reducția astfel operată să meargă până într-acolo încât să ofere ocazia de a îngropa, pentru generațiile următoare, securea conflictelor bilaterale de dragul conflictelor, o secure care a retezat în ultimele trei decenii instalarea de perspective comune mai bune între cele două țări istoric mutilate de experiența influenței ruse.
În definitiv, România și Ucraina au atât de multe de învățat una de la cealaltă!
Kievul dă o lecție rară Bucureștiului, dar și celorlalți actori internaționali dispuși să învețe despre cum se poate supraviețui în vreme de război și cum se poate rezista în fața unei superputeri nucleare și istoric dovedită a fi capabilă de rapt teritorial. Printre atâtea altele, noi, cei de la București, și ceilalți, de pretutindeni, avem de învățat de la Ucraina inclusiv despre cum poți face față unei flote militare de talia celei ruse atunci când tu însuți practic aproape că nu ai flotă.
Iar acolo unde Kievul ne poate învăța cum să supraviețuim în timp de război, Bucureștiul îi poate învăța pe ucraineni cum să supraviețuiască și să se dezvolte pe timp de pace.
Până la urmă, România e țara care, după un regim comunist neaoș a cărui sălbăticie fusese întrecută doar de sălbăticia regimului omolog din Albania, e astăzi țară NATO și UE, are un PIB incomparabil cu cel de acum trei decenii, oferă libertăți pentru toți cetățenii nevisate vreodată și drepturi pentru minorități care figurează în manualele mondiale de bune practici.
În fine, în momentele de gravă cumpănă, vecinătatea poate ușor căpăta valențele unei autentice frății, iar ucrainenii au putut simți fără echivoc asta din partea românilor. E dincolo de evidență faptul că ar fi în beneficiul tuturor părților ca atunci când survine gravul moment de cumpănă vecinătatea să fi apucat deja să evolueze în direcția unei autentice frății; în primul rând, ar fi un câștig de timp prețios mai ales pentru partea afectată de cumpănă.
Din acest punct de vedere, ceea ce Ucraina și România nu au reușit să înfăptuiască pe timp de pace au acum șansa de neratat să atingă în vreme de război.
Nici una, nici alta nu mai au voie să privească înapoi pentru alte motive decât cele necesare ajustărilor care se impun în virtutea hotărârii comune de a privi doar înainte.
Dacă Ucraina și România vor proceda în această notă și după ce Zelenski se va fi întors de la București la Kiev, cu siguranță asta ar fi o victorie suplimentară și extrem de prețioasă, în contul ambelor capitale, dar și o reușită importantă pentru restul lumii care se opune sângeroaselor capricii imperiale ale Moscovei.
P.S.: Scriam următoarele, în iunie 2022, în contextul vizitei lui Klaus Iohannis la Kiev:
- „(…) Nu în ultimul rând, îmi este foarte bine cunoscut, urmare celor două călătorii pe care le-am făcut în Ucraina, în 2019 și 2021, cât de mult își dorea partea ucraineană o vizită la Kiev a președintelui român. Din motive de politică internă a Ucrainei față de minoritatea română, în ultimii ani o astfel de vizită a lui Klaus Iohannis, chiar programată, a fost amânată. Joi, însă, Kievul a avut până la urmă parte de ea și deplasarea președintelui român s-a produs în momentul în care omologul său, Volodimir Zelenski, a avut cea mai mare nevoie de un asemenea gest. Lucrul ăsta nu poate decât întări o relație de care este nevoie și la București, și la Kiev, dar și la nivelul UE și NATO, dar a cărei substanță cere eforturi oneste din ambele părți.
- Probabil că tragedia din țara vecină a deschis o poartă largă unei asemenea direcții și sunt destule șanse ca ea să nu se mai închidă (…)”.
