Directoarea Roland Garros explică de ce nu i-a oferit un wildcard Simonei Halep

Eveniment organizat cu ocazia lansarii platformei ,,TenisWin”, in Bucuresti, 17 septembrie 2021. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explicat de ce, potrivit flashscore.fr, preluat de News.ro.

„Dacă Simona ar fi fost exonerată la apelul său la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, poate că am fi luat o altă decizie. Astăzi, ea nu a fost exonerată. Am simţit să favorizăm alte jucătoare şi sportive franceze, unele dintre ele mai tinere, în detrimentul Simonei, având în vedere tot ceea ce s-a întâmplat. Şi Caroline Wozniacki a făcut o solicitare. Acestea sunt alegeri foarte dificile. Ştii că vei dezamăgi oamenii şi asta este întotdeauna dificil”, a declarat Mauresmo, potrivit Eurosport.fr.

Simona Halep a revenit în acest an după ce TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj cu Roxadustat. Halep a primit iniţial o suspendare de patru ani, dar TAS a redus pedeapsa la nouă luni.

Edi Iordănescu a anunțat lotul preliminar al naționalei României pentru Euro 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here