Discursul de Anul Nou al lui Putin către națiune, înregistrat în avans și difuzat chiar înainte de miezul nopții din data de 31 decembrie, în cele 11 fusuri orare ale Rusiei, a fost cel mai vizionat program de la televiziunea de stat rusă, anul trecut. Desigur, acest lucru s-ar putea datora faptului că este difuzat simultan pe mai multe canale și, prin urmare, greu de ratat, însă urmărirea discursului prezidențial reprezintă o tradiție de Anul Nou care exista în multe familii rusești și înainte de epoca Putin, scrie Novaia Gazeta Europa.
De la dezgheț la topire
Primul discurs televizat de Anul Nou către națiune a fost înregistrat în 1970 de către liderul sovietic Leonid Brejnev. Discursul de opt minute, în timpul căruia Brejnev a citit realizările planului cincinal al țării de pe o bucată de hârtie, a fost difuzat cu puțin înainte de miezul nopții. Cu toate acestea, până la mijlocul anilor 1970, mesajele de Anul Nou erau citite de un prezentator TV, deoarece sănătatea precară a lui Brejnev l-a determinat să renunțe la ritual, iar succesorii săi, Iuri Andropov și Constantin Cernenko, aflați în aceeași situație, nu au putut remedia acest aspect.
Mihail Gorbaciov a readus tradiția discursului de Anul Nou în 1985, printr-un discurs de 12 minute, care, deși avea o îmbunătățire ușoară față de cel al lui Brejnev, tot părea mai mult un raport oficial de partid decât un mesaj sincer de felicitare. Într-un moment perestroika, Gorbaciov și președintele SUA, Ronald Reagan, au înregistrat împreună două discursuri de Anul Nou, în 1987 și 1988.
După prăbușirea Uniunii Sovietice și crearea Federației Ruse, Boris Elțin a conferit discursului o tonalitate mult mai festivă, cu un brad de Crăciun și decorațiuni în fundal, părând să vină cu o abordare mai relaxată și mai accesibilă în timp ce țara se confrunta cu haosul economic. În discursul său din 1998, familia lui Elțin i s-a alăturat președintelui pentru a propune un toast – prima apariție a „primei familii” a Rusiei într-un discurs televizat al liderului.
Puține discursuri din istorie au avut impactul discursului final al lui Elțin, din 1999, cunoscut în continuare în Rusia drept „Discursul de despărțire”, în care a demisionat neașteptat, cu efect imediat. Tot atunci l-a prezentat pe succesorul său – prim-ministrul Vladimir Putin, care a ținut primul său discurs în calitate de președinte interimar acolo și atunci.
Fațadă democratică
Primul discurs al lui Putin este remarcabil prin tonul său democratic și este adesea folosit pentru a ilustra transformarea de la „Putin-ul timpuriu” la dictatorul permanent de astăzi. Menționând în mod explicit libertatea de exprimare și libertatea presei ca „stâlpi ai societății civilizate care vor fi protejați de stat”, Putin spune că Rusia „alege calea democrației și a reformelor”.
Cu toate acestea, Putin și-a temperat rapid entuziasmul pentru libertate și democrație după alegerile sale în funcția de președinte, în 2000, preferând să se refere în schimb la importanța „stabilității”, „siguranței” și „previzibilității” în discursurile sale ulterioare.
Ceea ce impresionează acum când îi urmărim discursurile anuale este faptul că în primele două mandate prezidențiale (2000-2008), Putin nu face niciodată referire explicită la evenimente contemporane specifice, cum ar fi dezastrul submarinului Kursk, Războiul din Cecenia sau atacurile teroriste multiple care au dus la moartea a sute de oameni la începutul anilor 2000, referindu-se la ele în mod eufemistic drept evenimente „dramatice”. De fapt, discursurile sale din acea perioadă abia se deosebesc unul de celălalt, conținând aceleași clișee și urări generice de fericire, prosperitate și succes.
Când Dmitri Medvedev a devenit președinte, în 2008, înainte ca Putin să dezvolte încrederea de a schimba constituția pentru a-și prelungi domnia pe termen nelimitat, și el a folosit termenul „dramatic” în primul său discurs de Anul Nou, aparent ca un omagiu adus lui Putin.
Medvedev, pe atunci văzut ca un chip proaspăt și un relativ liberal, avea tendința de a ține discursuri mai concise, cu un accent pronunțat pe „modernitate”. Cu toate acestea, promisiunea făcută de Medvedev în discursul său din 2010, că rușii vor construi împreună „o Rusie modernă, puternică, deschisă și prietenoasă”, a fost contracarată de revenirea lui Putin la președinție în 2012, în mijlocul unor valuri de proteste populare reprimate violent.
A treia oară cu ghinion
Putin a început al treilea său mandat cu un discurs notabil prin lipsa de specificitate. „Sperăm la schimbări bune și fericite”, a spus el, adăugând apoi că „planurile noastre personale sunt inseparabile de cele ale Rusiei, patria noastră”, de parcă forțele sale de poliție nu ar fi terorizat oamenii care protestau pașnic împotriva realegerii sale și ca și cum agențiile sale de informații nu ar fi început deja demontarea sistematică a opoziției ruse.
Însă, în 2013, Putin a schimbat brusc direcția și a adoptat o abordare specifică atunci când a optat, în ultimul moment, să-și țină discursul de Anul Nou din orașul Habarovsk, ca un gest de solidaritate față de persoanele afectate de inundațiile din Extremul Orient rus. De asemenea, a renunțat la maniera sa deja familară de a vorbi despre „fericire și prosperitate” și, în schimb, s-a referit la atacurile teroriste care avuseseră loc în Volgograd.
În 2014, imediat după Jocurile Olimpice de succes de la Soci, a avut loc anexarea Crimeei și intervenția separatiștilor susținuți de Rusia în estul Ucrainei. În discursul din acel an, Putin s-a concentrat pe triumful țării la Jocurile Olimpice și pe „sprijinul frățesc al locuitorilor din Crimeea și Sevastopol”, într-o manevră clară de a capitaliza pe nivelurile extrem de ridicate ale susținerii publice pentru anexarea ilegală. Cum Rusia nega oficial prezența sa în țară în acea perioadă, Putin a rămas tăcut cu privire la acțiunile Rusiei în estul Ucrainei.
Instrument de război
Discursurile ulterioare ale lui Putin au căpătat treptat o temă mai militară pe măsură ce Rusia s-a implicat în războiul din Siria și a trimis în mod discret trupele în estul Ucrainei pentru a sprijini milițiile separatiste din Donbas. În 2015, Putin i-a menționat în mod special pe „cei care își îndeplinesc datoria militară și asigură siguranța noastră” și pe „oficialii militari care luptă împotriva terorismului internațional și protejează interesele naționale ale Rusiei”.
Mulțumirile aduse personalului militar rus pentru serviciul său avea să devină o tradiție în discursurile ulterioare ale lui Putin, și ceva ce a continuat să facă aproape în fiecare an. În timp ce fiecare discurs, începând cu 2014, conținea clișeele generice despre „fericire, familie și unitate”, accentul militar devenea din ce în ce mai evident, atingând un vârf în 2022, în urma invaziei pe scară largă a Ucrainei, când Putin a abandonat orice aparență de bucurie festivă, criticând „elitele occidentale” care „au susținut neonaziștii care terorizează civilii din Donbas”.
Obsesia crescândă a lui Putin pentru cultul războiului a culminat cu orgia fervorii militariste care a fost evidențiată în discursul său de anul trecut.
După ce și-a hrănit ani buni audiența cu un sentiment de apatie, Putin a început să vadă în discursul său de Anul Nou o oportunitate de a comunica direct cu rușii, pentru a-și exprima apelul la protejarea Patriei cu orice preț, în interesul umanității.
Această apatie, cultivată de ani de discursuri blânde și reconfortante – chiar dacă lipsite de sens – este acum combinată cu apeluri la apărarea patriei în numele binelui tuturor oamenilor. Prin îmbinarea acestor două concepte, Putin pare hotărât să creeze o populație suficient de supusă pentru a nu se revolta, dar destul de patriotică pentru a se sacrifica pentru orice ar decide Putin că trebuie „apărat” în viitor. >>
Iată cine este Rusia, țara care în 2024 va încerca să ne învețe pentru ce și cu cine să votăm
