Restaurantul din Palatul Parlamentului vrea cu tot dinadinsul să rămână un muzeu al comunismului și în ceea ce privește preșurile în lei. Astfel, pentru aleșii neamului, un mic dejun costă 7 lei, o ciorbă sub 5 lei, iar o ceafă de porc la grătar – mai puțin de 6 lei. Un produs din meniu care poate fi considerat scump este antricotul cu sos de vin – 9,7 lei și nu 97 de lei cât ar putea ajunge, în medie, la restaurantele din România.

Reprezentanții Parlamentului României au transmis că aceste prețuri sunt neschimbate de trei ani. Sursele Ziare.com au precizat că meniul prezentat mai jos a fost aprobat și va reintra în vigoare din data de 11 ianuarie.

Prețurile restaurantului din Palatul Parlamentului, acolo unde aleșii țării servesc masa, sunt de mult timp o legendă, imune la inflație și la cerințele pieții. Astfel, un mic dejun, ce include ouă prăjite, telemea de vacă și cartofi prăjiți costă doar 7,13 lei.

Ciorbele nu ajung la 6 lei, borșul țărănesc cu legume costă doar 2,75 lei, iar ciorba de văcuță a la grec e doar 5,36 de lei.

Pieptul de pui la grătar e doar 4,5 lei, fileul de șalău este 5,5 lei iar păstrăvul la grătar cu lămâie este 16,01 lei.

Reamintim că un parlamentar primește o indemnizație lunară brută de 18.720 de lei, iar dacă este din provincie, mai primește și suma de 4.600 de lei pentru cazare în București.

În funcție de postul deținut, salariul unui deputat poate să varieze în felul următor: președintele Camerei Deputaților încasează 23.920 de lei brut, vicepreședinții Camerei Deputaților 22.256 de lei, secretarii și chestorii Camerei Deputaților 21.840 de lei, liderii grupurilor parlamentare Camerei Deputaților 20.800 de lei, președinții comisiilor permanente Camerei Deputaților 20.176 de lei, vicepreședinții comisiilor permanente Camerei Deputaților 19.552 de lei, secretarii comisiilor permanente Camerei Deputaților 19.136 de lei.

Un parlamentar mai primește o sumă forfetară pentru cabinetele parlamentare și activitatea parlamentară din circumscripțiile electorale care înseamnă 25.000 de lei, dintre care jumătate sunt decontabili, jumătate sunt luați pe declarație pe proprie răspundere. La această suma mai sunt adăugați 1.400 de lei, transport în circumscripția electorală și o diurnă în jurul a 200 de lei.

Parlamentarii mai primesc telefon, tabletă, transport gratuit cu trenul – CFR, indiferent unde, atât la clasa 1, cât și la vagon de dormit, cât și o călătorie dus întors către circumscripția electorală cu avionul.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here