Donald Trump afirmă că Israelul pierde „mult sprijin” la nivel global din cauza războiului din Gaza

Sursa: NATO.int

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde „mult sprijin” la nivel global, relatează AFP, citată de Agerpres.

Declaraţiile lui Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, au fost publicate luni, în ziua în care Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie prin care cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, Statele Unite, principalul susţinător al Israelului, abţinându-se de la vot.

„Trebuie să pună capăt războiului. Trebuie să încheie”, a declarat Trump într-un interviu acordat ziarului Israel Hayom.

„Şi voi spune că Israelul trebuie să fie foarte atent pentru că pierde o mare parte a lumii, pierde mult sprijin, trebuie să termine, trebuie să-şi încheie treaba”, a adăugat Trump.

Donald Trump s-a prezentat deseori drept un aliat loial al Israelului, reamintind decizia sa de a transfera ambasada Statelor Unite la Ierusalim şi rolul administraţiei sale în negocierea în 2020 a acordurilor de normalizare a relaţiilor între Israel şi ţări arabe, precum Emiratele Arabe Unite şi Bahrein.

Războiul din Gaza, care a început în urmă cu cinci luni, s-a soldat cu peste 32.300 de morţi, peste 74.600 de răniţi, iar jumătate din populaţia enclavei este în pericol iminent de înfometare.

Întrebat în legătură cu modul în care el ar fi răspuns la atacul Hamas, Trump a declarat că ar fi procedat „în mare măsură în acelaşi mod” ca Israelul, dar şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imaginea unui război în curs în care loviturile israeliene au lăsat o mare parte a Fâşiei Gaza în ruine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here