Ducesa Meghan îşi suspendă podcastul de pe platforma Spotify pe perioada doliului

Sursa foto: wikipedia

În memoria reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Meghan, ducesă de Sussex, a întrerupt difuzarea unor noi episoade din podcastul său de pe Spotify pe perioada doliului, potrivit unei alerte afişate luni de platforma de streaming muzical, informează Reuters, citată de Agerpres.ro.

La începutul aceleiaşi zile, soţul lui Meghan, prinţul Harry, i-a adus un omagiu extrem de personal bunicii sale, regretata regină Elisabeta a II-a, subliniind cât de mult preţuieşte timpul pe care l-a petrecut alături de aceasta şi cum îl va onora pe tatăl său în calitate de nou rege.

Harry şi Meghan au renunţat la îndatoririle regale în 2020, înstrăinându-se de atunci de familie şi aducând critici stridente la adresa Palatului Buckingham şi a modului în care au fost trataţi.

Cu toate acestea, cuplul şi-a făcut pe neaşteptate apariţia alături de prinţul William, moştenitorul tronului, şi soţia acestuia, Kate, la o plimbare în preajma Castelului Windsor, sâmbătă, ceea ce ar indica posibilitatea unei apropieri între fraţi.

Podcast-ul lui Meghan, care se intitulează „Archetypes” şi i-a avut printre invitaţi pe cântăreaţa americană Mariah Carey şi pe jucătoarea de tenis Serena Williams, se concentrează asupra „etichetelor care le îngrădesc pe femei”, conform descrierii de pe Spotify.

Ducesa de Sussex, cunoscută înainte drept Meghan Markle, a jucat în serialul de televiziune „Suits” înainte de căsătoria sa cu Harry.

Harry şi Meghan, care s-au mutat în California unde trăiesc alături de cei doi copii ai lor, se aflau în Europa pentru a participa la o serie de evenimente caritabile atunci când regina a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

VIDEO | Moartea Reginei Elisabeta a II-a: William şi Harry şi soţiile lor, împreună la Castelul Windsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here