O regiune tradițional pro-rusă din Ucraina simte acum foarte diferit, notează The Economist.
<< Când Rusia a atacat Ucraina pentru prima dată în 2014, Basarabia era o regiune care stârnea îngrijorări. Mai puțin de jumătate dintre locuitori se identificau ca ucraineni. Regiunea era săracă și, din motive istorice și economice, mulți oameni credeau că Vladimir Putin ar putea fi salvatorul lor. Însă eforturile Rusiei de a stârni probleme în această regiune strategică de la granița ucraineană au eșuat. Forțele ucrainene au respins încercările rusești de a desanta comandouri, la începutul invaziei, în 2022, iar serviciile de securitate au arestat zeci de agenți. Desigur, rușii au deteriorat și închis unul dintre cele două poduri care leagă Basarabia de restul țării, dar au eșuat în a-l închide pe celălalt.
În puțin peste 200 de ani, proprietatea asupra a ceea ce este acum Basarabia ucraineană s-a schimbat de nouă ori. Este delimitată de Dunăre și Nistru, Marea Neagră la sud și Moldova la nord. Capturată de la otomani de către Rusia, la începutul secolului al XIX-lea, a devenit românească între cele două războaie mondiale și a făcut parte din Ucraina sovietică după aceea. În afară de ucraineni, populația sa mai include ruși, moldoveni, găgăuzi, bulgari și albanezi, care vorbesc rusă în loc de ucraineană, ca limbă comună, și pentru care Rusia a fost patronul istoric.
Oleh Kiper, guvernatorul regiunii Odesa, care include și Basarabia, afirmă că sentimentul pro-rus din zonă a scăzut după 2014 și s-a „zdrobit” în urma invaziei ruse din februarie 2022. Unul dintre motive, spune el, este acela că, datorită ajutorului Franței, „propaganda televizată rusă prin satelit” a fost blocată începând din 2015. Începând cu acea perioadă, Basarabia nu numai că a fost pașnică, ci și o linie vitală pentru Ucraina. Sute de camioane trec zilnic, încărcate cu cereale și alte mărfuri. Ele duc exporturi vitale pentru obținerea de valută, către porturile fluviale ale Dunării din Izmail și Reni sau către România și mai departe.
Cu zece ani în urmă, drumul principal care străbate Basarabia de la Odesa era dezastruos, iar Izmail părea a fi capătul sumbru al lumii. Nu mai este așa. Drumul a fost îmbunătățit, iar în 2020 a fost deschis un serviciu de feribot, legând regiunea de România și restul Europei. Atacurile rusești au eșuat în a-l scoate din funcțiune. Pe Dunăre, în Izmail, o navă de cereale cu pavilion din Togo stă la ancoră; bărbați în vârstă și puternici fac genuflexiuni pe malul râului, în apropiere, înainte de a sfida interdicția de a înota în râu. Alții preferă să se scalde în noul și modernul centru sportiv municipal din Izmail.
În ultimii ani, podgoriile și turismul au înflorit în Basarabia, deși redresarea post-sovietică a fost neregulată. În Izmail, banii au curs dinspre cei aproximativ 8.000 de marinari care numesc acest port acasă. Cei care se aflau aici când a avut loc invazia acum doi ani au fost atinși de interdicția pentru bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani de a părăsi țara, dar majoritatea celor aflați pe mare au rămas în străinătate. Cu toate că Izmail a fost lovit de rachete rusești, orașul a avut un război bun. Afacerile și refugiații din porturile Mării Negre, acum închise, precum Herson și Mikolaiv, s-au mutat aici. „Oamenii au simțit o mândrie în a fi ucraineni”, spune primarul Andrii Abramcenko, care a făcut clar, în 2014 și în 2022, că orașul său nu va avea nicio legătură cu Rusia.
În satul predominant moldovean, Hliboke, istoria prinde viață în cimitir. Satul se află pe malurile Sasiului, o lagună care suferă de pe urma unei dezastruoase tentative sovietice de a o transforma într-un lac de apă dulce. Apa crește, iar malul se erodează. Oasele cazacilor îngropați aici în secolul al XVIII-lea, și ale urmașilor lor, ies în relief de pe marginea nisipoasă a cimitirului, căzând în cele din urmă pe plaja de dedesubt. La celălalt capăt al cimitirului se află Sașa Gorun, profesorul de istorie al școlii, mort în mai anul trecut, luptând împotriva rușilor.
Maria Cekir, în vârstă de 80 de ani, care i-a predat lui Gorun pe vremea când ea însăși era directoarea școlii, spune că nu cunoaște pe nimeni în sat care să susțină Rusia. Adesea, străinii presupun că persoanele în vârstă nutresc sentimente pro-ruse și nostalgia pentru vremurile sovietice. În realitate, în 2022, când Rusia a atacat, localnicii erau înspăimântați că trupele ruse ar putea debarca aici. Acum, spune Cekir, „când aud oameni vorbind în rusă, îi cert. Băieții noștri luptă împotriva rușilor și nu mai vreau să vorbesc rusă”.
Hanna Șelest, analist din Odesa, spune că nu este surprinsă că rușii au eșuat în a stârni neliniști anti-ucrainene în Basarabia. Războiul din Donbas, în est, a distrus orice încredere locală în propaganda Kremlinului despre o „Lume Rusă” pașnică. Între timp, guvernul de la Kiev a început, tardiv, să acorde atenție regiunii. Cu zece ani în urmă, fermierii din sate precum Utkonosivka își vindeau varza în Rusia și dădeau vina pe guvernul Ucrainei când războiul le-a distrus această afacere. Acum au găsit alte piețe, iar resentimentele față de guvern s-au diminuat.
Deși teama de separatism a dispărut, amenințarea corupției nu s-a atenuat. Ivan Rusev, cercetător și activist în domeniul mediului, susține că armata a închis părți ale parcurilor naționale din Basarabia. Paznicii parcului nu mai au autoritate acolo. În interiorul zonelor închise, spune el, persoanele cu conexiuni profită pentru a obține terenuri pentru agricultură sau vânătoare. Înflorirea corupției sub acoperirea luptei împotriva Rusiei nu este de bun augur. Întrebat despre acuzațiile lui Rusev, guvernatorul Kiper a spus simplu: „Vă mulțumesc că m-ați informat”. >>
