Edward Lucas: Miopia occidentală față de pericolul din Marea Baltică

Foto: NATO

„Războiul lui Putin transformă securitatea europeană. Dar încă nu suficient de rapid”, scrie Edward Lucas într-un editorial CEPA.

<< Gândirea deziderativă a fost laitmotivul gândirii occidentale despre regiunea Mării Baltice. Contribuția străinilor la securitatea acestor țări din prima linie s-a bazat pe convingerea că o prezență militară de tip tripwire îi va proteja de agresiunea rusă. Dacă ar fi declanșat, firul de mină ar aduce o întărire imediată; dacă va fi necesar, toată puterea alianței occidentale ar fi exercitată asupra Rusiei pentru a elibera teritoriile cucerite.

De fapt, țările NATO nu aveau în mare parte stocurile de arme și echipamente pentru a lupta cu Rusia. Planurile de întărire, promise în 2016, nu s-au concretizat niciodată. Nici investițiile în mobilitatea militară. În timp ce trupele britanice din Estonia și forțele americane mult mai mari din Polonia păreau active serioase, altele (cum ar fi forța multinațională condusă de canadieni în Letonia și prezența germană în Lituania) păreau mai simbolice.

Atacul Rusiei asupra Ucrainei a redus această abordare la nimicul care era. Apetitul pentru risc al Kremlinului este mult mai mare decât au presupus gânditorii deziderativi. Tratamentul bestial al Rusiei față de civilii din Ucraina ocupată le amintește estonienilor, letonilor și lituanienilor de trauma pe care au suferit-o sub dominația sovietică. Este imperativ din punct de vedere moral și strategic să apărăm statele baltice la începutul unui conflict.

Crearea aranjamentelor de apărare necesare în statele baltice va fi dificilă. Dar decizia Finlandei și Suediei de a se alătura alianței va ajuta. Un deceniu de contorsionare strategică s-a încheiat. Partajarea informațiilor și luarea deciziilor, de exemplu, nu mai trebuie să reducă decalajul dintre țările NATO și cele care nu fac parte din NATO. Cu toate acestea, multe detalii rămân de rezolvat (printre altele: structura de comandă, locația cartierului general, noile planuri de apărare, strategia maritimă și postura forței).

Deocamdată, ca și anterior, Statele Unite au umplut golul. Pe 24 februarie, la patru ore după ce ministrul leton al Apărării, Artis Pabriks, a fost trezit cu vestea atacului Rusiei, avioane de război americane aterizau pe aeroportul din Riga. Anecdota, spusă de Pabriks la Conferința Lennart Meri din acest weekend, desfășurată în capitala Estoniei Tallinn, ilustrează centralitatea rolului SUA în securitatea regională. Dar indispensabilitatea este o vulnerabilitate. Ar fi fost oare reacția SUA atât de promptă sub fostul (și poate viitorul) președinte Donald Trump? Statele baltice își fac griji în privat că factorii de decizie americani tânjesc de mult să scape de unele dintre responsabilitățile lor europene; poate că acum vor cere Suediei și Finlandei să facă mai mult. Dilema baltică este că extinderea împărțirii sarcinilor ușurează o retragere americană. Dar a te baza doar pe o singură țară este în mod inerent precar.

Problema de bază este încrederea; multe țări europene, văzute din flancul estic, sunt încă zgomotoase în privința securității. Franța este afectată de egoismul prezidențial. Este posibil ca Germania să fi renunțat la politica sa dezastruoasă din Rusia, dar încă nu a găsit o nouă Ostpolitik credibilă, concentrată pe apărarea flancului estic al NATO. Ritmul și amploarea Zeitenwende sunt ambele prea mari pentru unii germani și dezamăgitoare pentru țările care trebuie să se bazeze pe Berlin. Pabriks a declarat la Tallinn, în acest weekend, că încrederea statelor baltice în Germania este acum „aproape de zero”.

Alți lideri baltici sunt mai puțin posomorâți. Dar diviziunile Europei continentale sunt exemplificate în atitudinile față de Ucraina. În cea mai mare parte, țările din nord și est cred că singurul rezultat acceptabil este ca Rusia să fie învinsă decisiv. Țările din sud și vest își doresc o încetare a focului, Kremlinului fiindu-i permise câteva câștiguri teritoriale ca să-și salveze imaginea. Pe cheltuiala Ucrainei, firește. Hanna Shelest, o analistă din Odesa, a provocat aplauze participanților la conferință când a sugerat brusc că Lacul Como din Italia ar putea fi la fel de ușor o monedă de schimb.

Văzută de la Tallinn, Ucraina și soarta ei sunt aproape, insuportabil de aproape. Țările mai îndepărtate se pot încă împotmoli în gândire deziderativă – și periculoasă.>>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here