Efectul interviului Carlson-Putin asupra „suveraniștilor” români care ne leagă de glie la Rusia

Sursa: Inquam Photos/ Octav Ganea

Pobabil că interviul acordat de Vladimir Putin lui Tucker Carlson a fost urmărit cu pixul în mână și cu hârtia sub nas de către politicienii pro-ruși care vor umbla hamesiți după voturile românilor, la alegerile din acest an.

Și chiar au avut motive temeinice să procedeze școlărește întrucât găsesc acolo deopotrivă forma revalidată „de sus” a foii de parcurs moscovite, pe care deja „suveraniștii” noștri o urmau, ca și expunerea detaliată despre cum vede Putin lumea, viziune pe care Kremlinul o vrea înșurubată în mințile și sufletele europenilor (în special).

Acea viziune deviată potrivit căreia: „Ucraina a fost dintotdeauna Rusia”; „vecinii Ucrainei trebuie să revendice teritorii ale acesteia”; „Rusia nu a atacat, ci a fost atacată”; „ucrainenii trebuie denazificați”; „America și Rusia să-și împartă sferele de influență”; „Rusia a fost înșelată de Occident”; „NATO s-a extins în ciuda promisiunilor că nu o va face”; „Rușii sunt creștinii absoluți și de un pur umanism, iar războiul din Ucraina, fiind unul de apărare a propriei familii, nu înseamnă încălcarea celor 10 porunci, ci protejarea aproapelui”.

Așadar, Simion, Târziu, Șoșoacă și alte spirite prea vizibil pro-ruse din spațiul public românesc au primit de la Putin un ordin (cu putere reînnoit) de a continua pe linia care i-a consacrat, respectiv punctajul (cuvânt cu cuvânt) a ceea ce vor avea de spus și de scris, până la epuizare, în următoarele luni.

Moscova nu le-a lăsat loc de întors, nici de domolit tonul, nici de diluat conținutul. Alegerile din Europa, de anul acesta, sunt vitale pentru Rusia, fapt chiar recent recunoscut de Dmitri Medvedev însuși.

Ar fi sănătos, de aceea, să ne amintim de acest interviu atunci când ne va mai izbi stridența și vehemența cu care săgețile românești ale Rusiei promovează, idee cu idee și poate cuvânt cu cuvânt, aberațiile agresive din proiectul revizionist al dictatorului rus.

Totodată, măcar de acum încolo, grație tocmai interviului Carlson-Putin, alegătorii din România nu mai pot spune că, la vot, nu vor fi fost în cunoștință de cauză cu privire la esența filo-rusă a agendei politice cu care și-au făcut campanie AUR (Simion, Târziu) și S.O.S România (Șoșoacă).

Nu va putea nimeni să spună că nu știuse că a votat cu promotorii ideilor distructive ale Kremlinului. Nu va putea niciun alegător al celor două partide să spună că l-a mânat la urne patriotismul și ambiția suveranismului.

Desigur, alegătorii AUR și S.O.S România vor avea în schimb libertatea de a recunoaște adevărul: „da, domnule, am votat cu amicii rușilor pentru că ne-au promis o Românie mai bună.

Și vor avea această libertate de a spune lucrurilor pe nume tocmai mulțumită faptului că, din fericire, România nu este Rusia – în România de azi e loc de opinii, e garantată respectarea lor.

În schimb, aceiași alegători care se simt atât de patrioți doar pentru că fac parte din electoratul lui Simion, Târziu, Șoșoacă vor avea dificultăți în a susține faptul că votul acordat a fost unul logic și… patriot. Căci Rusia, așa cum a lăsat și Putin să se înțeleagă, în interviul său, consideră că are privilegiul exclusiv de a știi mai bine ce anume este bine pentru români și pentru ceilalți estici, indiferent de ceea ce consideră românii și ceilalți estici că ar fi bine pentru ei.

Și tot după interviul ca de la ficus la dictator, chiar pro-rușilor din România le va fi, măcar de aici încolo, imposibil să afirme fără a cădea în derizoriu că nu pot fi asociați cu agenda Rusiei și cu siajul planurilor lui Putin; nici că intențiile lor sunt bune pentru România, iar nu pentru Rusia; nici că prin ceea ce promovează, adesea sunt mai credincioși tricolorului alb-albastru-roșu decât celui roșu, galben și albastru.

Cu alte cuvinte, în interviul de PR cu Carlson, Putin și-a mai dat o dată arama pe față, iar pe lupii de la noi i-a lăsat fără blana râiosă de oaie.

Până la urmă, probabil că a fost un interviu binevenit. Fără să vrea, ficusul și-a făcut cumva datoria și față de noi, nu doar față de gazda sa.

P.S.: Pe parcursul interviului, „incisivul” Tucker Carlson a fost ca un ficus. Asta i-a permis lui Putin să conducă discuția fix cum a vrut, în ce direcție a vrut și fără cel mai mic stres că ar putea fi pus în încurcătură de cel pe care îl primise cu pompă la palat ca să îi pună întrebări. Era și musai să fie așa, căci dictatorul pregătise momentul nu pentru a-i răspunde ficusului din fața sa, ci ficușilor de pretutindeni ai Moscovei, inclusiv celor din politica și mass-media de la București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here