Elon Musk cere Pentagonului să plătească pentru a continua să doneze sateliţi Ucrainei

Miliardarul Elon Musk, fondatorul SpaceX, a solicitat Departamentului apărării al Statelor Unite să-şi asume costurile presupuse de utilizarea sateliţilor săi Starlink pentru facilitarea comunicaţiilor din Ucraina, pe care i-a pus la dispoziţie până acum în mod gratuit, relatează vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.

SpaceX a transmis Pentagonului că ar putea sista acest serviciu dacă nu îi va achita câteva zeci de milioane de dolari în fiecare lună, a informat joi CNN.

După începutul războiului din Ucraina, Musk a donat Ucrainei terminale pentru serviciul său de conexiune prin satelit Starlink, comunicaţiile prin internet din această ţară fiind întrerupte de bombardamente.

Antreprenorul a atenţionat că această operaţiune a costat SpaceX până acum 80 de milioane de dolari, sumă care ar urma să ajungă la peste 120 de milioane de dolari până la sfârşitul acestui an şi 400 de milioane în următoarele 12 luni.

Nu mai suntem în situaţia de a putea dona în continuare terminale Ucrainei sau finanţa terminalele existente pe o perioadă de timp nedefinită„, a scris directorul de vânzări guvernamentale al SpaceX într-o scrisoare adresată Pentagonului în septembrie.

Între documentele trimise de SpaceX Pentagonului şi văzute de CNN se află şi o cerere directă nedezvăluită până acum adresată lui Elon Musk de comandantul armatei ucrainene, Valeri Zalujni, privind încă 8000 de terminale Starlink.

Într-un mesaj postat vineri pe Twiter, Elon Musk spune că SpaceX nu poate finanţa ”la nesfârşit” serviciul de Internet Starlink în Ucraina, potrivit News.ro.
SpaceX nu cere să recupereze cheltuieli din trecut, dar nici nu poate să finanţeze la nesfârşit sistemul existent şi să trimită câteva mii de terminale suplimentare, a căror utilizare a datelor este de până la 100 de ori mai mare decât a gospodăriilor tipice. Este nerezonabil”, scrie el.

Sistemul Starlink, esențial pentru armta ucraineană

CEO-ul SpaceX a echipat Ucraina cu sistemul Starlink în primele zile ale războiului rus, la cererea vicepremierului ucrainean Mihailo Fedorov.

Această tehnologie joacă un rol esenţial pentru armata ucraineană, care a folosit-o atât pentru a comunica, cât şi pentru a-şi dirija dronele şi tirurile de artilerie.

Financial Times dezvăluia vinerea trecută defecţiuni ale sistemului – semnalate de trupele ucrainene – în zone recucerite de la armata rusă.

Acest incident a avut loc la doar câteva zile după ce Musk a propus un plan de pace în Ucraina, pe Twitter, care a condus la o înfruntare cu mai mulţi oficiali ucraineni.

”Fuck off este răspunsul meu diplomatic”, i-a răspuns ambasadorul ucrainean în Germania, Andrii Melnik.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here