O analiztă The Economist despre „multele vulnerabilități și forțele durabile ale republicii americane”.
<< Cum s-a ajuns aici? După victoria în Războiul Rece, modelul american părea de neclintit. După o generație, americanii înșiși își pierd încrederea în el. O utilizare nechibzuită a războiului, o criză financiară și corupția instituțională au dat frâu liber unei ferocități în politica Americii, care a dat competițiilor prezidențiale o importanță aparent existențială. Americanii și-au auzit liderii denunțând integritatea democrației lor. Au văzut concetățeni încercând să blocheze transferul de putere de la o administrație la alta. Au motive întemeiate să se întrebe câtă protecție le garantează sistemul împotriva impulsului autoritar aflat în ascensiune în întreaga lume.
Răspunsul este că, dacă americanii cred că doar constituția lor poate proteja republica de un Cezar pe Potomac, atunci sunt prea optimiști. Păstrarea democrației depinde astăzi, așa cum a fost întotdeauna, de curajul și convingerile a nenumărate persoane din toată America — în special a celor însărcinate cu scrierea și menținerea legilor.
După cum explică briefingul nostru, ordinea constituțională este vulnerabilă. Un dictator în devenire ar putea începe fără a încălca litera constituției, deoarece legile ulterioare au creat găuri suficient de mari prin care să treacă trupele. Ca țară tânără, America a fost preocupată nu numai de un despot autohton, ci și de dușmani puternici, în condițiile în care tocmai cei înfrânsese unul. Congresele i-au acordat președintelui puteri de urgență pentru a menține ordinea în vremuri de criză. Conform Insurrection Act, un președinte poate desfășura armata sau marina împotriva unei revolte interne sau atunci când este ignorată legea federală. Președinții au invocat această autoritate de 30 de ori, pentru a zdrobi greve, a înfrânge segregarea și, cel mai recent, pentru a opri revoltele din Los Angeles din 1992.
Think-tank-ul Brennan Centre enumeră 135 de puteri extraordinare pe care un președinte le poate revendica prin declararea unei urgențe naționale — unele dintre cele mai serioase includ înghețarea conturilor bancare și închiderea internetului. Președintele poate decide ce constituie o urgență. Peste 40 rămân în vigoare, unele vechi de ani de zile. Donald Trump a invocat una pentru a-și finanța zidul de la graniță; Joe Biden, pentru a ierta împrumuturile studențești. Se presupune că Congresul ar trebui să ia în considerare la fiecare șase luni încetarea urgențelor. Niciodată nu a făcut-o. Nici nu a înlăturat vreun președinte prin procedura de destituire.
Aceasta face din automulțumire un pericol. Și totuși, la fel stau lucrurile și cu alarmismul, deoarece o urgență, reală sau fabricată, este aliatul autoritarului. Atunci când au crezut că proiectul american se afla în pericol, chiar și marii președinți au asumat puteri extra-constituționale. În timpul războiului civil, Abraham Lincoln a suspendat habeas corpus; Franklin Roosevelt a internat americani fără proces.
Printre cele mai mari obstacole constituționale în calea dictaturii se află Amendamentul 22 care îi impune președintelui limita de două mandate. Dar ce s-ar întâmpla dacă un autocrat hotărât și încăpățânat ar umple Pentagonul cu adepți și, cu o armată la umăr, ar refuza să plece? Statele Unite au 247 de ani de istorie, dar constituția sa a fost copiată de mai multe republici latino-americane tinere în secolul al XIX-lea și acestea au cedat în fața oamenilor puternici.
Lecția este că ceea ce susține proiectul american, la fel ca în cazul oricărei democrații, nu sunt legile scrise negru pe alb, ci valorile cetățenilor, judecătorilor și funcționarilor publici. Și vestea bună este că chiar și cei mai hotărâți, inventivi și organizați despoți în devenire ar avea dificultăți în a le învinge.
Armata rămâne printre instituțiile cele mai sănătoase ale Americii, rândurile sale fiind pline de oameni conștienți de jurămintele lor față de constituție. Statele au bogăție și o autoritate imensă asupra propriilor treburi. Majoritatea covârșitoare a ofițerilor de poliție lucrează pentru oficialități statale și locale, nu pentru președinte. Presa a devenit mai partizană, dar își prețuiește și independența, și rămâne prea difuză pentru ca vreun partid să o controleze. Următorul președinte ar putea să-și mărească puterea de a concedia zeci de mii de funcționari publici, dar acest lucru tot ar rămâne un „deep state” de aproape 3 milioane de lucrători răspândiți în sute de agenții și 15 departamente. Acești oameni ar putea cauza multe probleme.
Americanii deplâng pe bună dreptate erodarea normelor, totuși abuzul puterii executive a dus uneori la apariția de noi norme. După ce Richard Nixon a demisionat din cauza scandalului Watergate, Departamentul de Justiție a început să ia decizii cu privire la investigații și urmărirea penală fără a ține cont de dorințele vreunui președinte. Trump a spus că va elimina totul, dar orice Cezar aspirant care ar invoca puteri de urgență sau Insurrection Act ar trebui totuși să înfrunte independența instanțelor. Un personaj care ar încălca legea ar trebui de asemenea să țină cont de rezistența procurorilor profesioniști și de integritatea juriilor.
În acest a, fiecare candidat la președinție l-a acuzat pe celălalt că încearcă să distrugă democrația americană. Dar Biden este un instituționalist, cu respect pentru vechile moduri de a face politică. Trump, care a meditat la ideea de a fi dictator, chiar și pentru o zi, este diferit. Refuzul său de a-și recunoaște înfrângerea, în 2020, a condus la atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 și a determinat un număr record de parlamentari să se opună certificării votului. Acum, sugestia lui Trump că ar putea respinge și o altă înfrângere a crescut riscul ca unii republicani din Congres să încerce să blocheze certificarea. Pe de altă parte, unii reprezentanți democrați au sugerat că ar putea să nu certifice o victorie a lui Trump, considerând că s-a descalificat singur ca președinție luând parte la o insurecție. Astfel, igorarea unei norme de către un președinte poate eroda pilonii întregului sistem.
Cu siguranță Trump este inadecvat pentru a se transforma în dictator, chiar dacă ar dori să o facă. Este prea ușor distras, dezorganizat și anxios să evite responsabilitatea. Pericolul mai mare este că disprețul său pentru norme și instituții diminuează în continuare încrederea americanilor în guvernul lor. Acest lucru contează, deoarece proiectul american depinde de oamenii săi. Abia un sfert dintre ei spun că sunt mulțumiți de democrație.
Au votat pentru schimbare de mai multe ori, dar politicienii lor tot nu reușesc să le satisfacă nevoile. „O republică, dacă o poți păstra”, se spune că a declarat Benjamin Franklin atunci când a fost întrebat, la plecarea de la Convenția Constituțională, dacă fondatorii au creat o monarhie sau o republică. Pe măsură ce se apropie alegerile, este corect ca americanii de rând să le întoarcă din nou provocarea lui Franklin multor politicieni de state și federali care le conduc republica: o pot păstra? >>
