Piața auto mondială se va contracta mai mult în 2019 decât la apogeul crizei financiare, volumul vânzărilor scăzând cu 4 milioane de vehicule față de anul trecut, potrivit grupului de lobby al industriei auto germane.


Asociația germană a industriei auto (VDA) a avertizat asupra pierderilor suplimentare de locuri de muncă care ar putea apărea în următoarele 12 luni, una dintre cauze fiind scăderea vânzărilor auto pe piața din China. Creșterea rapidă acolo a ajutat sectorul să se redreseze în urma recesiunii globale de acum un deceniu.


Săptămâna trecută, marcile Volkswagen, Audi și Mercedes-Benz au tăiat 20.000 de locuri de muncă, invocând costurile investițiilor în vehicule electrice și marjele de profit reduse. Furnizorii de piese precum Continental și Bosch au redus și ei mii de locuri de muncă.
„Trebuie să ne așteptăm la o scădere a numărului forței de muncă”, a declarat Bernhard Mattes, președintele asociației, care a mai subliniat, de asemenea, că contractele temporare de muncă nu se vor mai reînnoi. Industria auto din Germania angajează direct aproximativ 830.000 de oameni.


Centrul de cercetare auto din cadrul Universității din Duisburg-Essen estimează că piața nu va reveni la vârful său din 2017 (când se vindeau 84,4 milioane de vehicule) pentru cel puțin încă patru ani de acum încolo.


„Conversia industriei în electromobilitate va duce la pierderi de locuri de muncă”, a declarat Ferdinand Dudenhöffer, care a prezis că aproximativ 233.000 de locuri de muncă sunt în pericol în Germania în următorul deceniu.


Atât VDA, cât și CAR au declarat că incertitudinea continuă cauzată de războiul comercial SUA-China și, într-o măsură mai mică, Brexit-ul, se adăugă și ele problemelor industriei auto germane, întrucât a crescut competiția generată de start-up-urile din SUA și Asia.
„Prin urmare, calea va fi abruptă, stâncoasă și anevoioasă”, a spus domnul Mattes. Concurența va fi mai aspră, iar războiul din spate mai dur, a adăugat el.


Președintele VDA a cerut guvernului german să ajute industria prin accelerarea instalării punctelor de încărcare pentru mașinile electrice și prin scăderea cotei de impozit pe profit, care este în prezent de 31,7%.


„Pe plan internațional, se poate observa o tendință de scădere a impozitelor pe profitul corporativ: în Franța, Italia, Belgia și SUA – dar nu și în Germania”, a spus Mattes.
VDA a mai spus că costurile cu forța de muncă din industria automobilelor din Germania sunt printre cele mai mari din lume, cu o medie de 54 de euro pe oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here