VIDEO | Sora senatorului american Lindsey Graham îi va ţine locul temporar după decesul acestuia

Sursa foto: captură video

Sora senatorului american Lindsey Graham îi va ţine locul temporar după ce legislatorul din Carolina de Sud a decedat sâmbătă în mod subit, în urma unei rupturi aortice. Darline Graham Nordone a fost aleasă oficial luni ca înlocuitoare de guvernatorul Carolinei de Sud, Henry McMaster, care a prezentat-o drept „sora mai mică şi iubită” a lui Graham, care „îi va duce la bun sfârşit munca”, relatează BBC, citat de News.ro.

„Este o mare onoare. Lindsey a fost mereu alături de mine, iar acum eu voi fi alături de el”, a declarat Darline Graham Nordone.

Anunţul a venit după ce oficiali, printre care şi preşedintele Donald Trump, au solicitat ca Nordone să-i ia locul, ca un „omagiu” adus senatorului, care nu s-a căsătorit niciodată şi nu a avut copii. Graham era foarte apropiat de sora sa, pe care a adoptat-o legal după ce părinţii lor au murit când era minoră. Lindsey Graham avea 22 de ani, iar Darline 13 ani la momentul respectiv.

Există o lungă tradiţie în SUA conform căreia membrii familiei îi înlocuiesc pe congresmeni atunci când aceştia decedează, pentru a duce mandatul lor la bun sfârşit.

Potrivit Camerei Reprezentanţilor din SUA, până în 2025, 45 de femei văduve au succedat direct soţilor lor decedaţi în Congres – 38 în Camera Reprezentanţilor şi opt în Senat.

Guvernatorul McMaster a declarat că Darline va îndeplini restul mandatului lui Graham, care urmează să se încheie în 2027.

„Lindsey a avut grijă de sora lui mai mică”, a spus McMaster. „Este o onoare pentru mine să o rog pe sora lui mai mică, Darline Graham Nordone, să-i ducă la bun sfârşit munca acum”, a declarat guvernatorul făcând anunţul opţiunii sale.

Nordone a spus că este convinsă că „asta ar fi vrut şi Lindsey” şi vrea „să-l onoreze” în acest fel.

Lindsey Graham a decedat în weekend din cauza unei „rupturi aortice” provocate de o boală cardiovasculară, conform concluziilor preliminare ale medicului legist din Washington DC. Avea 71 de ani. Graham candida pentru realegere în noiembrie şi obţinuse nominalizarea Partidului Republican. Mai mulţi alţi candidaţi republicani şi-au anunţat deja intenţia de a candida în noiembrie pentru locul său din Senat.

CINE ESTE DARLINE GRAHAM NORDONE?

Graham şi sora sa şi-au pierdut părinţii la o vârstă fragedă, atât mama, cât şi tatăl lor decedând la un interval de 15 luni unul de celălalt.

Graham avea 22 de ani la acea vreme, iar sora sa avea 13 ani. Ea a locuit împreună cu membrii familiei, menţinând o relaţie strânsă cu Graham în timp ce acesta studia dreptul şi îşi îndeplinea serviciul militar în Forţele Aeriene.

„Este un fel de frate, tată şi mamă, totul într-o singură persoană”, a declarat Nordone pentru The New York Times în 2015. Ea este mamă a doi copii şi lucrează ajutând persoanele cu dizabilităţi să-şi găsească un loc de muncă.

Graham a adoptat-o ulterior decesului părinţilor şi le-a spus jurnaliştilor că a făcut acest lucru pentru ca ea să beneficieze de beneficiile sale militare în cazul în care i s-ar întâmpla ceva.

Ea i-a fost alături pe tot parcursul carierei sale politice. Graham chiar sugerase anterior că ea ar fi prima-doamnă în cazul în care el ar fi fost ales preşedinte.

Darline nu a deţinut niciodată până acum o funcţie publică. Nici ea, nici guvernatorul nu au precizat dacă va candida şi pentru întregul mandat de şase ani la Senat sau dacă va ocupa funcţia doar temporar, până în ianuarie 2027.

Ales în Senat în 2002, Graham a fost una dintre cele mai influente voci din Washington în materie de politică externă, susţinând adesea intervenţia militară a SUA în străinătate.

Senatorul tocmai se întorsese dintr-o călătorie la Kiev, în Ucraina, unde s-a întâlnit vineri cu preşedintele Volodimir Zelensky, şi vorbise cu Trump în noaptea dinaintea decesului său.

Înainte de moartea lui Graham, republicanii deţineau o majoritate de 53 la 47 faţă de democraţi în Senat. În plus, nici senatorul republican Mitch McConnell nu poate fi prezent la voturile din Senat, el anunţând luni că se recuperează după o căzătură şi o pneumonie. Ambele partide se luptă pentru controlul Senatului în noiembrie.

Purtătorul de cuvânt al lui Graham a declarat că certificatul de deces va rămâne în aşteptare până la finalizarea „tuturor testelor toxicologice şi microscopice”.

Trump amenință că va ataca în Iran misteriosul munte al Târnăcopului