Formula în care ar putea fi condus Afganistanul sub talibani – Reuters

Sursa: Wikipedia

Afganistanul ar putea fi condus de un consiliu de guvernare, acum după ce talibanii au preluat conducerea, în timp ce liderul suprem al mişcării militante islamiste, Haibatullah Akhundzada, ar rămâne probabil lider general, a declarat pentru Reuters un membru senior al grupării, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Talibanii vor contacta şi foşti piloţi şi soldaţi din forţele armatei afgane pentru a se alătura rândurilor lor, a adăugat Waheedullah Hashimi, care are acces la luarea deciziilor grupului, într-un interviu.

În ce măsură va reuşi recrutarea respectivă rămâne de văzut. Mii de soldaţi au fost ucişi de insurgenţii talibani în ultimii 20 de ani, iar grupul a vizat recent piloţii afgani instruiţi în SUA datorită rolului lor esenţial.

Structura de putere pe care a subliniat-o Hashimi va avea asemănări cu modul în care Afganistanul a fost condus ultima dată când talibanii au fost la putere, din 1996 până în 2001.  Atunci, liderul suprem molahul Omar a rămas în umbră şi a lăsat conducerea cotidiană a ţării unui consiliu.

Akhundzada ar juca probabil un rol deasupra şefului consiliului, care ar fi asemănător cu preşedintele ţării, a adăugat Hashimi.

”Poate că adjunctul său (al lui Akhundzada) va juca rolul de ”preşedinte ”, a spus Hashimi, vorbind în engleză.

Liderul suprem al talibanilor are trei adjuncţi: Mawlavi Yaqoob, fiul molahului Omar, Sirajuddin Haqqani, liderul puternicei reţele militantă Haqqani, şi Abdul Ghani Baradar, care conduce biroul politic al talibanilor la Doha şi este unul dintre membrii fondatori ai grupului.

Multe probleme legate de modul în care talibanii vor conduce Afganistanul nu au fost încă finalizate, a explicat Hashimi, dar Afganistanul nu va fi o democraţie. „Nu va exista deloc un sistem democratic, deoarece nu are nicio bază în ţara noastră”, a spus el.

„Nu vom discuta ce tip de sistem politic ar trebui să aplicăm în Afganistan, deoarece este clar. Este legea şariei şi atât”.

Hashimi a declarat că se va alătura unei reuniuni a conducerii talibane care va discuta probleme de guvernanţă la sfârşitul acestei săptămâni.

În ceea ce priveşte recrutarea soldaţilor şi a piloţilor care au luptat pentru guvernul afgan destituit, Hashimi a spus că talibanii intenţionează să înfiinţeze o nouă forţă naţională care să includă proprii membri, precum şi soldaţii guvernamentali dispuşi să adere.

„Cei mai mulţi dintre ei s-au pregătit în Turcia, Germania şi Anglia. Aşa că vom vorbi cu ei pentru a reveni la poziţiile lor”, a spus el.

„Desigur, vom avea unele schimbări, pentru a avea unele reforme în armată, dar totuşi avem nevoie de ei şi îi vom chema să ni se alăture.”

Hashimi a spus că talibanii au nevoie în special de piloţi, deoarece nu au niciunul, în timp ce au confiscat elicoptere şi alte aeronave în diverse aerodromuri afgane, în timpul cuceririi fulger a ţării după retragerea trupelor străine.

„Avem contact cu mulţi piloţi. Şi le-am cerut să vină să se alăture, să se alăture fraţilor lor, guvernului lor. I-am sunat pe mulţi şi suntem în căutarea numerelor (altora) pentru a-i apela şi a-i invita la slujbele lor”, a spus el.

Acesta a mai arătat că talibanii se aşteptau ca ţările vecine să returneze aeronavele care au aterizat pe teritoriul lor – o referinţă aparentă la cele 22 de avioane militare, 24 de elicoptere şi sutele de soldaţi afgani care au fugit în Uzbekistan în weekendul trecut.

Cele 29 de legi talibane care le îngrozesc pe femeile din Afganistan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here