Noul președinte al PSD Cluj, Liviu Alexa, a anunțat că l-a instalat în funcția de președinte executiv al organizației pe Adrian Mlădinoiu, fost ofițer SPP și bodyguard al lui Liviu Dragnea, în prezent secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului.
„Adrian Mlădinoiu este un om pe care mă pot baza oricând să reprezinte corect Clujul în fața liderilor PSD, să sprijine Clujul pe partea de organizare, să pună umărul la reclădirea organizației alături de mine”, a declarat Alexa pentru ziarul pe care îl patronează, Ziar de Cluj, scrie Aktual 24.
Despre Mlădinoiu, Alexa a ținut să precizeze că este și doctorand la Facultatea de Filosofie a Universității București.
Însă tocmai din acest motiv, fostul bodyguard al lui Dragnea a stârnit revolta lui Gabriel Liiceanu, care a scris anul trecut un text acid pe care îl redăm mai jos:
„Privind fotografia lui „Adrian“, m-a impresionat chipul încremenit, specific profesionistului care știe că răspunde de viața cuiva și care trebuie să-și ascundă emoțiile sau chiar să sugereze totala lor absență. Mi-l imaginam pe Adrian, suplu, cu silueta lui înaltă și sprintenă, conducând un vehicul blindat cu o sută pe ora pe șinele de cale ferată fără să alunece un milimetru de pe ele. Așadar, admirația mea pentru „Adrian“ după lectura CV-ului său, independent de proiectul doctoral în filozofie, a fost spontană și totală. Dacă totul, în destinul lui „Adrian“, s-ar fi oprit în punctul acesta, mitul sepepistului cu chipul de marmură ar fi rămas pentru mine neștirbit. Dar deodată…
În 2012, când „Adrian“ a devenit șoferul-aghiotant și garda de corp a lui Liviu Dragnea, viceprim-ministru în guvernul Ponta, destinul de bodyguard hollywoodian al lui „Adrian“ s-a frânt. Cei doi, Liviu și Adrian, „s-au plăcut“. Din clipa aceea, viața lui „Adrian“ a luat-o razna. Liviu „îl bagă în politică“ și îi dă funcții pentru care nu are nici o chemare. În loc de un paznic bun și de un comandant de parașutiști care ocupă cât ai clipi teritoriul inamic, ne-am ales cu un secretar de stat prost.
Pentru că, într-adevăr, după ce PSD câștigă alegerile, Dragnea îl face în ianuarie 2017 consilier, secretar de stat, apoi membru în Consiliul de administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și membru în Consiliul de administrație la Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului. Împreună cu Ilan Laufer gestionează, împotmolindu-l total, programul START-UP Nation menit să le dea o mână de ajutor românilor care vor să-și deschidă afaceri.
Tot Dragnea îl face să dea de gustul banilor. Îl împrietenește cu fiul lui, Valentin, cu care se asociază într-o firmă de pantofi de lux și într-una de porci, fosta, de-acum celebra, „Salcia SA“ din Teleorman. (Un amănunt picant ar fi că designerul firmei de pantofi de lux Ștefan Burdea Shoes SRL a înscris pe blazonul firmei sloganul „Și eu sunt dac“. De unde o fi știind Ștefan, te întrebi, cum arătau pantofii de lux ai dacilor?).
„Adrian“, un bun sportiv, un bun militar și un excelent păzitor de oameni prețioși, care ar fi putut să-mi populeze mai departe fantasmele eroice de adolescent întârziat, a dat cu piciorul la tot ce făcuse mai bun în viață și a ales să facă tot ce poate fi mai rău: să se înhăiteze cu Necuratul. Totuși, în virtutea vechii meserii, el continuă să-l însoțească pe Dragnea la înfățișările acestuia de la Înalta Curte. Băiatul acesta, care la 20 de ani, la Istanbul, câștigase medalia de argint la 60 de metri garduri și bătuse un record balcanic la săritura în lungime, va face în curând burtă și va cheli mișcând bani din buget spre beneficiul partidului, după cum zic ziarele.
Ei bine, pe drumul acestui destin bulversat, a apărut ex-campionul, ex-sepepistul și ex-parașutistul nostru la porțile Facultății de Filozofie. De fapt, aici voiam să ajung. De ce Dumnezeu, te-ntrebi, nu o fi ales „Adrian“ să-și dea doctoratul, așa cum fac toți cei care au apucat-o pe drumul ales de el, la Academia de Politie, creată anume pentru asta?
Important e, chiar dacă nu știu din ce motive, că pe „Adrian“, la cei 37 de ani ai lui cât avea în 2018, decanul „Romulus“ l-a primit cu brațele deschise ca doctorand. E greu de crezut că, peste noapte, „Adrian“ s-a îndrăgostit de Platon, Epictet, Toma d᾽Aquino, Kant și alții asemenea. Mai există posibilitatea ca „Romulus“, specialist și în teoria și practica managementului, să fi acceptat sau să-i fi propus o teză de „filozofia managementului“, de vreme ce cuvântul „filozofie“ poate fi asociat în zilele noastre cu orice. Pledează pentru această variantă și faptul că, de vreo doi ani încoace, „Adrian“ a început să aibă, după cum am văzut, și experiență managerială. Oricum ar fi, a venit momentul s-o spunem pe șleau: treaba asta e o batjocură la adresa filozofiei.
Și atunci mă-ntorc către „Romulus“ și-l întreb: «Nu vă e rușine, domnule decan, să transformați filozofia într-o târfă pe care oricine, de la „Ionuț“ la „Adrian“, poate s-o agațe la orice colț de stradă? Oare nu dumneavoastră și școala doctorală a Facultății aveți obligația să vegheați ca la concursurile doctorale să nu treacă decât cei cu o prealabilă pregătire filozofică de excepție? Căci titlul de „doctor“ e o promoție a vieții, e desăvârșirea unei educații înalte, e o tresă pe care o primești ca recunoaștere a unei puteri de muncă excepționale, a unei minți strălucite și a voinței de a-ți da un destin. Nu e o garoafă la butonieră, nu e un panaș, nu e un cadou, nici ceva care poate fi cumpărat și care dă bine în CV-ul unui potentat care, când n-ar probleme cu cazierul, are cu ‘ora doisprezece’“, a scris Liiceanu despre Mlădinoiu pe contributors.ro.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
