Renault sărbătorește în acest an 15 ani de la momentul la care mașinile Dacia produse la Mioveni au fost lansate pe piața europeană, imediat după preluarea de către grupul francez a companiei românești. Dacia Logan a fost primul model vândut în Europa, în epoca Renault. Dacia a vândut 6,4 milioane de vehicule în Europa, în ultimii 15 ani, ajungând, anul trecut, la 3,8% cotă de piață.

Dacia a vândut 6,4 milioane de vehicule în Europa, în ultimii 15 ani, ajungând, anul trecut, la 3,8% cotă de piață.

Dacia a fost cumpărată de Reanult în 1999, la 33 de ani după lansarea primului model, Dacia 1100, și inaugurarea fabricii. După preluare, francezii au demarat proiectul mașinii low-cost, care a funcționat pentru prima dată în industrie pe principiul „design to cost”. Acesta urmărea prețul final, iar furnizorii erau nevoiți să proiecteze piesele pentru a respecta prețul fixat de producotrul auto. Așa s-a lansat Logan, o mașină care trebuia să aibă prețul de uzină de 5.000 de euro. Logan a fost lansat în 2004, iar pe piețele europene a intrat în 2005, demolând mituri și provocând la acel moment adevărate furtuni de critici în presa auto vestică. De atunci, Logan a vândut 1,8 milioane de unități, iar versiunea hatchback a acestui model a vândut și ea 2,1 milioane unități.

Pentru a aniversa prezența internațională, Dacia lansează o ediție specială, într-o culoare specială, Iron Blue, care are imprimat numărul 15 pe caroserie. Este o caroserie crossover, după cum precizează compania, care va avea un preț de pornire de 13.390 euro (Sandero Tce 90). Dacia confirmă, cu acest prilej, lansarea mini-SUV-ului Spring, un automobil electric, cu o autonomie de 200 km și cu un preț accesibil.

Sursa: Profit.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here