FOTO/VIDEO | Joe Biden s-a afişat la bustul gol pe plajă, la Rehoboth Beach

Preşedintele american Joe Biden – care se află în vacanţă, înaintea unui an plin, începând de vineri, împreună cu Prima Doamnă Jill Biden, la casa lor de la Rehoboth Beach, o staţiune balneară în statul Delaware, al cărui senator a fost timp de 36 de ani – s-a afişat la bustul gol pe plajă, un motiv de critici, scrie News.ro.

Cel mai puternic om de la Casa Albă, în vârstă de 80 de ani, s-a afişat, începând de duminică, la malul apei, împreună cu soţia sa.

”Înarmaţi” cu prosoape şi ceva de citit – el documente, ea un roman -, ei au profitat de câteva ore pe malul Oceanului Atlantic, la bună distanţă de grupul de jurnalişti acreditaţi la Casa Albă, care i-a urmat şi care a fost escortat rapid în afara plajei.

Pare să fie vorba despre o operaţiune de comunicare, orchestrată în jurul persoanei lui Biden.

La puţin timp după plecarea fotografilor, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, care purta pantaloni scurţi de un albastru intens, un tricou închis la culoare, o şapcă şi bascheţi, s-a dezbrăcat la bustul gol.

Imagini au fost postate pe Twitter de către Eric Geller, un specialist în securitate cibernetică, care îşi petrecea după-amiaza cu familia în apropiere.

Eric Geller a declarat site-ului Politico că cuplul prezidenţial era înconjurat de un important dipozitiv de securitate, dar că ceilalţi oameni aflaţi în vacanţă erau liberi să vină şi să plece de pe plajă, atât timp cât stăteau la distanţă.

Publicarea acestor imagini a fost comentată mai degrabă cu antuziasm de către susţinători ai preşedintelui, care i-au lăudat forma fizică bună la vârsta de 80 de ani.

Vârsta şi sănătatea şefului american este luată peste picior, de câteva luni de zile, de către opozanţii săi, cu Donald Trump în frunte.

 

Un cont oficial al Partidului Republican a publicat o înregistrare video cu familia Biden pe plajă, în care soţii sunt ”acoperiţi” corespunzător, pentru a critica numărul de zile de concediu pe care şi l-a luat preşedintele democrat.

”De când a preluat funcţia, Joe Biden a petrecut 360 de zile, adică 39% din mandatul său, în vacanţă”, postează partidul.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here