Am scris mult despre ciclurile socio-economice, dar mult mai puțin despre ciclurile instituționale, în special despre cum va apărea al patrulea ciclu instituțional în istoria americană. Dar acum, unele aspecte din noul ciclu încep să se contureze – dezvăluindu-se într-un litigiu legat de pescuit, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< În „The Storm Before the Calm”, am rezumat astfel ciclurile instituționale:
„Primul ciclu a creat guvernul federal, al doilea a redefinit relația dintre guvernul federal și state, al treilea a redefinit relația guvernului federal cu economia și societatea, iar al patrulea ciclu va redefini relația guvernului federal cu el însuși. Prin asta înțeleg redefinirea modului în care guvernul federal stabilește prioritățile, a modului în care se concentrează pe atingerea acestor priorități și a modului în care i se cere socoteală. Sună ca o schimbare relativ minoră. Este, de fapt, la fel de radicală ca schimbarea de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Al treilea ciclu instituțional a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, câștigat de experți care au construit bombardiere, nave de desant și bombe atomice. Eroii au fost bărbații care au luptat, dar experții au fost câștigătorii. Președintele Franklin D. Roosevelt a folosit experți într-o gamă largă de sarcini care în trecut fuseseră atribuite pur și simplu oamenilor inteligenți. Cunoașterea a ceea ce era rar a devenit factor-cheie”.
În timpul războiului și după acesta, guvernul federal s-a organizat în jurul expertizei în diverse domenii. Dar slăbiciunea inerentă a expertizei rezidă în concentrarea pe o arie îngustă. Poate rezolva o problemă fără a înțelege consecințele mai largi ale soluției. Pandemia de COVID-19 a fost un exemplu elocvent: a necesitat expertiză medicală, însă cei care coordonau căutarea soluțiilor erau experți medicali concentrați asupra soluțiilor medicale. Ei nu au luat în considerare consecințele soluțiilor lor, cum ar fi afectarea dezvoltării sociale a copiilor care nu au putut să se joace cu alți copii într-o perioadă critică pentru învățare și experiență.
Încorporarea experților în sistemul federal a definit o problemă într-un mod prea îngust și fals. Nu a fost nimeni dintre cei cu putere, care să facă un pas înapoi și a se uita la consecințele neintenționate. Rareori a existat un control asupra experților care vedeau doar problema pe care erau pregătiți să o rezolve, în loc să vadă consecințele unui plan care avea nevoie de modificare.
Mi s-a părut că o structură instituțională generată cu 80 de ani în urmă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a rezolvat multe probleme, dar devenea tot mai incapabilă să gestioneze realitățile complexe cu care se confrunta acum. Cu alte cuvinte, experții au fost cu succes concentrați asupra lucrurilor pe care le știau, fără ca vreun „înțelept” să examineze costul soluției, cu atât mai puțin să aibă puterea de a face ceva în acest sens. Peisajul devenise plin de soluții lipsite de bun simț, iar înțelepții care fondaseră națiunea erau excluși din ceea ce era avut în vedere.
Ciclurile instituționale durează 80 de ani, iar acum a sosit momentul unei transformări – 80 de ani după 1945. Încă nu apăruse niciun semn al transformării până când am citit despre un litigiu privind pescuitul, aflat în prezent în dezbatere la Curtea Supremă, care ar putea schimba modul în care funcționează agențiile federale și reglementările.
Când Congresul SUA adoptă o lege, un oficial superior numește un expert pentru a o gestiona. De-a lungul anilor, deciziile acestor experți au fost aproape absolute, deși nu întotdeauna au înțeles problema. O lege recentă le-a impus pescarilor de hering să monitorizeze diverse aspecte ale pescuitului și să le raporteze. Un expert a decis că pescarii trebuie să plătească și pentru monitorizarea impusă de expert, deși costul implementării acestei ordonanțe ar afecta grav afacerea pescarilor.
Într-o perioadă în care medicii recomandă consumul de pește în locul cărnii roșii, pentru o sănătate bună, suportarea costurilor de monitorizare l-a ruinat pe un pescar și i-a afectat pe mulți alții. Existau dimensiuni de sănătate și economice pe care expertul numit nu le înțelesese. Acesta a văzut necesitatea monitorizării și a ales o cale care ar face ușoară acoperirea costului monitorizării. Dar această cale i-a adus pe pescari într-o criză financiară, însemnând că ar putea fi incapabili să producă ceva de monitorizat. Măsura și incapacitatea de reformă au fost expuse. Poate că expertul și echipa sa poate au avut o idee bună, dar le-a lipsit pregătirea pentru a recunoaște implicațiile acesteia.
Morala poveștii este că acest caz ajunge la Curtea Supremă, cu argumentul că un expert nu poate emite o lege care include pedepse, deoarece acest lucru este strict dreptul instanțelor, iar astfel de decizii trebuie să treacă prin sistemul legal federal.
Această poziție a fost criticată ca amenințând capacitatea experților guvernamentali de a gestiona activitățile cetățenilor. Argumentul pe care l-aș susține este că gestionarea guvernamentală de către experți nu reușește să gestioneze corect, deoarece nu poate înțelege impactul total al ordinelor lor. Aceasta face parte din schimbarea instituțională, dar miezul problemei este valoarea supravegherii exercitate de oameni care nu au cunoștințele limitate ale experților, nefiind astfel tributari unei viziuni înguste și fiind sensibili la anumite consecințe. Mă întreb dacă judecătorii federali sunt alegerea potrivită, dar probabil că medicii le-au spus să mănânce mai mult pește și, știind că acest lucru este important, vor avea autoritatea de a impune ordinea în sistem. Problema nu este expertiza. Este supravegherea.
În ceea ce mă privește, văd începuturile celui de-al patrulea ciclu instituțional care se conformează modelului meu. Încă nu este aici, dar cred că vine. Și asta este problema mea. Experții cred că au dreptate în toate. Soția mea asigură supravegherea ego-ului meu. >>
