Părintele Hugh Wybrew vorbește impecabil românește, deși nu locuiește în această țară de mai bine de 50 de ani.
Fostul capelan al Bisericii Anglicane din București are în mod clar talent pentru limbi, ca și disciplina necesară pentru a le învăța. A studiat rusă intens timp de 20 de luni, în Anglia, în anii 1950, cei care i-au predat-o fiind emigranți care părăsiseră Rusia sovietică, unii având legături cu familia țaristă.
Biserica din cărămidă roșie
Ajuns la București în 1971, și-a preluat postul în „perioada cea mai puțin proastă” a comunismului (comparativ cu „mult mai răul” anilor ’50 și începutul anilor ’60, iar apoi cu anii ’80). Era doar al patrulea capelan britanic care slujea la biserica din cărămidă roșie de lângă Grădina Icoanei, după al Doilea Război Mondial.
Postul a fost redeschis după ce arhiepiscopul de Canterbury, Michael Ramsey, a vizitat România, în 1965, ceea ce a dus la o încălzire a relațiilor bilaterale dintre biserici. Biserica Ortodoxă Română vroia atunci să deschidă o parohie la Londra, iar deodată Bucureștiul a devenit deschis.
Părintele Hugh era interesat să vadă ortodoxia la ea acasă și a fost sfătuit de episcopul Gibraltarului că există două variante: Atena și București. Soarta i-a fost pecetluită cu cuvintele: „Atena a dispărut, dar poți avea București!”
Acum în vârstă de 90 de ani, reverendul canonic Hugh Wybrew este bucuros să se întoarcă la București pentru Săptămâna Paștelui Ortodox. Este o călătorie pe calea memoriei (a mers la Vecernie din Joia Mare) și îmi imaginez că este totodată o șansă de a obține materiale proaspete pentru viitoarele sale memorii.
Deși s-a pensionat în 2004, rămâne foarte activ în viața bisericii, iar în 2018 a devenit profesor invitat în liturgie la St. Stephen’s House din cadrul Universității Oxford.
Acum 53 de ani, într-un Volkswagen Beetle alb, a intrat în România pe Podul Prieteniei care traversează Dunărea între Ruse și Giurgiu. Săptămâna aceasta, a sosit cu British Airways și a fost întâmpinat de capelanul rezident, părintele Nevsky Everett.
Securitate
A primit la acea vreme sfaturi înțelepte. „Ei” știu în orice moment cu cine ești și despre ce vorbești. Acum uită de asta”.
„Ei” este numele „anonim” dat Securității, omniprezenta poliție secretă a liderului comunist Nicolae Ceaușescu. Agenții săi erau prezenți, recunoscuți în mod tacit, dar și ignorați.
Citirea dosarului său de 70 de pagini de la Securitate, zeci de ani mai târziu, și descoperirea că fusese turnat de niște cunoștințe par să fi avut un impact redus asupra elegantului și înțeleptului părinte Hugh. Ai impresia că se ridică deasupra unor astfel de complicații mundane.
„Oamenii care informau aveau de obicei o obligație sau o datorie”, a explicat el, indiferent dacă era vorba de o călătorie în Occident sau de altceva. „Mă voi întâlni cu unul dintre ei în timpul acestei vizite și nu voi zice nimic”.
Este realist cu privire la supravegherea din timpul regimului comunist. „Știam că apartamentul era cu microfoane și că telefonul era interceptat și nu am avut niciodată probleme. Toată lumea presupunea că microfoanele se aflau în candelabre”, a zâmbit el.
Ortodoxie
Vorbind la Biserica Învierii într-o seară ploioasă de joi, a fost întrebat dacă Biserica Ortodoxă a colaborat cu regimul comunist. În calitate de teolog și autor al mai multor cărți despre ortodoxie, a avut timp să se aplece asupra acestei particulare enigme.
„Biserica nu a susținut regimul, dar a făcut tot posibilul să-i supraviețuiască”, a spus el. „Colaborare sau închidere”, acesta a fost crezul bisericii ortodoxe.
Ortodoxia este destul de diferită în anumite privințe de romano-catolicism sau anglicanism. „Una dintre caracteristicile ortodoxiei este aceea de a fi organizată ca biserici naționale. A fi român înseamnă a fi ortodox; a fi grec înseamnă a fi ortodox; a fi rus înseamnă a fi ortodox”, a explicat într-un interviu.
Este un paradox pentru mințile occidentale. „În Rusia, sunt mai mulți oameni care pretind că sunt ortodocși decât care cred în Dumnezeu”, a declarat părintele, pentru Universul.net. Menționând totodată că doar 2-3% dintre ruși merg cu regularitate la biserică, deși majoritatea rușilor se consideră ortodocși.
România comunistă
„Nu mi-a fost frică”, spune părintele Hugh Wybrew, întrebat fiind cum era viața unui preot occidental în România comunistă. „Nu fac politică în predicile mele”, a remarcat cu ironie.
Cu toate acestea, politica momentului s-a infiltrat fizic în biserică. În afară de câțiva diplomați britanici și americani, în congregație era doar o mână de români. „Erau în principal bătrâni sau infirmi, care nu prezentau interes pentru regim, și câțiva studenți”.
În fiecare duminică, un bărbat cu ochelari fumurii și în civil – „imaginea binecunoscută” – intra în biserică, se uita cine era acolo și pleca.
Impresionați de cunoștințele sale de limba română, de imersiunea în universul teologic românesc și de manierele elegante, securiștii se întrebat dacă „Walter” (numele său de cod) le poate fi de folos pe viitor în Marea Britanie – ca agent de influență; totuși, acest lucru nu i-a fost niciodată propus. În dosarele Securității, „Walter” este descris drept „prieten al țării noastre”. Un secretar al patriarhului Justinian, care și-a început activitatea în România pre-comunistă, este descris de Securitate drept „ostil țării noastre”, deși asta reflectă politica zilei. „Era loial, dar nu comunist”, notează părintele Hugh.
„Ajunsesem să îmi placă România și românii”, a explicat, continuând: „Ei au interpretat că eram perfect mulțumit de regim, deși nu eram. Nu am vorbit niciodată critic la adresa guvernului, deoarece nu avea niciun rost”. Ar fi fost în detrimentul timpului petrecut în România.
„Eu știam că nu lucrez pentru serviciile de informații britanice, deși ei au presupus că da”.
Cortina de fier
L-a cunoscut personal pe Patriarhul Iustinian (cu simpatii timpurii față de socialism), care a fost numit în 1948, după ce comunismul și-a înăsprit strânsoarea asupra României, și care a rămas în acest scaun până la moartea sa, în 1977 (așa l-a și cunoscut pe necomunistul său secretar).
Erau slujbele însoțite de colinde, erau slujbele din preajma Paștelui, o perioadă aglomerată pentru tânărul preot anglican ajuns spatele Cortinei de Fier. Pe lângă faptul că era trimisul special al Arhiepiscopului de Canterbury pe lângă patriarhul român – o funcție cunoscută sub numele de Apocrisiarius – păstorea și congregațiile de la Sofia și Belgrad.
Mai erau cinele cu diplomați și invitațiile regulate la Patriarhie, după cum era și timpul dedicat aprofundării limbii, citind în română „Vrăjitorul din Oz” și „Alice în Țara Minunilor”, culese dintr-o librărie din București. Întrucât România era o țară comunistă închisă, preotul englez era unul dintre puținii britanici care trăiau în această țară. Existau, totuși, câteva proiecte de afaceri și se deplasa în mod regulat la Craiova, în sudul României, pentru a sluji unui grup de ingineri și familiilor lor, care lucrau pentru Taylor Woodrow, o companie de inginerie civilă din Marea Britanie.
Schimbări?
Eram curios să aflu ce s-a schimbat în ultimii 50 de ani. „Bucureștiul era foarte liniștit; străzile erau liniștite. Erau puține mașini private. Erau destul de multe mașini negre, care aparțineau oficialităților și membrilor partidului”, povestește părintele, pentru Universul.net.
La cumpărături aveai puțin de ales, deși mâncarea era mai abundentă în București decât în sate sau orașe mai mici. A locuit în apropierea pieței Bucur Obor din București și își amintește standurile cu fructe, legume și verdețuri de sezon. „Țăranii li se permitea să-și vândă marfa și să păstreze profiturile”.
În biserici, clericii români se îndepărtează acum de cuvintele slave, în liturghie. Cuvântul latin „mărire” este preferat lui „slavă”.
Ce nu s-a schimbat? Românii rămân religioși în exterior mai mult decât în Europa de Vest. În mod surprinzător, bisericile erau pline de credincioși în Joia Mare, în anii 1970, la fel ca acum.
Mai sunt și unele atitudini care nu s-au schimbat. Părintele Hugh spune că, după 1989, Mitropolitul Transilvaniei s-a referit la baptiști, al căror număr este estimat la 300.000 de români, „O lacrimă pe haina fără nicio cusătură a poporului român”.
Curaj
Prețuiește micile acte de curaj și prietenie în România.
Părintele Gheorghe, de la Mănăstirea Bârsana, în Maramureș, a rupt protocolul ortodox și i-a cerut părintelui Hugh să se îmbrace și să celebreze Euharistia cu el, spunându-i când să cânte, și când să se roage.
El vorbește despre o tânără care venea în fiecare săptămână la biserica anglicană cu fiica ei adolescentă, sfidând Securitatea, pentru a savura un moment de libertate în acea Românie comunistă.
„Într-o zi mi-a spus de ce a venit: pentru ca astfel, timp de o oră în fiecare săptămână, să se simtă într-o atmosferă liberă. Plecau întotdeauna înainte de începerea ultimului imn și treceau la biserica ortodoxă. Dar, spunea ea, erau urmărite în fiecare duminică doar pentru a li se aminti că ei știau că merg la biserica engleză”.
DOCUMENTE | Patriarhul Kirill a fost spion KGB, în Războiul Rece. Misiunile avute la Geneva
